Românii pot fi acuzaţi de multe. Ca orice altă naţiune sau etnie. Dar nimeni nu poate nega faptul că avem o inteligenţă speculativă, care nu o dată s-a dovedit extrem de creatoare, atât în bine, cât şi în rău. Iar când lumea din jurul nostru este lipsită total de repere şi de reguli,etice şi morale, creativitatea românului depăşeşte limitele normalului, transformând în coşmar orice atinge: instituţii, Constituţie, legi, regulamente, economie, societate.
Aşa am reuşit să dăm naştere unei noi specii de capitalist, şi de capitalism, crescute pe terenul fertil al capitalismului de cumetrie: capitalistul şi capitalismul de fiţe. Pentru a înţelege despre ce vorbim, puţină teorie nu strică. Fernand Braudel ne oferă acest fundament teoretic: "Nu veţi disciplina, nu veţi defini cuvântul capitalism, pentru a-l pune exclusiv în serviciul explicaţiei istorice, decât dacă-l veţi încadra serios între două cuvinte care-i dau adevăratul sens: capital şi capitalist. Capitalul, realitate tangibilă, masă de mijloace uşor de identificat, pune la muncă permanent; capitalistul, omul care conduce sau încearcă să conducă inserţia capitalului în neîncetatul proces de producţie la care toate societăţile sunt condamnate; capitalismul este, în mare(dar numai în mare), modul în care este condus, pentru scopuri prea puţin altruiste, cel mai adesea, acest joc constant al inserţiei capitalului în producţie...Dar un bun capital nu-şi merită numele decât dacă participă la procesul de reînnoire a producţiei..."
Capitalismul de fiţe este capitalismul în care capitalul nu are nicio legătură cu munca, pentru că este produsul capitalismului de cumetrie dintre banii publici şi interesele private, şi în care capitalistul, în loc să insereze capitalul în reluarea ciclului de producţie, îl investeşte în fiţe: maşini de lux, locuinţe de lux, curve de lux, distracţii de lux, droguri recreaţionale, Vuittoane, croaziere de lux, etc.
E plină România de capitalişti de fiţe, care fac deliciul tabloidelor. Vin la mare cu elicopterul, comandă şampanie de 15.000 de euro sticla, se plimbă în Lamborghini pe străzi pe care tancul ar fi o prezenţă mai puţin exotică, dar cu mult mai practică decât o super-maşină.
"Privilegiul unui mic număr de indivizi, capitalismul este de neimaginat fără complicitatea activă a societăţii. Este obligatoriu o realitate de ordin social, chiar o realitate de ordin politic, mai mult, este o realitate de natură civilizaţională. Căci trebuie ca, într-un fel, întreaga societate să-i accepte mai mult sau mai puţin conştient valorile...Astfel statul modern, care nu a generat capitalismul, ci l-a moştenit, odată l-a favorizat, odată l-a defavorizat, odată l-a lăsat să se extindă, odată i-a tăiat avântul. Capitalismul nu triumfă decât dacă se identifică puternic cu statul, decât dacă este statul," adaugă Braudel.
Suntem noi complici cu capitalismul de fiţe? Evident, da! Pentru că l-am lăsat să se dezvolte, pentru că nu ne-a păsat ce face statul cu banii noştri, pentru că nu am făcut nimic pentru a moraliza capitalismul românesc. Am asistat pasivi la dezvoltarea acestui cancer numit capitalismul de cumetrie, asistăm şi acum pasivi la apariţia metastazelor lui, ca acest capitalism de fiţe. Capitalismul românesc nu produce avuţie naţională, ci o distruge. A distrus, cu complicitatea responsabililor politici autohtoni şi a marilor instituţii financiare internaţionale, baza productivă a ţării, fără să pună nimic în loc. Imbecilii care cheltuiesc 15.000 de euro pentru o sticlă de şampanie nu au nimic de sărbătorit! Pentru că sărbătoreşti atunci când ai făcut ceva! Când ai un succes, când munca ta s-a împlinit cumva.
