Ei, şi?
Înţeleg că Adrian Năstase s-a săturat de circul aprobării cercetării sale penale în Parlament, şi le cere colegilor din Cameră să voteze pentru cercetarea sa.
Sincer să fiu, am seriase îndoieli că această poziţie îi serveşte la ceva. Cum nu i-a servit la nimic un gest similar nici lui Miron Mitrea. Pentru că DNA are propriile sale idei în legătură cu aceste dosare, care idei nu au legătură cu legea sau cu imperativul aflării adevărului. Ca şi pe Năstase, pe Mitrea DNA îl "cercetează" de patru ani, fără să fie în stare să demonstreze ceea ce şi-a propus. În şase luni, după demisia din toamnă, a fost chemat la DNA o singură dată. Deci nu celeritatea e obsesia ţuluşilor!
De fapt, şi aici dobitocii de la Bruxelles trebuie să-şi dea singuri palme că au cauţionat un sistem pervers, susţinându-l public, modul de lucru al DNA este profund necinstit. În loc să ia în calcul faptele care se pot dovedi cu probe admisibile în faţa judecătorilor, cei de la DNA întâi îşi fixează un obiectiv, şi apoi încearcă să găsească probe sau să fabrice, pentru a-şi susţine încadrările fanteziste, făcute de ochii lumii, pentru a-i discredita pe cei bănuiţi.
De fapt ei ştiu că este greu să demonstre acuzaţiile, dar, în elanul lor justiţiar, sau la comandă politică, vor să distrugă cariere politice sau afaceri. Şi dacă la chestia asta le mai pică şi lor ceva, o bombonică, una-alta, e başca!
Întrebarea este: vrem să combatem corupţia, sau vrem să eliminăm din viaţa publică anumiţi politicieni incomozi pentru unii sau alţii? Pentru că dacă vrem să combatem corupţia, trebuie să începem prin a defini extrem de clar şi de simplu fapta de corupţie. Acum aproape ORICE infracţiunne din Codul Penal este faptă de corupţie.
Şi, evident, să începem şi prin a desfiinţa DNA, care a devenit parte a sistemului ticăloşit, nu are autoritatea morală necesară pentru a lupta împotriva corupţiei. Ca instrument de poliţie politică, da, e perfectă! Dar ca instrument de combatere a corupţiei este un zero absolut!
Spectacolul grotesc al luptei anti-corupţie va continua, spre fericirea bizonilor care au creierul neted precum patinoarul, şi chiar se va amplifica, pentru că, împuţinându-se pâinea, pe motiv de criză economică, circul trebuie să fie în exces! Iar un Năstase dat "leilor" de la DNA, în direct la Eol Tv, e circ la modul absolut!
8 comentarii:
Nu prea am ineles nici eu ce vrea sa faca AN. Pare ca a renuntat sa mai candideze la functia de Presedinte. Pe vremuri ni se dicta de la Moscova ce oameni trebuiesc inlaturati, acum ni se dicteaza de la Bruxelles. Natie cu cocoasa.
Imi pare rau de AN, printre putinii care stiu sa articuleze ceva demn de retinut din politica romaneasca.
Si primul "semn divin" vine din Ziua: un interviu cu seful Comisiei pentru Afaceri Europene a Bundestagului, Gunther Krichbaum. Care sterge pe jos cu Parlamentul Romaniei, aratandu-ne pisica. Si care n-are nicio jena pentru magaria asta. Sper ca Externele sa aiba o reactie imediata si ferma.
Pacos, punem pariu că nu va scoate nimeni niciun diftong pe tema asta? Celor mai mulţi din PSD le convine, iar Diaconescu dă raportul direct la Cotroceni. Iar neamţu i-a făcut un serviciu lui Băsescu!
Neamtului asta ar trebui sa i se spuna 4 vorbe romanesti, scurte, eficiente si memorabile...ce dracu' ne-o place sa ne ploconim atita la sfinta poarta bruxeleza nu-nteleg. Daca tot asa merg lucrurile la noi, socialistii aia evropeni de ce nu dau buzna sa recomande DNA mobilizarea pentru gasirea dosarelului pierdut al stim noi cui, da' ne e teama sa nu ne lege...Ehehe, daca traia Caragiale.
Trăieşte, e în fiecare dintre noi, Karakas! Din păcate!
nici eu nu sînt sigur ca'i va folosi la ceva . trebuia sa plece din psd de acu 3 ani. timp pierdut ca sa ajunga acum, singur, la acest gest.
cît în ceea ce priveste, fata de justitia practicata în cazul personalitatilor publice ( ca unul care s'a uitat 2 ani la procesul lui Milosevici la Haga ), am aceeasi comprehensiune ca fata de cele doua prostituate de lux ce stau în bloc la mine .
Domnule Gheorghe, aveti dreptate. Dar relatia asta suzeran-vasal era caracteristica evului mediu, nu mileniului III.
Şi cine a spus că nu ne confruntăm cu o regresie, cu o întoarcere la practicile Evului Mediu? Evoluăm pe o spirală, istoric vorbind. Ăsta e noul Ev Mediu, probabil...
Trimiteți un comentariu