Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Anticomunism şi gazon

E de-a dreptul jenant să vezi oameni, altminteri inteligenţi şi cu verb muşcător, jucând scena penibilă a anticomunismului. Şi anticomunismul lor se manifestă în cele mai bizare moduri. Spre pildă, Mircea Badea, cam anarhist de felul lui, s-a băşicat pentru că nişte băieţi de pe la Adminisrtaţia Parcurilor l-au pus să sară cu banu' pentru a-l lăsa să alerge prin parcurile Bucureştilor , într-o campanie de promovare a vieţii sănătoase. Din păcate, argumentele lui sunt la fel de tembele ca şi cele ale celor care-i pun tălpi.

Se dezvoltă un soi de haiducie de tip Mai 68, cu al său "E interzis să interzici!" Numai că nicio societate nu poate funcţiona fără interdicţii. Totul este să găseşti justa măsură în legătură cu interdicţiile. Şi să abordezi lucrurile raţional, nu emoţional. Iar chestia asta cu "Nu călcaţi pe iarbă!" nu are nimic de-a face cu epoca trecută, ci cu geografia, recte climatologia.

Ni se tot dau exemple din Marea Britanie, unde toată lumea calcă pe iarbă în parcuri. Dar ce climă are Marea Britanie, o insulă, cu atmosferă mai tot timpul umedă, şi ce climă România. Îşi mai aminteşte cineva când a plouat ultima oară în Bucureşti? Anul ăsta a nins?

Ce vreau să spun? Că în Bucureşti este aproape imposibil să crească gazonul, chiar şi irigat. În faţa clădirii în care am biroul este un părculeţ, amenajat de Ambasada Libanului, şi întreţinut tot de ae. Are sistem de irigaţii. Şi la ce foloseşte? Iarba are mari dificultăţi să crească, deşi arată infinit mai bine decât în alte parcuri. Din când în când, dacă nu e caniculă, mai poate fi cosită.

Dar ce faci cu parcuri precum Herăstrău, Cişmigiu, care nu au sistem de irigaţii? Dacă iarba ar mai fi agresată şi de amatorii de plimbări prin iarbă, cu sau fără pantofi, pe sau pe lângă bicicletă, ce s-ar alege de gazonul ăla? Sau uitaţi-vă cum arată gazonul de pe stadioane, irigat şi el. După un meci mai disputat, e vai de el! Noroc că labingbolul românesc nu mai e de mult disputat, ci mimat!

Şi atunci interdicţia da a călca pe iarbă îşi are rostul ei. Ca şi interdicţia plimbatului cu bicicleta. Sau aceea privitoare la mersul pe patinele cu rotile. Din câte ştiu, în unele parcuri există locuri special amenajate pentru cei care vor să mergă pe patine cu rotile. Dacă sunt insuficiente, să le înmulţim, dar trebuie să admitem că parcurile nu au fost proiectate pentru aşa ceva. Iar amenajarea ar cere reducerea spaţiului verde.

Mai avem şi problema responsabilităţii personale. Cei care merg cu bicicleta sau cu rolele în parc se comportă la fel de iresponsabil şi de teribilist ca şi demenţii de la volan. Probabil că multe dintre interdicţii vor fi ridicate atunci când şi noi vom dovedi că suntem un popor civilizat şi responsabil, dar după cum arată lucrurile, interdicţiile au un viitor luminos.

Şi ca să nu ziceţi că vorbesc aiurea, postez câteva poze făcute azi dimineaţă în parcul din faţa Ministerului Transporturilor. Unde angajaţii de la spaţii verzi lucrau să-l amenajeze. Iarba, mama ei de iarbă, nu vrea să crească, şi pace! Ceva buruieni, dar şi alea timid. Poate îmi spun anticomuniştii lu' peşte de ce, că nu e nicio interdicţie! Doar că tanti aia dormea pe cartoane, şi visa doar la iarba vede de acasă!