luni, 21 iulie 2008

Chinezării China este acum o mare putere cu normă întreagă, de care toată lumea trebuie să ţină seama, fie că-i place, fie că nu. Japonia visa, în anii 30 ai secolului trecut, să instituie, mai cu vorba bună, mai cu baioneta, mai cu spiritul bushido, o zonă de co-prosperitate asiatică. Ştim cum s-a terminat încercarea Japoniei. China a reuşit acolo unde nu a reuşit Japonia, fără surle sau trâmbiţe, fără zdrăngănit de arme, fără maoism sau „comunism”, cu realism, determinare, şi o mare doză de pragmatism de inspiraţie europeană, recte folosind unele dintre reţetele părintelui Europei Unite, Jean Monnet. Am scris despre posibilele dezvoltări interne din China, care a dovedit că şi capitalismul de stat( adică ceea ce, în cecitatea lor mulţi se încăpăţânează să numească „socialism” sau „comunism”) poate fi performant şi poate genera ritmuri înalte de creştere economică. Am scris câteva lucruri despre acest subiect. Toate ţările din fostul „lagăr comunist” au avut de rezolvat, în perioada interbelică(URSS) şi apoi, după cel de-al Doilea Război Mondial, o mare, fundamentală problemă: ieşirea din subdezvoltare şi prinderea din urmă a ţărilor dezvoltate. Ca urmare, regimul politic a fost determinat de obiectivul strategic al acelor naţiuni. Cu alte cuvinte, capitalismul de stat nu putea să rimeze politic decât cu o dictatură de dezvoltare. Întrebarea fundamentală, în aceste situaţii, este cum ieşi dintr-o dictatură de dezvoltare, când obiectivul strategic a fost atins, sau este pe cale să fie atins. Pentru că există un moment în care dictatura de dezvoltare şi capitalismul de stat, din factori acceleratori ai dezvoltării, devin frâne ale ei. Cu alte cuvinte, în ce ordine renunţăm la capitalismul de stat şi la dictatura de dezvoltare? Democraţie vs economie, veţi zice. Şi da, şi nu. Privind comparativ, URSS a făcut alegerea greşită, optând pentru democratizare înainte de deschiderea economiei şi transformarea capitalismului de stat într-unul privat. China a tras lozul cel mare, alegând ordinea inversă. China a înţeles că succesul democratizării politice este direct legat de existenţa unei largi clase de mijloc, care să dea stabilitate politică şi continuitate creşterii economice. De aceea a insistat pe urbanizare, pe dezvoltarea clasei de mijloc, pe creşterea calităţii educaţiei, şi pe o liberalizare a aspectelor care ţin de viaţa privată a cetăţeanului. Statul şi-a ridicat treptat controlul asupra cetăţeanului, între nişte limite, care au ca drept criterii ultime menţinerea stabilităţii interne. De fapt, cea mai importantă metamorfoză a suferit-o partidul Comunist Chinez, care s-a dezideologizat treptat, transformându-se într-un partid al puterii. Spuneam că aceste procese, anume crearea spaţiilor autonomiei personale, crearea clasei de mijloc şi mutaţia suferită de PCC lasă să se întrevadă un posibil scenariu care să finalizeze tranziţia de la capitalismul de stat şi dictatura de dezvoltare la economie de piaţă şi la democraţie. La un moment dat PCC se va scinda în trei mari forţe politice: un partid liberal, reprezentând interesele marilor capitalişti chinezi, un partid social-democrat, reprezentând în mare interesele clasei de mijloc, şi un partid de stânga, comunist, care să reprezinte interesele perdanţilor acestui proces de transformări structurale din China. O confirmare a validităţii acestui scenariu am găsit-o astăzi în analiza lui Alexandre Adler, de la „Le Figaro”. El îl citează pe istoricul sino-american Minxin Pei, cel care rezumă strategia chineză de după evenimentele din piaţa Tiananmen, strategie rezultată ca urmare a discuţiilor din sânul PCC şi a influenţei lui Deng Xiaoping, la un program cu cinci puncte. „1. Să fie evitate în viitor orice diviziuni inutile în sânul PCC. Într-adevăr, înainte de a ajunge în stradă, în 1989, agitaţia cuprinsese de mai bine de zece ani elitele puterii chineze. După Revoluţia Culturală maoistă, disciplina internă de partid era moartă şi PCC devenise un soi de parlament clandestin, în care exista o confruntare permanentă între diversele facţiuni. Cei mai liberali dintre ei începuseră, din 1986, să se sprijine pe studenţi. Acum partidul este în întregime de-politizat şi reuneşte în jurul unui compromis centrist care face loc dreptei pragmatice, corupe stânga istorică făcând-o părtaşă la beneficiile privatizării şi cooptează principalii lideri regionali în sânul unui organism centralizat unic. 2. Niciodată perestroika! Partidul administrează, dar nu reformează. 3. Ca o compensaţie, un formidabil progres al libertăţilor civile şi personale, câtă vreme rămân deconectate de orice fel de componentă politică... 4. Evitarea unei politici externe agresive... 5. Accelerarea, prin toate mijloacele, a creşterii economice, cooptarea elitelor intelectuale şi urbane altădată prost plătite, pentru a nu mai fi receptoarele fireşti ale nemulţumirii sociale.” Asta în condiţiile în care statul controlează în continuare domeniile economice strategice: bănci, telecomunicaţii, energie, transport şi apărare. Şi constituie cel mai important investitor, cu peste 60% din totalul investiţiilor.

