vineri, 4 iulie 2008

La ce e bună statistica?
Că în România institutele de sondare a opiniei publice au o credibilitate care tinde viguros spre zero, nu mai e o noutate. Că flăcăii din aceste institute mânăresc la greu, să iasă cifrele pe placul clientului, nu mai miră pe nimeni. Aproape că ar produce stupoare un sondaj cu cifrele "pe bune".
Există o butadă, care îmi vine în minte ori de câte ori mai apare un sondaj de opinie : "Dacă ai suficiente date statistice, poţi demonstra orice!" Aşa şi-o fi zis şi Vasile Dâncu, pornit să i-o tragă lui Ion Iliescu pe blogul lui, care, când e vorba de scandal, devine cabinetul de lucru al presei portocalii. Şi foloseşte date statistice, pentru a demonstra că dacă el a fost "dizolvat", ar trebui "dizolvat" şi Ion Iliescu.
Numai că principiul pervers, care spune că orice soluţie naşte noi probleme, a acţionat şi de data asta. Un cititor vine cu următoarea completare:"Domnule Dâncu,am citit si eu statisticile dumneavoastra si am constatat ca sunteti in eroare. Stiti cine sunt, pentru ca am avut birourile apropiate la CN, m-am ocupat cu analize, sisteme de evidenta, control teritorial, etc.. Nu mi-a sugerat nimeni sa postez un comentariu la ce ati scrs, mai ales ca nu mai sunt in PSD, din care am demisionat in ianuarie. De ce sunteti in eroare?1. La alegerile din 1996 Ion Iliescu a obtinut 60.035 voturi (14,91%), in turul 1, iar in turul 2, 139.137 voturi (30,97%). Tot in 1996, rezultatele de care este raspunzatoare organizatia judeteana Cluj, adica la Senat si la Camera Deputatilor, sunt de 36.390 de voturi (8,25%) la Senat, respectiv 39.476 voturi (9,08%) la camera. Deci mult sub Ion Iliescu.2. La alegerile din 2000 Ion Iliescu a obtinut 71.085 voturi (18,38%), in turul 1, iar in turul 2, 194.622 voturi (62,53%). Pentru Senat dumneavoastra ati obtinut 84.586 (22,30%), respectiv pentru camera, 74.988 voturi (19,82%).Nu am dorit neaparat sa va corectez, dar, in felul acesta, vreau sa atrag atentia ca am produs un program de analiza a alegerilor pentru 1996-2000-2004-2007-2008 pentru 7 partide (cele parlamentare + PNG-CD) de un real folos pentru partide, oameni si analisti politici si nu numai."
Aha! Un mic mincinos, domnul Dâncu! De ce nu mă mir? Că doar e ardelean, deci întruchiparea perfecţiunii şi a corectitudinii! Nu ca noi, miticii, care bălim în faţa unei ciorbe de burtă, pentru a face uitat gustul sângelui de ardelean cinstit, executat de baronii locali, într-un ritual caragialesc. Groasă pingeaua obrazului, baron dumneavoastră, Dâncule!

9 comentarii:

Anonim spunea...

Dâncu e un tip deştept. Asta e o realitate. Dar unde-i multă minte e şi...
Comparaţia sa e pur şi simplu ridicolă în enunţ, dincolo de nişte cifre statistice sau altele.
Atunci când candidatul la preşedinţie al partidului domnului Dâncu obţine rezultate nu foarte spectaculoase în zona filialei păstorite de domnia sa, nu o fi şi problema conducerii filialei locale ? Nu o fi vorba şi de dibăcia cu care acea echipă a funcţionat în campania electorală, dar şi între campanii?
Altfel comparaţia cu Iliescu e, desigur, normală. Pentru că în PSD şi chiar în politica românească Ion Iliescu rămâne etalonul. Unul înca greu de măsurat pentru scumpuţii noştri politicieni.

Anonim spunea...

De acord cu tine: Dâncu e băiat deştept. Doar că n-a aflat încă la ce poate să-i servească deşteptăciunea în politică. Asta e realitatea! Iar folosirea cu rea credinţă a statisticilor e o dovadă de dispreţ faţă de cititori. Eu nu-l apăr aici pe Ion Iliescu. Se apără şi singur! Nu, eu îi simt jignită inteligenţa cu astfel de trucuri ieftine.
În rest, succesuri multe domnului Dâncu şi nedizolvatei dizolvate conduceri a organizaţiei judeţene a PSD Cluj!
Subiect de pariu: trece sau nu trece pragul de 5% în toamnă?

