Mafia de catifea.

Aşa cum Cehoslovacia a avut o revoluţie de catifea, noi avem o Mafie de catifea. Care s-a născut şi a crescut în timp, favorizată fiind de disoluţia autorităţii statului. Fenomen care nu a început neapărat după Revoluţie. De fapt, părinţii ei, liderii istorici, dacă vreţi, vin din ultimii ani ai comunismului. când a început disoluţia autorităţii statului.

Disoluţia autorităţii statului nu este un fenomen local, şi nu se referă doar la statul român. Disoluţia autorităţii statului este un fenomen global, a fost premedidată şi implementată de promotorii globalizării. Pentru că statul era şi este, cât mai poate, singurul obstacol în calea globalizării care poate fi luat în serios, care poate concura de la egal la egal cu marii actori globali, mai ales cu aceia economici.

Globalizatea a fost un fenomen economic, şi s-a limitat, o lungă vreme, doar la aspectele economice. Cu timpul, actorii globalizării au considerat că este nevoie de mai mult, pentru a minimiza costurile şi pentru a maximiza profiturile. Iar acest "mai mult" înseamnă uniformizare, de la uniformizare instituţională şi legislativă până la uniformizarea modurilor de consum.

Cel mai mare adversar al globalizării este diversitatea. Şi căderea comunismului este rezultatul acestei adversităţi faţă de diversitate. Nu spun că revenirea la democraţie în Est nu era o necesitate. Era. Dar schimbările din 1989 nu au fost făcute în interesul cetăţenilor din Est, ci în interesul marilor profitori ai globalizării, care au deschis pieţe de sute de milioane de consumatori, care au şters de pe faţa pământului competitori periculoşi, pentru că economia ţărilor foste socialiste nu era una a mormanelor de fiare vechi, şi nici un deşert tehnologic.

Aservirea economiilor acestor state nou deschise globalizării(deşi aceste state erau parte a economiei globale, dar îşi deschideau selectiv pieţele) a început prin coruperea elitelor politice şi intelectuale şi prin impunerea unor instituţii şi legi care nu aveau nicio tangenţă cu realităţile din ţările respective.

Uitaţi-vă la criteriile de selecţie a elitelor politice. Vedeţi câţi au fost formaţi în Occident, mai ales prin burse Soros. Vedeţi câţi jurnalişti şi "directori de conştiinţe" au fost slujbaşi ai fostelor oficine de propagandă ale Occidentului în timpul Războiului Rece, sau angajaţii lor după Revoluţie, analizaţi discursul lor, valorile pe care le promovează.

Exportul de democraţie a fost o adevărată catastrofă politică şi instituţională, care s-a constituit în mediul de cultură pentru corupţie şi pentru Mafia de catifea. Mai ales într-o ţară în care nu există nici tradiţii liberale, în sensul modern al cuvântului, nici conştiinţa nevoii de a cenzura puterea prin contraputeri eficiente, nici o societate civilă, nici solidaritate socială şi naţională.

Ne mirăm când aflăm că în România există tot mai multe zone de non drept, care scapă oricărei autorităţi a statului român, vezi Craiova. De fapt, Craiova este rezultatul reformelor cretine de după 1989 în care forma a eliminat fondul. Reforme care nu au fost făcute pentru a moderniza România, ci pentru a face pe plac noilor comisari politici, care, porniţi pe urmele confraţilor lor sovietici, au dat buzna să ne lumineze şi să ne dea lecţii despre cum trebuie să arate statul român, pentru a nu mai fi ca ăla comunist, cum au făcut şi sovieticii, obsedaţi de "statul burghez".

Aşa am început o descentralizare bezmetică, al cărei singur rezultat a fost apariţia unei puternice clase a baronilor localui, mulţi dintre ei figuri de marcă ale Mafiei de catifea. Aşa am introdus instituţii lipsite de sens şi de finalitate, aşa am reformat educaţia publică până a ajuns sp producă generaţii după generaţii de analfabeţi funcţionali, aşa am înfiinţat o nouă poliţie politică, numită DNA, aşa am acordat inamovibilitate judecătorilor, care au în CSM un soi de maşină de spălat biografii profesionale, am absolutizat principiul separaţiei puterilor în stat, puteri pe care nu le mai controlează nimeni şi care îşi fac de cap.

Disoluţia statului comunist a fost generată de două fenomene: erodarea sistemului de valori fondatoare şi victoria statului informal asupra statului formal. Ea a continuat şi în democraţie pe aceleaşi două coordonate. Valorile democraţiei de import au venit gata erodate, iar statul informal este mai puternic decât oriocând. Iar statul informal, care satisface mai bine, cumlea! nevoile imediaze ale indivizilor, la costuri uriaşe, ce-i drept, este singurul care mai funcţionează. Statul formal este absent. Şi este absent cu program, pentru că şefii lui sunt în acelaşi timp şi şefii Mafiei de catifea, care conduce statul informal.

Dacă vreţi să înţelegeţi ce se întâmplă acum, trebuie să vedeţi ce se petrece în sânul Mafiei de catifea: anume o schimbare de generaţii. Care nu se face paşnic, pentru că miza este mare, iar noii lideri sunt mai nerăbdători şi îşi asumă mai multe riscuri de imagine.

Mai are şanse statul formal? Personal, nu cred. Pentru că renaşterea lui ar semnifica victoria împotriva Mafiei de catifea. Lucru imposibil, dacă ne uităm la experienţa Italiei. A schimbat ceva operaţia "Mâini Curate"? E statul italian mai bun, mai eficient, mai puţin corupt, mai aproape de cetăţeni?

Poate fi criza asta o oportunitate pentru revenirea statului la funcţiile sale? NU! Criza asta este un pas înainte în procesul de disoluţie a statului şi pentru îndepărtarea ultimelor obstacole în calea globalizării. Este ceea ce a fost căderea comunismului, în 1989: un eveniment catastrofic, ce măreşte instabilitatea şi reduce drastic rezistenţa la schimbare a naţiunilor şi indivizilor. Şi permite restructurarea şi concentrarea puterii actorilor economici globali.

În ce direcţie evoluează lucrurile? În niciun caz nu ne aşteaptă vremuri mai bune, asta e sigur. Poate că ne îndreptăm sprea acea guvernare planetară, deşi nu cred. Mai degrabă vom trăi la limita dintre stabilitate şi instabilitate, dintre pace şi război, în precaritate economică şi socială, în democraţii de faţadă, în state doar cu numele, conduse de mafii economico-politice. Este un regim al precarizării generalizate, în care totul este relativ.