Scriam, în timpul desfăşurării summitului NATO de la Bucureşti, că îndiguirea Rusiei este adevărata miză a politicii SUA în zona Mării Negre şi în Europa de Est. Şi spuneam că este o adevărată stupiditate din partea României să se înhame la carul intereselor americane fără să se gândească la consecinţe.
Despre politica de îndiguire a Rusiei, ca o continuare a politicilor de tip Războiul Rece, am scris încă din 2005. Ceea ce am scris de atunci despre Rusia şi despre politica românească faţă de ea nu mi-a adus prea multe aplauze, dimpotrivă.
Găsesc astăzi în International Herald Tribune un articol al lui Stephen F. Cohen, profesor de studii ruseşti la Universitatea New York. Analizând poziţiile celor doi candidaţi la preşedinţia SUA, Cohen scrie, printre altele: "Securitatea nostră va depinde mai mult de Rusia decâr depinde aceea a Rusiei de noi. Şi mai mult, relaţiile americano-ruse sunt mai proaste acum decât în urmă cu douăzeci de ani...Chiar şi actuala pace rece poate fi mai periculoasă decât precedenta, din trei motive, spune autorul. Cel mai important dintre ele este, în opinia mea, acela că linia frontului nu mai este pe Zidul Berlinului sau în America Latină, ci la graniţa Rusiei, deşi nici celelalte două, un control aproximativ al Moscovei asupra armelor sale de distrugere în masă şi lipsa, la Moscova şi Washington, a alternativei la actualele abordări belicoase a relaţiilor bilaterale nu sunt de neglijat, dimpotrivă!
"În timpul ultimilor opt ani, politica externă a lui Putin a fost în cea mai mare parte un răspuns la demersul Washingtonului faţă de Moscova, de tip"învingătorul ia totul", care a fost produsul unei revizuiri a viziunii americane asupra felului în care s-a încheiat Războiul Rece.
În această nouă naraţiune triumfalistă, America a "câştigat" conflictul vechi de 40 de ani şi Rusia post-sovietică a fost tratată ca o naţiune învinsă, prin analogie cu Germania şi Japonia post-belice, o naţiune fără suveranitate completă în propria casă şi fără interes naţional autonom în afara ei."
Ce recomandă autorul, pentru a depăşi actuala situaţie, care, după cum a arătat, este o ameninţare pentru securitatea SUA? Rusia să fie tratată de diplomaţia americană ca o mare puter suverană, cu un interes naţional comensurabil, SUA să pună capăt extinderii NATO înainte de admiterea Ucrainei, căci se riscă ceva mai rău decât Războiul Rece, şi un acord asupra reducerii puternice a armelor nucleare şi a securizării lor, care să împiedice o nouă cursă a înarmărilor, care cere anularea sau un acord bilateral în privinţa sistemului anti-rachetă care va fi montat în Europa.
Ce vom face noi, în condiţiile în care ambii candidaţi promit o politică şi mai dură faţă de Rusia decât cea promovată de George W. Bush, continuarea încercuirii ei şi agitarea prostească a "promovării democraţiei", după modelul "revoluţiilor portocalii"? Vom trimite în Rusia fanfara Trei Prăjini"? Sau pe Adi DeVito?
Merită să citiţi şi articolul lui Dmitry Rogozin, pe tema relaţiilor Rusiei cu NATO.
UPDATE: Despre diplomaţia rusă şi ofensiva ei, destinată ieşirii din încercuire, scrie în Le Monde Daniel Vernet. Interesante declaraţiile lui Dmitri Medvedev şi Serghei Lavrov despre atlantism, ca unic principiu istoric, pe care preşedintele rus îl găseşte revolut, şi despre noul spaţiu euro-atlantic, care să se întindă până la Vladivostok , făcută de Lavrov.
"Cireaşa pe tort" o reprezintă analiza lui Henry Kissinger, publicată azi în IHT. Şi aici apare ideea că nu este sănătoasă admiterea Ucrainei în NATO. De ce oare?
4 comentarii:
La intrebarea "Ce vom face noi, daca ambii candidati la presedintia SUA promit o politica si mai dura decat cea promovata de George W. Bush?", raspunsul simplu si imediat este : Vom face ce ne ordona licuriciul. Suntem sau nu in NATO? Nu a fost asta dorinta tuturor reprezentantilor alesi ai poporului? Dar mi se pare ca doar McCain are de gand sa duca aceiasi politica fata de Rusia cu cea a predecesorului, iar pe Obama nu l-am inregistrat cu declaratii la fel de bataioase. In ce priveste articolul lui Rogozin, desi acest nationalist rus imi este antipatic, argumentele aduse de el sunt pertinente si greu de combatut. Se dovedeste ca adversitatea razboiului rece nu s-a rezumat la confruntarea intre doua ideologii ireconciliabile, ci isi tragea seva din eterna dorinta de dominatie asupra restului lumii. Iar acum, din neacceptarea celui aparent invins de a se preda legat fedeles invingatorului...
Hihihi, nu l-ai inregistrat stimabile d-le Raducanu? Iti spune mandea ca in spatele lui (a lui Obama) este Zbigniew si toata familia (i.e. cei doi fii care conteaza). Zbigniew, pentru care imprastierea URSS si a Rusiei a fost un scop nobil in viata, practicat cu succese notabile. Prietenul personal si protector al reprezentantului caucazienilor dudaevisti la Wash. Daca ai rabdare sa cauti prin presa online, citeste oficiosul PCC. In general, pekinezii nu prea se tin de comentarii cu privire la ce se intampla prin campania americana, insa de data asta s-au exprimat extrem de "in clar" ca ar fi foarte bine pentru toata lumea sa vina McCain. Bine, republicanii nici nu prea i-au chinuit cu chestii de genul "human rights", ca nalucile democrate, insa motivele sunt mai multe. Si Ceuasescu s-a impacat bine cu republicanii (Nixon, Bush senior, Schulz, Carlucci...si cati altii nu au venit in vizita la el).
Desmond, oare de ce? Nu cumva pentru că republicanii sunt încă adepţii liniei de politică externă definită de Henry Kissinger? Aia mai realistă şi mai pragmatică?
E de la sine inteles. Insa au si interese economice fundamental legate de americani. China Tech. Inc., aia care face scule de control digital la aeroporturi si tot felul de gadgeturi de genul asta, e incorporeted in Florida. In plus, chinezii consuma acusica peste 30% din oferta de petrol mondial, deci au nevoie de calm...inclusiv in Africa unde vor sa se bage pe resurse si mai mult decat pana acum. Africa unde nu mai exista frantujii decat in amintiri, dar unde in schimb sunt americanii. Cu succese mai mult decat notabile in a stabiliza conflictele si a le restrange aria. Spre deosebire de muflonul fracez, pentagonezul oportunist a inteles si aplicat o sumedenie de lucruri practice. De unele scria Kaplan si altii, pe altele le-au scris analistii lor... Ultimul lucru de care ar avea nevoie chinezii - nu mai vorbesc de americani - ar fi un presedinte de tip Carter, care sa incinga tigaia tibetana cu fictiunea drepturilor omului.
Trimiteți un comentariu