Anonim spunea...

Da...nu l-as lua de exemplu tocmai pe baiatul ala care a fugit cu tot cu program, ca nu i-a dat PSD cati bani a vrut el. Si nici functia de secretar executiv... Dupa ce datele le-a stocat tocmai ca se invartea prin PSD, prin ministere si pe unde a mai plimbat el programu`. In rest, treaba Dancului si a organizatiei. Insa ce se intampla pe la Mures cu Natea si pe la Nita in Brasov arata cam ce autoritate are centrul pe la filiale.

Anonim spunea...

Exemplu de ce? De moralitate? Am spus eu aşa ceva? Treaba lui ce-a făcut! Când munceşti, mai vrei şi bani din când în când pe munca ta, că acte filantropice pot să facă, dar nu fac,Patriciu, Columbeanu, regii asfaltului, Hrebenciuc, că fi-su tocmai a spart 4000 de euro doar pentru o noapte de chef, nu nişte amărâţi de lefegii. Şi câţi au plecat din PSD trântind uşa pentru că au fost trataţi ca nişte slugi?
Nici jupân Dâncu nu e uşă de biserică, şi poate ne aducem aminte de nişte daravele cu bani publici pe la SRR, parcă...
Eu am spus altceva: manipularea cifrelor, pentru a demonstra ceva e o armă cu două tăişuri. Atât. În rest, mă repet, succesuri multe. Iar eu fac parte din secta "Vot canci!" deci am o puternică durere în cot de ceea ce va obţine la toamnă PSD în Ardeal. Dacă atât îi duce mintea, să fie sănătoşi!

Anonim spunea...

Secta Vot Canci ! :))))
Nu-i rea ideea.

Anonim spunea...

Nu il apar pe Dancu si nici etalonul Ion Iiliescu, cu submultiplii sai umili Vanghelie, Oprisan, etc, dar tare m-as bucura daca i-ar iesi lui Dancu demersul cu PSD-ul ardelenesc. Mi-ar placea din doua motive, si anume, unul ar fi ca s-ar sparge vasaliatea ardelenilor fata de un Bucuresti arogant si indiferent fata de problemele regionale din ardeal si al doilea motiv ar fi ca un PSD reformat poate fi o sansa reala data miscarii de stanga la noi in tara.
Orice varianta ar propune Iliescu in momentul actual ardelenilor ar fi una umilitoare. E ca si cum urmasii spirituali ai lui Avram Iancu ar fi obligati sa sarute mana urmasului spiritual al lui Ceausescu.

Anonim spunea...

Şi eu le urez succes! Să se rupă de PSD, să-şi facă partid, regional sau nu, cum o da Domnul, să intre şi în Parlament. Asta e: să dovedească faptul că pot face câte ceva pe propriile forţe, nu doar pe munca altora. Şi de va fi cazul, vor primi felicitările mele. Dar staţi liniştit: nu pleacă Grivei de la uşa măcelăriei! Ca să-ţi construieşti un partid funcţional, care să treacă pragul, costă. Şi Dâncu nu e Jiji.
A, dacă investesc cei PD-L în el, că văd că dispun de bănet, nu glumă! atunci poate, poate. Dar exemplul PIN e prea pilduitor ca să mai aibă şi alţii chef de experienţe. Aşa că totul se va reduce la mârâieli şi la postări acide pe bloguri. Furtuni într-un pahar cu apă, şi ăla pe jumătate gol...
Şi apropo: poate defineşte cineva social-democraţia modernă şi ce înseamnă "reforma" în PSD. Ca să ştim despre ce vorbim.

Anonim spunea...

"Clientul nostru, stăpânul nostru !"
În fond pentru cine mai fac ei sondajele astea ? Este evident că "poporul" nu se mai uită la nici un sondaj.
Îşi fură singuri căciula ? Ei cred în ceea ce fac ? Dacă da, e patologic deja.
P.S.
Caraghioasă poză :) Mi-a plăcut.

Realitatea lui Petria spunea...

Îţi pierzi vremea cu un personaj de rezervă.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...