13 comentarii:

Anonim spunea...

In legatura cu politica externa chineza exista nuante; de ex. s-a extins in Africa pentru ca are nevoie de piete (mai ales la produsele care evita standardele de siguranta si de sanatate) si are nevoie de resurse - de orice fel de resurse. Odata cu treaba asta normal ca devine si furnizor de moarte (arme de toate tipurile - numai exemplul din Zimbabwe si e senmificativ) si de bani si sustinere pentru lideri si grupari cu porniri mai degraba totalitariste decat progresiste. Ocupa un loc lasat liber de URSS. Lui Mugabe China i-a construit sediul ZAPU-PL, i-a dat si vro 200 de mil. dolari sa cumpere loialitatea armatei, i-a construit un palat cu 28 de dormitoare s.a.m.d. I-a mai carat si un pluton din Armata Populara la granita cu Mozambicul asa, ca intre prieteni... Acelasi lucru l-ar face oriunde ar exista conditii. China e flamanda in felul in care era Germania promotoare a "unui loc sub soare" iar lucrul acesta nu este neparat de bun augur.

Anonim spunea...

Scopul scuza mijloacele! Bravo China! O spun, cu ciuda!
Dar, "solutia chineza", n-are legatura cu acest amestec daco-romano-rromo-slavo-balcanic, de care nu ma pot dezice!
Aproape in toata istoria am luat exemple proaste si am facut aliante proaste!
Si, fara linguseli aiurea, oricum sunt anonim, ar trebui sa aveti un ziar personal, sa citeasca toti!
Of, n-am rezolvat cu literele!
ruxi

Anonim spunea...

Desmond, comparaţia cu Germania fascistă este puternic forţată. China are de mii de ani un loc sub soare. Nu prea are ce căuta. A, că occidentalii, prin aroganţă, dispreţ şi dezinteres, i-au facilitat pătrunderea în Africa, asta nu e vina chinezilor. Iar piaţa Africii, cu excepţia nordului, ocupat de Occident, şi a Africii de Sud, e o glumă sinistră!
E uşor să te derobezi de răspunderi, arătând cu degetul spre China, care devine un soi de "vinovat de serviciu", aşa cum era URSS până acum ceva vreme.

Anonim spunea...

Ruxi, am verificat cu trei navigatoare: Explorer, Safari şi Firefox, şi nu văd probleme cu dimensiunea literelor. Ce navigator foloseşti?
Am lucrat în presă, nu-i niciun secret, am fost redactor şef adjunct şi editorialist la Jurnalul Naţional. Am scris la Prezent în ultimul timp. Dar tabloidizarea presei ne exclude uşor, uşor. Asta e raţiunea acestui blog: să pot prezenta puncte de vedere care nu apar în presa românească sau sunt tratate unilateral, superficial sau la mişto.

N. Raducanu spunea...

In Parlamentul European, popularii, socialistii si ecologistii au cerut sa se pretinda Chinei "sa-si respecte angajamentele luate privind drepturile omului si minoritatilor, democratia si statul de drept". Deasemenea s-a cerut sefilor statelor U.E. ca sa participe la festivitatea de deschidere a jocurilor olimpice de la Peking doar cu conditia ca China sa reia tratativele cu Dalai-Lama.
Aceste cereri mi se par de un ridicol absolut. Cu numai cateva decenii in urma in China mureau de foame milioane de oameni, dar nimeni din occident nu se sinchisea de "drepturile acestor oameni". Acum dl. Cohn Bendit tuna de la tribuna parlamentului de la Strasbourg cerand sa se inceteze cu incheierea cu chinezii de contracte de miliarde de euro pentru avioane, centrale nucleare, trenuri de mare viteza, proiectare de zgarie-nori etc., pana cand nu sunt eliberati niste detinuti ce contesteaza regimul si pana cand nu se acorda libertatea presei. Iar in acest timp zeci de mii de
SDF (Sans Domicile Fixe - in franceza) sau "Obdachlos" (persoana fara adapost - in germana) supravietuiesc pe strazile oraselor Europei occidentale, in mijlocul unei taceri asurzitoare...

Anonim spunea...

Domule Răducanu, chinezii sunt conştienţi de limitele lor şi de ceea ce au de făcut pentru a depăşi subdezvoltarea. Şi după ce au văzut eşecul lui Gorbaciov, proşti ar fi să dea drumul unui sistem pluralist politic, pe fondul unei slăbiciuni economice şi sociale. Ei abia acum construiesc naţiunea chineză modernă, şi JO sunt un liant extrem de puternic, un motiv de mobilizare patriotică.
Pe de altă parte, un alt tratament, mai tolerant, faţă de diversitatea poziţiilor politice nu le-ar strica. Nu găsesc acceptabilă pedepsirea celor care sunt critici faţă de puterea politică.

Anonim spunea...

Eu ma uit la ei aici, peste Ocean. Nu o sa auzi niciodata stridente la ei, dar pe tacute isi fac businessuri, si lucreaza ca furnicile. Intotdeauna o sa cumpere de la ai lor, si o sa angajeze de ai lor. Intotdeauna sunt un grup compact, care au forta in orice subiect. Nu isi vorbesc de rau tara, ba din contra, se unesc sa o apere cind Occidentul critica China in ce priveste Tibetul.

Firma mea de exemplu plateste chirie la niste chinezi care detin cladirea cu birouri. Vad din ce in ce mai multe tablouri publicitare pe strazi cu caractere chinezesti. Sunt sigur ca, daca acest tred continua, in final mandarina va deveni limba oficiala in stat.

Anonim spunea...

În ultimul număr din FP li se plânge de milă chitailor. N-ar fi rea o revedere a tezelor lui Deng.Multe minunăţii se află acolo. Şi multe se explică.

Anonim spunea...

Da, prietene, dar americanii o fac din perspectiva: "curaj, găină, că te tai!" Cât despre tezele lui Deng, nu ar fi rău să le citim. mai important era să le ficit cine trebuia, când trebuia. Acum, e pură plăcere intelectuală pentru noi. Sau masochism...

Anonim spunea...

In ultimii ani, vreo zece, m-am izolat, de lume! Nu citesc, presa, (tabloidizata, la extrem) si "savurez", la ocazii, TV-ul, de orice fel!
Am descoperit "lumea" blogurilor, prin Victor Ciutacu!
Si-mi place!
ruxi

Anonim spunea...

Ruxi, sper că nu mai ai probleme cu mărimea fontului. Poate fi de la navigator, cum am spus. Totuşi, ce navigator foloseşti?
Este adevărat că blogurile sunt şi o formă de presă alternativă. Este un mod de a rearanja informaţiile, de a merge dincolo de ele, de a le privi din unghiuri inedite. De a le adăuga valoare. Dar viaţa reală are prea puţine în comun cu viaţa reflectată de jurnale...

Anonim spunea...

Revin la Africa si One China in Africa. De la cateva zeci de milioane de sterline comert au depasit 6 miliarde. Kenya din 200 de fabrici de textile mai are doar 6, ca e plin de produse Zing Zang, cum spun autohtonii. Nimeni nu vorbeste de rasism asiatic ci doar de pragmatism, insa e de vazut cati negri angajeaza chinezii in afacerile lor lucrative. Unde pot, nici unul - considerandu-i lenesi si neindemanatici. Comparatia "un loc sub soare" este fortata, insa exact asta semnifica la vremea respectiva: acces la resurse si colonii pentru Germania kaiserilor. In particular, au facut cea mai buna treaba, caile lor ferate sunt functionale si acum. Acelasi lucru il fac si chinezii: infrastructura de transport, pentru ca altefel degeaba scot resursele. Nu au nici un fel de consideratie pentru mediu, si o sa vedem asta in anii care vor urma. Iar ca pragmatism economic: vorbim de China, care alaturi de India are cea mai pozitiva parere despre economia americana si influenta ei in lume (din vreo 45 analizate). E logic, pentru ca ambele aplica principiul living like Ameicans. Deci consuma mai mult, vreme in care resursele sunt cam aceleasi. Joc de suma zero - unii castiga si devin mai bogati, altii pierd si devin mai saraci. Grav va fi intr-adevar daca unul dintre playerii globali va gandi ca daca el tot pierde, atunci mai bine pierd toti. Nuke this shit, cum ar veni...

N. Raducanu spunea...

@comentariul lui Constantin Gheorghe
Desigur ca nu le-ar strica chinezilor o mai mare diversitate a opiniilor politice, care sa-i mai ocupe si cu certuri interne si sa-i distraga de la productie si export. Dar oare Sarkozy e cel indicat sa le dea lectii de democratie? Maine-poimaine le vor da chinezii, occidentalilor la ONU lectii despre avantajele regimurilor autoritariste...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...