Radio Guerrilla este, se vede treaba, în scădere dramatică de audienţă, de se înhamă la un soi de război mediatic total cu Televiziunea, în ansamblul ei. Nici mai mult, nici mai puţin! Iar deviza acestei idioţenii, căci despre o idioţenie vorbim, este: "S-a tâmpit poporul, cu televizorul!"
Joi, 10 iulie, 12 televizoare vor fi trase ritualic în ţeapă, şi vor fi expuse timp de trei săptămâni în Piaţa Universităţii, care, în paranteză fie spus, a ajuns un soi de Curte a Miracolelor, unde tot nebunu' vine de se defulează!
Vorbe mari: " Dacă ar fi responsabilă, Televiziunea, colega noastră în ale mass-media, ar putea ridica nivelul de educaţie al cetăţeanului telespectator; ea preferă să facă bani din audienţe mari, obţinute prin tragerea zilnică în ţeapă a bunului-simă, difuzând în exces ştiri violente, manele, “show-uri” şi alte acareturi, în care superficialul este ridicat la rang de artă. Sătui de toate acestea, în condiţiile în care CNA este toropit de caldură, membrii comandoului Radio Guerrilla au hotărât să pedepsească Televiziunea pentru tot răul pe care l-a făcut şi-l va face în continuare, dacă altcineva nu ia atitudine, trăgând-o simbolic, dar la propriu, în ţeapă".
Mai jos aveţi aveţi faptele de vitejie ale unui personaj de basm(coşmar?), Vlad Craioveanu-Bucifal, de la acelaşi Radio Guerrilla, care, pe vremea când era un Zero barat pe la PRO TV , se ocupa fix cu tâmpirea poporului! Să înţeleg că a treisprezecea ţeapă îl va avea în vârf pe Vlad Craioveanu, simbolic, desigur, în chip de auto-critică, sau una vorbim şi alta fumăm?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu