Cine NU are grijă de siguranţa noastră
Să nu ne întindem prea mult la vorbă: poliţia, jandarmeria, poliţia comunitară, firme de pază şi protecţie, SRI sunt tot atâtea instituţii care NU se ocupă de siguranţa noastră. Şi credeţi-mă, îşi fac treaba perfect! Cu conştiinţa datoriei împlinite, oamenii noştri îşi iau banii şi sunt fericiţi.
Şi uite aşa după jaful de la Braşov avem un nou eveniment la Cluj, la o bancă. Este clar că fenomenul infracţional este scăpat de sub control. Şi este scăpat de sub control pentru că nişte tembeli din politică nu au fost în stare să explice altor tembeli de la Bruxelles că pentru o ţară săracă, cum este România, cea mai tâmpită măsură este demilitarizarea poliţiei.
Din acel moment Poliţia Română s-a transformat într-o organizaţie mafiotă, pentru că nimeni nu mai are autoritate asupra poliţiştilor. Nici înainte nu era o mânăstire de maici, dar mai exista o fărâmă de frică în sistem. Acum Poliţia şi poliţiştii nu mai sperie pe nimeni, pentru că cetăţenii îi ştiu că sunt corupţi până în măduva oaselor. Poliţiştii nu mai au pic de ruşine: i-am văzut ziua în amiaza mare, în maşina de patrulare, luând şpagă de la curve, pe Şoseaua Aviatorilor, sau noaptea, la intersecţia Dacia cu Victoriei.
Poliţia comunitară este o panaramă, plătită degeaba. Şi ei îşi iau şpaga de la ţigani, în parcarea din faţa blocului meu, pe Calea Victoriei, la 20 de metri de un sediu al SRI şi la 300 de metri de sediul MIRA.
Jandarmii? În afară de caftelile cu suporterii, prea multe fapte de vitejie nu au la activ. Iar SRI şi alte structuri informative se ţin de tras cu urechea în folos politic sau economic, nu pentru binele public.
Cum dracu să scoţi poliţişti de calitate de la Academia de Poliţie, când corupţia e în floare şi se intră pe pile şi relaţii? Cum să stăpânească informativ mediul infracţional nişte poliţişti corupţi, aflaţi în slujba infractorilor?
Acum avem infractori mai agresivi, mai profesionişti, şcoliţi la şcoala infracţională occidentală, mai mobili şi chiar mai inteligenţi decât cei plătiţi să-i prindă.
Poliţia NU mai are încrederea populaţiei, nu mai are sprijinul ei. Nu mai poate culege informaţii în acest mediu ostil ei. Mediu pe care şi l-a creat singură, prin indiferenţă, prin neimplicare, prin dispreţ faţă de cetăţeni. Dar mai ales prin deprofesionalizare.
Aşa că ne aşteaptă vremuri grele. Cine are bani, îşi poate cumpăra siguranţă, e drept, relativă, precară, dar siguranţă. Cine nu, nu-i rămâne decât să spere că va avea noroc.
Suntem o societate de piaţă, în care totul a ajuns marfă: sănătate, educaţie, siguranţa persoanei şi a bunurilor. Ca atare infractorii îşi cumpără securitatea corupând o Poliţie care dă în toate părţile un singur semnal: suntem gata să fim cumpăraţi. Ieftin şi bun!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu