Asta e singura concluzie care poate fi trasă din felul în care se prezintă noua "ordine mondială", rezultată după prăbuşirea sistemului comunist şi ascensiunea Statelor Unite ale Americii la rangul de unică superputere mondială: prea multe moaşe şi nici-un "buric" legat! Instituţiile care ar trebui să gestioneze relaţiile dintre state, ca actori ai ordinii mondiale, cea rezultată după cel de-al Doilea Război Mondial, au ajuns, mai mult sau mai puţin, forme fără fond. ONU, BM, FMI, UNCTAD, UNICEF, FAO, OMC, OMS, toate sunt într-un mare impas. Nici OCSE, nu se simt prea bine, iar despre altele, cum ar fi Consiliul Europei, foarte vioaie şi guralive imediat după căderea Zidului Berlinului, vestea că sunt de-a dreptul moarte nu este cu nimic exagerată...
De ce au ajuns în situaţia de acum? Simplu: natura, conţinutul şi amploarea problemelor pe care trebuie să le ofere răspunsuri şi soluţii s-au schimbat radical, în schimb instituţiile respective au rămas mai mult sau mai puţin la fel ca în urmă cu o jumătate de secol.
Mai mult, faptul că SUA s-au imaginat în rolul de hegemon nu a lucrat în favoarea lor. Deşi s-au aflat la originea celor mai multe dintre aceste instituţii, americanii nu s-au împăcat niciodată cu ideea că sunt egalii tuturor. Pentru că principiile şi valorile ordinii mondiale postbelice au intrat mereu în conflict cu interesele de mare putere ale SUA. Nu doar cu ale lor, e de precizat. Numai că URSS, cu aceleaşi năravuri şi interese de dominaţie la scară globală, s-a folosit de sistemul intituţiilor cu vocaţie universală pentru a vinde imaginea de "băiat bun", în ideea de a contracara propaganda occidentală, care făcea din ea "lupul cel rău".
Lupta pentru dominarea acestor instituţii de către una sau alta dintre marile puteri ale Războiului Rece le-a golit de conţinut, le-a blocat şi le-a făcut mai mult sau mai puţin inoperabile. Iar la terminarea Războiului Rece SUA au abandonat, practic, sistemul, în favoarea politicilor sale unilaterale, impuse cu forţa, pentru că nu mai aveau nicio piedică, din partea nimănui.
De fapt, şi aici este şi marea noastră problemă, ca membru al NATO şi al UE, impasul acestor instituţii este semnul cel mai clar al declinului occidentului, cu tot ce înseamnă el: valori morale şi politice, modele culturale şi civilizaţionale, elite de toate culorile. Aţi văzut rezultatele sondajului de opinie făcut de Prospect şi de Foreign Policy în legutură cu cei mai influenţi o sută de intelectuali la nivel global. Asta spune rezultatul sondajului: occidentul nu mai este buricul lumii.
Iar soluţii de genul G8, care se doreşte un soi de grup director al lumii, sau trăznaia lui McCain, cu Liga Democraţiilor nu sunt decât semne ale incapacităţii occidentului de a accepta faptul că supremaţia sa este pe cale să devină amintire, că Europa şi SUA trebuie să accepte şi existenţa altor modele de organizare şi funcţionare a ordinii internaţionale şi să-şi negocieze un loc demn la masa noilor stăpâni ai lumii.
Care, nu vă grăbiţi să trageţi concluzii pripite, nu sunt state, sau nu doar state precum China, India, Rusia, Brazilia. De fapt asta e marea sfidare a celor care încearcă să construiască instituţiile noii ordini mondiale: să găsească cel mai potrivit mod de a integra în sistem entităţile non-statale, în special transnaţionalele şi marile organizaţii neguvernamentale. Statele naţionale încep să-şi piardă relevanţa şi puterea de a influenţa lucrurile. De aici şi eşecul unor întâlniri de genul summiturilor G8.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu