duminică, 15 februarie 2009

Catastrofita
Acum vreo zece ani, poate şi mai mult, în Franţa se vorbea despre "catastrofită", un soi de isterie mediatică, dar nu numai. Nimic din ceea ce se întâmpla în Franţa nu era bine, politicienii erau o turmă de tâmpiţi, de la stânga la dreapta şi invers, elitele intelectuale erau şi ele luate la şuturi, orice întâmplare, fie ea şi de domeniul faptului divers, căpăta proporţii apocaliptice. Totul era pus la îndoială, totul era negat.
Acum catastrofita s-a mutat pe malurile Dâmboviţei, şi este şi mai isterică, şi mai grobiană decât cea franţuzească. Pentru că şi actorii sunt de mâna a doua, nu ca la francezi, maeştri ai văicăritului radical-patriotard.
Scriind astea, nu-mi neg demersul preponderent critic. Dar am încercat să fiu cât se poate de onest şi de de neutru în acest demers, dar mai ales să nu mint, fie şi prin omisiune, şi să nu manipulez. Din păcate, nu acelaşi lucru se întâmplă cu actorii "oficiali" ai catastrofitei naţionale, care au mers prea departe în demersul lor de a demonstra că absolut toţi cei care ne conduc sunt nişte idioţi siniştri, şi că doar deştepţii din presă mai tin şandramaua statului, care altminteri s-ar dărâma!
Nu cred că este nevoie de exemple, le cunoaşteţi şi voi. Şi, în fond, ele oricum nu ar servi la nimic. Pentru că băieţii şi fătucile alea care injectează zilnic catastrofită, de pe micile ecrane sau din pagina tipărită, în corpul social nu au organ critic, pentru a se raporta astfel la realităţile pe care cică ni le disecă, pentru a le face mai uşor de înţeles. Dar ceea ce le lipseşte cu disperare este cultura generală şi bunul simţ. Mai ales bunul simţ!
Isteria asta mediatică a blocat ORICE tentativă de a dezbate serios problemele noastre, deloc puţine şi simple. NU am văzut o dezbatere serioasă legată de Buget, sau de necesitatea de a avea un acord cu FMI sau un împrumul de la UE. Toate eşuează în derizoriu, în anecdotic, în gâlceavă, în cleveteală, şi în deja banalul joc de-a "căutaţi vinovaţii".
Azi am întâlnit ecouri ale catastrofitei şi în presa anglo-saxonă. Unul, în NYTimes, despre tragediile unora dintre copiii emigranţilor români din motive economice. Celălalt, din ITH, despre şpaga dată medicilor. Autorul articolelor este unul şi acelaşi, şi mă îndoiesc că a stat prea mult în România, pentru a trece dincolo de aparenţe. A scris şi el ce i-au spus alţii, ai noştri, cu mintea setată pe abordarea catastrofică a realităţilor.
Avem probleme, este un lucru evident, pe care nimeni nu-l poate nega. Dar nu avem NUMAI probleme. Avem şi bucurii, avem şi realizări, şi succese. Dar ele sunt trecute cu vederea, pentru că ar face inutil discursul catastrofic. Pentru a fi credibil un discurs critic, el trebuie să fie nuanţat. Numai că la noi nuanţele au dispărut, şi nu a rămas decât o singură culoare: negrul. Aşa că şi moda catastrofitei se va epuiza curând, odată cu capacitatea acestui demers de a face audienţă.

2 comentarii:

asybaris spunea...

Daca timp de cateva luni repeti obsesiv cuvantul criza poti fi sigur ca ajunge si la cei mai aerieni dintre noi, la oameni care-si vad linistiti de viata lor. Grija, anxietatea, angoasa isi fac loc usor usor, in conversatiile prietenilor la bere, in autobuze si tramvaie, in mall uri si birouri si toti ajung sa vorbeasca de ea. In cele din urma un sentiment de nesiguranta si incertitudine va pune stapanire pe toata lumea. Oamenii vor fi ocupati, terorizati si cu ratiunea incetosata.
E un scenariu degenerativ ce spun eu aici, dar cred ca si arta manipularii a progresat intre timp, nu crezi?

Mirela Mustata spunea...

Singura solutie impotriva isteriei acestor "ziaristi" e sa nu mai cumparam ziarele care fac aceste derapaje, si sa nu ne mai uitam la posturile care isi fac audienta din scandaluri ieftine. Dupa un timp vor pierde si advertiserii, deci nu va mai deveni profitabil.

Am renuntat la TV de aproape un an si mi se pare ca am facut o decizie foarte buna. E mult mai rapid sa vad un mic interviu online sa citesc 5 bloguri care au pareri si argumentari pertinente si cateva articole din ziare.