Jazzul, armă în Războiul Rece
Scriam nu de mult că Războiul Rece a fost cea mai cuprinzătoare confruntare din istoria umanităţii, care nu s-a limitat la aspectele politice, militare, economice şi sociale ale unui război clasic. Practic nici-un domeniu al vieţii publice şi private nu a fost la adăpost de efectele Războiului Rece. În acest război au luptat nu doar militarii, politicienii, spionii, ci şi artiştii, scriitorii, pictorii, dansatorii, actorii. Toate resursele naţiunilor aflate în conflict au fost mobilizate ca niciodată până atunci.
Poate că multora li se va părea straniu că printre cei "înrolaţi" pe frontul confruntării dintre cele două sisteme se află şi cântăreţi faimoşi de jazz. Cu toate astea, ei au fost folosiţi de Unchiul Sam împotriva "Imperiului Răului" timp de mai bine de două decenii, cum arată Fred Kaplan într-un articol, publicat în The New York Times .
Ideea de apela la cântăreţii de jazz pentru a contracara propaganda sovietică, în care SUA erau prezentate drept "barbare", a aparţinut lui Adam Klayton Powell Jr., un politician care a reprezentat Harlemul în Camera Reprezentanţilor a SUA. Ideea a fost preluată şi pusă în practică de Departamentul de Stat al SUA. Şi aşa în locul orchestrelor simfonice şi al trupelor de balet clasic în lumea largă au fost trimise orchestre celebre de jazz. Jazzul era o formă de artă specific americană, care nu avea echivalent în spaţiul dominat de fosta URSS şi cu care sovieticii nu puteau intra în competiţie.
Mai mult, cum multe dintre aceste trupe de jazz erau mixte rasial, asta era un puternic simbol într-o vreme în care segregarea rasială păta imaginea Americii.
Ştiu că şi România a fost pe harta acestor turnee. Nu-mi amintesc acum cine a fost în România în anii 60-70, şi aş fi recunoscător celor care au informaţii despre aceste concerte eveniment. Ce-mi amintesc sunt emisiunile nocturne de jazz de pe radioul public, pe care le ascultam în căldura nopţilor de vară, şi de mirosul de caprifoi şi de regina nopţii.
Benny Goodman, Moscova, 1962
Count Basie la Rangoon, Burma, 1971
Dizzy Gillespie, Zagreb, Iugoslavia, 1956
Duke Ellington, India, New Delhi, 1963
Louis Armstrong, Kaduna, Nigeria, 1960
Sarah Vaughan, Newport Beograd Jazz Festival, Iugoslavia, 1963
4 comentarii:
"Jazzul, armă..." sună războinic.
"Cântăreţi de jazz înrolaţi pe front..." sună la fel de războinic.
Dincolo de toate aceste dezvăluiri, jazzul sună la fel (nicidecum războinic) peste ani ca şi atunci, aşa cum la fel miroase regina nopţii.
Cu o condiţie: să existe simţul auditiv şi olfactiv. Condiţie necesară dar nu suficientă...
mary_lou
Mary_lou, de puţină vreme realizez cât de mult ne-a marcat nouă viaţa, celor din generaţia mea, Războiul Rece, cât de multe lucruri care ne-au bucurat şi ne-au alinat sufletul erau acţiuni cinice de manipulare.
Asta nu mă face să iubesc mai puţin jazzul sau rockul, altă pasiune muzicală. Dar e trist, cu atât mai mult cu cât Războiul Rece nu s-a încheiat, doar că nu mai suntem noi conştienţi de existenţa lui. Coşmarul continuă...
Multumesc pentru poze si mai ales pentru video-clipul cu Louis Armstrong. Cred ca informatii despre mari interpreti de jazz americani in Romania se pot gasi in cartea lui Virgil Mihaiu - Jazz Connections in Romania (in engleza). Autorul, clujean, este fara indoiala cel mai mare specialist roman in jazzul din toate tarile.
Şi eu vă mulţumesc pentru informaţie! Am să caut cartea.
Trimiteți un comentariu