luni, 2 februarie 2009

Imposibila modernizare a României
Când făceam, acum vreo două zile, un exerciţiu de paranoia, aveam o presimţire: aceea că nu Gorbunov este autorul crimelor de la Braşov. Ceva puţea în toată povestea, începân cu viteza în care s-a afirmat că autorul este un recidivist aflat în "permisie". Acum unii spun că portretul ăla robot era făcut după "model", adică după poza lui Gorbunov. Mai aflăm că s-a tras din două arme, de calibre diferite. Şi dracu ştie ce ne mai rezervă viitorul.
De fapt, "găsirea" lui Gorbunov a fost un mod de a câştiga timp. Fie pentru a ascunde urmele şi pentru a-i pune la adăpost pe adevăraţii făptaşi, fie pentru a-i găsi. Eu cred că prima ipoteză este cea corectă. Nişte băieţi, cu complicităţi în rândul poliţiştilor, aplică un mod de operare asemănător, pentru că aveau la îndemână un "vinovat" de serviciu.
Acum se pare că, odată cu apariţia publică(o altă ciudăţenie) a unui alibi pentru Gorbunov, ancheta intră într-un impas, pentru că s-a pierdut un tempo. Nu ştiu cine ce joacă în această afacere şi de ce. Poate vom afla, poate nu. Cert este că intrăm, în anumite zone ale ţării, sub zodia marii criminalităţi, în care astfel de episoade sângeroase vor deveni mai frecvente. În fond, crima organizată se globalizează, iar crizele economice şi sociale lărgesc baza de recrutare a delicvenţilor.
Din această perspectivă rateurile poliţiei şi sistemului juridic devin mai mult decât îngrijorătoare. Şi în loc de anchetele de suprafaţă, în căutare de ţapi ispăşitori, pe moment, avem nevoie de o revizie de fond a sistemului, bazată pe un audit independent şi profesionist. Este urgenţa numărul unu a momentului.
Rămâne o enigmă: eliberarea lui a fost o întâmplare sau o conspiraţie? Dacă e o întâmplare, asta e, ghinion! Dacă este rezultatul unei conspiraţii, sunt câteva întrebări la care avem nevoie de răspunsuri: cine a investit în mituirea medicilor, procurorilor, judecătorilor, şi mai ales, de ce? Aveau nevoie de un ucigaş în libertate, pentru o operaţie punctuală? Sau aveau o obligaţie faţă de Gorbunov, şi şi-au plătit datoria astfel?
Într-un fel, cu acest caz au ajuns la scadenţă toate reformele eşuate din justiţie şi din poliţie, făcute în "logica" formelor fără fond, şi modernizarea de suprafaţă a României. Şi repet o serie de întrebări pe care le tot pun: de ce reformele nu pătrund în profunzimea ţesutului social? De ce nu schimbă nimic în mentalităţi? De ce nu se lipeşte nimic de noi?
Am ajuns să cred că modernizarea României este o sarcină imposibilă, şi astfel de cazuri nu vin decât să confirme această credinţă.

2 comentarii:

Karakas spunea...

Subiectul e greu. Nici un politician roman nu si-a propus sa reformeze cu adevarat sistemul justitiei. Din pacate conceptul de reforma a justitiei este practic "luat ostatec" de politicinei care se rafuiesc cu alti politicieni, in timp ce problema coruptiei e lasata in plata Domnului.

Superficialitatea curge prin vene...

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

Nu este un text scris in zilele noastre, desi atat de actual! Este, doar, Eminescu!
Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei românesti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari si ţăranii au sărăcit; industria de casă si mestesugurile s-au stins cu desăvârsire -, iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie si aspiră a deveni deputaţi si ministri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.
Legile demagogiei
Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea si pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului… Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judeţene si comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al statului modern.