sâmbătă, 21 februarie 2009

Criza, ca o sărbătoare
Nu sunt adeptul ipocriziei şi nici nu iubesc populismul. Dar sunt momente în care un conducător, un lider politic, trebuie să fie şi ipocrit, şi populist. Iar în vremuri de criză aceste două atitudini înseamnă abţinerea de la anumite gesturi în public. Mai ales a celor din categoria "Ţara arde şi baba se piaptănă!".
Dar fă-i să înţeleagă asta pe politicienii noştri! Care sunt plecaţi creanga prin ţară, să sărbătorească adoptarea bugetului. Unul, care de aproape cinci ani o ţine tot într-un chef, când cu ţigănci, când cu şpriţuri la Golden Blitz, când cu intelectualii Romavia, s-a dus, previzibil, la "Festivalul Pomana Porcului" de la Balvanyos. De Traian Băsescu e vorba. El taie porcul electoral zi de zi şi ceas de ceas!
Piticul de Grădină Preferat al Marelui Machitor, gluma de premier al guvernului României, nu are nimic mai inteligent contra crizei economice decât să tragă cu bile colorate în ea! Pe undeva prin Apuseni, la Băişoara. La "Serbările Zăpezii." O să vadă el pe dracu' mai la vară, la Festivalul Grevelor, când au să "tragă" cu ouă clocite şi roşii borşite alegătorii recunoscători pentru minunatul program anticriză !
Mai la vest de Republica Absurdă România bat clopotele-n dungă, a pericol maxim. Se vorbeşte despre prăbuşirea economiilor ţărilor est-europene. La Berlin se întruneşte mâine G4: Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi şefii Comisiei Europene pun de-un parastas pentru Estul Europei. Ce-mi place mie în toată afacerea asta e că pe noi nu ne întreabă nimeni nimic. "Bă băieţi, vă doare ceva? Aveţi nevoie de ceva? Un împrumut, o investiţie europeană mai babană, un TGV, o autostradă, un pod peste Dunăre?"
Ştiţi cum se spune: sugarul care nu plânge nu primeşte ţâţă! Şi cum liderii României sunt ocupaţi cu sărbătorirea crizei, tot ce primim noi sunt invitaţii de a împărţi povara crizei cu ăia de au luat, de 20 de ani, mai multe piei de pe economia României, cum n-au făcut-o nici Sovromurile în anii 50! Şi atunci trebuia să plătim reparaţii de război.
Nu pot să nu fiu de acord cu Pierre-Antoine Delhommais, care, tot în "Le Monde", vorbeşte despre demonii anilor 30 ai secolului trecut, şi atrage atenţia că li se cam văd cozile şi acum. Chiar dacă se referă la Franţa, mă întreb de ce a simţit nevoia să pomenească pe primul loc al neliniştilor antisemitismul. E un soi de automatism, sau e o trimite la originile crizei, de atunci şi de acum?
Şi ca să le fie sărbătoarea sărbătoare liderilor noştri, Jacques Attali ne anunţă că ce e mai rău în criza asta e în faţa noastră. Dar nouă le place să luăm lucrurile din spate, aşa că n-ar fi tocmai o problemă!

2 comentarii:

N. Raducanu spunea...

In loc de comentariu, reproduc un pasaj semnificativ din editorialul lui Vl. Pasti aparut azi in CRONICA ROMANA:
Adevarata criza prin care trece in prezent Romania exista. Ea are baze profunde in deficientele structurale ale economiei si societatii romanesti, unele mostenite inca de la regimul comunist, altele create in timpul tranzitiei. Este o criza autohtona normala si previzibila, deplin ignorata deopotriva de specialisti, romani sau straini, si de guverne. Criza mondiala nu a facut altceva decat sa o dezvaluie. Asa cum a dezvaluit si incapacitatea guvernarii de a o aborda si de a-i gasi solutii. Drept care, guvernarea de criza PD-L – PSD a intrat ea insasi in criza, nu pentru ca ii lipsesc mijloacele, ci pentru ca pur si simplu nu stie ce sa faca si nu prea vrea sa faca ceva. In ciuda retoricii, pedelesedistii nu au venit la guvernare ca sa inventeze o Romanie noua, ci doar ca sa mai stoarca ceva din cea veche. Au descoperit, cu tristete, ca nu se mai poate. In loc de bani, in visteria abandonata de liberali nu au mai gasit decat datorii. Iar Alianta pentru guvernarea crizei, atat de frumos pusa in discursuri in primele doua luni de dupa alegeri, se transforma repede intr-o cursa intre PD-L si PSD cu privire la cine iese mai repede de la guvernare. Si, in acest fel, din criza.

Anonim spunea...

ROMANIA IN PRAG DE COLAPS ECONOMIC,SOCIAL,SI POLITIC.

SCRIETI PE GOOGLE: ROMANIA ,ECONOMIC COLLAPS , REVOLT,SOCIAL MELTDOWN, FEBRUARY 2009. VETI DESCOPERI ADEVARUL IN ZECI DE ARTICOLE.
Serviciile organizeaza o uriasa dezinformare. Cenzura este totala.Autoritatile mint. Zilele triunghiul :(Securitate,Lumea interlopa,Mafia tiganeasca),sunt numarate.Regimul Basescu este pe duca.
"TUNAMI ECONOMIC CU EPICENTRUL LA BUCURESTI"" DOMINOUL EST EUROPEAN VA ATINGE INTREAGA LUME".VA FI REVOLTA PE STRAZILE ROMANIEI. PRESA APUSEANA IN PANICA TOTALA.DAR TOT RAUL ESTE SPRE BINE. PANA LA VARA SE VA UMPLE PIATA.URMEAZA...... BALCONUL.

Riots
The collapse of the export trade has left millions without work and set off a .... The financial meltdown has become part of the real economy and is now ... Riots and street battles are set to spread through Bulgaria, Romania and ... Baltic Riots Spread to Lithuania in the Face of Deteriorating Economic Conditions ...

Second Great Depression
Unemployment, social restructuring and a lot of suffering by ordinary people. ..... Do you see a major Economic Collapse in '05, YES or NO? ..... planning or strategizing can accurately predict the fall-out from economic meltdown - so based on what ..... Poland, Romania, perhaps even the Ukraine and western Russia . ...


Romania could fall into economic collapse within a few months ...
Feb 2, 2009 ... Romania could fall into economic collapse within a few months, ugir 1903 trade union says.

Eastern Europe and Russia: Deep recession leads to violent street ...
Eastern European states are facing economic meltdown, with the prospect of a “ spring ... And social tensions and protests are spreading rapidly; Romania, .... and control of society, eventually led to economic stagnation and collapse.

TPF: Eastern Europe braced for a violent 'spring of discontent'
Jan 18, 2009 ... Gerald Celente ' Worst economic collapse ever' .... Many fear Romania, which joined the European Union with Bulgaria in 2007, ... ill-equipped to deal with the impact of the global downturn and risked "social meltdown". ...
www.the-peoples-forum.com/cgi-bin/readart.cgi?ArtNum=8524 - 70k - Cached


Riots and street battles are set to spread through Bulgaria, Romania and the Baltic states as inflation, unemployment and racism fuel tension, reports Jason Burke

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...