sâmbătă, 26 septembrie 2009

Curva asta de presă!

În principiu, ar fi cazul să nu mă mai enervez din cauza tembelismului şi lipsei de profesionalism ale presei româneşti. În principiu, pentru că în fapt cum dracu' să nu-i bagi în origini pe idioţii care fac jurnale şi mai ales pe cretinii care planifică emisiunile de ştiri sau aleg temele tocşourilor, când vezi că pentru ei nu există nici alegerile de mâine, din Germania, aşa cum n-a existat nici summitul G 20 de la Pittsburgh. Despre summit a scris foarte bine Corina, aşa că vă invit s-o citiţi.
Ambele evenimente ne privesc direct. N-am ieşit din criză, iar ăia de-i înjurau cetăţenii furioşi de pe străzile Pittsburghului sunt fix cei de care depinde şi ieşirea noastră din căcat, pentru că aşa-numitul "program anti-criză" al lui Boc cel Mic şi Tâmp ocupă un pe deplin meritat loc trei în rândul celor mai proaste astfel de programe din lume. Să nu intereseze pe nimeni din România ce decid respectivii lideri? În schimb să am parte de delir pe tema legalizării prostituţiei şi al depenalizării consumului de droguri, teme parazite şi marginale pe agenda publică, care are pe primul loc milionul ăla de şomeri, care abia aşteaptă să pună mâna pe par? Că asta se discuta şi pe Antena 3, şi pe Realitatea Tv, fix la aceleaşi ore!
Cât priveşte alegerile din Germania, nimic nu-i jucat, deşi mulţi se grăbesc s-o dea învingătoare pe Angela Merkel. Frank-Walter Steinmeier, liderul SPD, partidul social-democrat, deşi pare o persoană ştearsă, este un politician care stăpâneşte bine dosarele şi e foarte competent, cunoaşte maşinăria guvernării şi este omul consensului, ca şi Merkel, de altminteri.
Dar mai important decât asta este ceea ce va semnifica victoria stângii sau dreptei în Germania. Dacă stânga social-democrată germană eşuează, efectele eşecului se vor generaliza la nivelul continentului. Şi vor determina o recompunere a stângii, o stângă mai radicală şi care se va întoarce la marxism.
Social-democraţia e în criză de o bună bucată de vreme, din diverse motive: eşecul comunismului, conformismul, renunţarea la valorile ei, abandonarea intervenţionismului statului, destrămarea clasei muncitoare, etc. Mai mult, dreapta i-a preluat fără ruşine şi temele, şi soluţiile, fiind chiar mai etatistă decât stânga social-democrată. Cine şi-ar fi închipuit că un lider social-democrat va fi directorul FMI?
La stânga SPD este, în Germania, Die Linke, condus de un fugar din SPD, Oskar Lafontaine. Care a permis fostului partid comunist est-german să prindă rădăcini serioase şi în partea de vest a Germaniei mai mult sau mai puţin reunite. Dacă Die Linke face o figură bună, asta poate da idei şi altor partide de stânga, care până acum au fost umbrite de social-democraţi, să-şi facă auzite programele radicale.
În fond, mâine vom vedea cine pierde şi cine câştigă politic de pe urma crizei şi de ce. Nici formarea guvernului de la Berlin nu va fi uşoară, după intrarea în ecuaţie a stângii radicale. Este posibilă continuarea actualei formule de mare coaliţie, cum este posibilă o alianţă între creştin-democraţi şi liberali.
Nu e de neglijat pentru Europa, în general, cine conduce la Berlin. Un guvern dominat de social-democraţi va obliga noua Comisie Europeană, în curs de formare, să dea o atenţie şi mai mare problemelor sociale. În acelaşi timp cuplul franco-german va avea la ce medita. Dacă rămâne dreapta la putere, Berlinul va face presiuni asupra Bruxellesului pentru reîntoarcerea la rigoarea bugetară şi la reducerea deficitelor, ceea ce ne va afecta şi pe noi, în mod direct.
Nu meritau discutate cele două teme? Dar cu târfele, curvele de ziarişti fac mai mult rating! Şi asta contează! Restul? Nici măcar la capitolul "fapt divers" nu merită trecute...

Un comentariu:

Ken spunea...

Corect, desi am cateva obiectii minore. Da' e vichend si nu-s chiar in forma "combativa" . . . poate altadata . . . Plus, nus' de ce eu sunt un picut mai optimist, azi. Luni, cine stie . . . Totusi, uite aici un articol interesant, zic io.

http://nraducanu.wordpress.com/2009/09/25/ce-inseamna-bunastarea-unei-natiuni/

Weekend placut!