duminică, 27 septembrie 2009

I-au pus cătuşe lui Polanski!

Nu ştiu cum trebuie să privesc vestea că regizorul Roman Polanski a fost arestat în Elveţia, pe numele lui existând un mandat de arestare pentru că în urmă cu 31 de ani a făcut sex cu o minoră de 13 ani în SUA. S-a făcut dreptate, sau e o doar o parodie?
I-am văzut primul film, "Cuţitul în apă", copil fiind, prin '64. Era o atmosferă stranie, şi abia mai târziu am înţeles tensiunea din acel triunghi amoros apărut dintr-o întâmplare. Poate că şi aventura lui cu puştoaica a fost un pervers joc al întâmplării. Poate era o inconştientă refulare a tragediei prin care trecuse, după asasinarea soţiei sale însărcinate, Sharon Tate.
Şi ceea ce a urmat este un exemplu de justiţie anapoda. A pledat vinovat pentru unul dintre cele şase capete de acuzare, anume sex cu o minoră, a stat vreo 42 de zile în închisoare, pentru evaluare, apoi între judecător şi avocat a început un scandal juridic: avocatul considera că acele 42 de zile sunt întrega pedeapsă, judecătorul dorea o pedeapsă mai lungă(se poate ajunge şi la 20 de ani) şi deportarea voluntară. În timp ce avocatul se păruia cu judecătorul, Polanski s-a întors în Franţa, al cărei cetăţean era.
Acum se redeschide o afacere care nu mai are, după 31 de ani(apropo, nu s-a prescris?) nicio miză legală, ci doar va face deliciul tabloidelor. Unii vor profita de ocazie pentru a demasca viguros coruperea moravurilor şi pentru a cere creşterea pedepselor pentru astfel de cazuri. Numai că lucrurile sunt mult mai complicate.
Într-o lume îmbibată de sexualitate, care are drept deviză "sexul vinde!", o lume cu moravuri aproximative, linia dintre normalitate şi abuz este foarte subţire, şi uşor de trecut. Ca şi în cazul pedofiliei, mărirea pedepselor nu rezolvă nimic. Pentru că am asistat pasivi la transformarea tuturor aspectelor vieţii în marfă. Care are un preţ, pe o piaţă fără milă. Câtă vreme există indivizi dispuşi să plătească preţul, oricât de mare ar fi el, lucrurile nu au cum se schimba. Şi oricum arestarea lui Polanski nu are cum servi de exemplu şi pentru a-i descuraja pe amatorii de astfel de lucruri.
Poate omul Polanski este un porc, moral vorbind. Rămâne însă cineastul. A cărui operă va dura, cu sau fără mâna lungă a justiţiei americane. Care l-a mai alergat, pentru fix aceleaşi motive, sex cu o minoră, şi pe Charles Chaplin. Fără prea mult folos, de vreme ce Polanski n-a învăţat nimic din păţania lui Chaplin. Aşa se întâmplă când justiţia se face mai ales în paginile jurnalelor şi pe ecranele televizoarelor, iar cei implicaţi sunt setoşi de publicitate. Orice fel de publicitate...

Un comentariu:

Béranger spunea...

Unu: după 30 de ani (de fapt, după mult mai puţin!), orice crimă (infracţiune) se prescrie, mai puţin genocidul sau crimele împotriva umanităţii (căcam tot aia sunt ambele). De ce acuzaţia (nedovedită dpdv juridic) împotriva lui Polanski nu s-a prescris?

Doi: 13 sau 14 ani, detalii de vârstă. Dar... Polanski nu s-a putut apăra, iar acum, după mai bine de 30 de ani, adevărul nu mai poate fi stabilit. Pizdulicea aia mică şi proastă chiar a spus tot adevărul atunci? Ştim noi cum sunt tratate chestiunile astea în pudibonda Americă...

Trei: am avut colege care la 13-14 ani se futeau cu colegi. De ce nu e o infracţiune să te fuţi cu băieţi aproximativ de vârsta ta (dar de ce ar fi?), dar este (pentru ăla) dacă o faci cu un major?

Patru: bine că pulele care au torturat în Irak şi la Guantanamo umblă libere, iar faptul că unu' şi-a băgat pula într-o minoră, cu consimţământul acesteia, nu poate fi tolerat nici după peste 30 de ani! Cât despre jigodiile de elveţieni, cât din banii şi aurul evreilor de dinainte de WWII a rămas "uitat" în băncile lor "sigure"?

Mi-e silă de aceste două "rogue countries", SUA şi Elveţia.

O campanie electorală despre nimic.

  O campanie electorală despre absolut nimic! Totul se rezumă la demonizarea celuilalt, la acuze inepte, morți ”corupți” dezgropați în dorul...