Ce a creat capitalismul de fiţe? Ce a creat şi capitalismul de cumetrie: sărăcie generalizată, polarizare socială periculoasă, degradarea accentuată a calităţii serviciilor publice, disoluţie socială, emigraţie din motive economice. În cele din urmă aceşti paraziţi au afectat grav capacitatea statului de a-şi îndeplini misiunile sale de bază. Şi toate astea se întâmlă cu complicitatea noastră. Să ne fie de bine! Că lor, capitaliştilor de fiţe, le este bine, fără îndoială!
11 comentarii:
Buna aceasta noua clasificare. Din pacate, 'capitalismul de fite' nu este specific doar Romaniei, romanii poate doar l-au perfectionat.
Capitalismul are probleme chiar la Unchiul sau Sam, unde neo-conservatorii bushisti inca vegheaza cu un ochi de Sauron. Unde s-a mai vazut ca din banii publici, ai contribuabililor, Administratia si Federal Reserve, sa plateasca pentru mentinerea unor companii financiare, prost administrate ( a se citi, unde specula si 'inovatia' criminala le-a dus spre bancruptcy). Ma refer la sprijinirea companiilor financiare care au servicii de imprumut/credit. Cine insa ii ajuta pe cei care au ramas pe strazi, mii de oameni simpli, familii cu copii care au respectat regulile/legile societatii unde traiesc?
De ce General Motors si alte companii au toate drepturile din lume, inclusiv sa inchida fabrici si sa dea afara mii de oameni, fara ca nimeni sa nu aibe un cuvint? De ce nu preia statul aceste companii, sa fabrice alte masini? Ultima intrebare e retorica.
Sistemul de astazi, capitalismul neo-conservator este problema, si mult prea putini sunt cei care au interes si pot sa il schimbe. Sa vedem ce o sa faca Obama. Mie imi miroase a posibila depresie economica...eu am intrat deja in depresie :)
Prietene, după depresie(economică!) ce urmează?
Ar fi logic sa urmeze tratatmentul. Numai sa vedem ce medic prescrie reteta.
"Medici" ar mai exista, dar în euforia generală, nimeni nu vrea să-i audă! Câned cancerul se va generaliza va fi probabil prea târziu. Nu ştiu dacă va urma nouă Mare Revoluţie din Octombrie sau ceva asemănător "marşului asupra Romei", dar sigur ne vo mai întâlni cu totalitarismul. Din păcate, tot din vina exceselor capitalismului...
Am spus-o si pe alte bloguri si ma bucur ca avem idei asemanatoare.
Ceea ce traim noi, in Romania, n-are nici o legatura cu capitalismul.
Este o societate post-socialista (nici macar poat-comunista)in care, pe scurt, o gasca minuscula dar lacoma si parsiva foc a pus mana, in numele "capitalismului", "democratiei", "economiei de piata" si a "statului de drept") pe tot ce s-a facut, bine, rau, trebuie nuantat, in tara asta in 40 de ani.
Si peste noapte, ne-am trezit cu Top 300, numai pentru "meritul" ca niste baieti aflati la locul potrivit, in momentul potrivit, au primit pe tava niste fabrici, magazine, paduri, banci, romtelecoame si petromuri(si lista e superlunga).
Ca sa nu mai vorbim de afacerile cu statul, de jaful la drumul mare, care va continua cat timp vor exista contribuabili.
Si eu cred ca buba se va sparge,ca popoarele astea mici se vor trezi in c---l gol, sclavi moderni, f--- si cu banii luati, dar privind in istorie, poate peste 30 de ani.
Sau mai repede?!
ruxi
Ruxi, lucrurile sunt aşa cum sunt. Ar fi multe de discutat despre motivele pentru care am ajuns aici. Dar ar cam fi cazul să intre în funcţiune mecanismele de corecţie. Numai că nu avem aşa ceva. Şi în asta constă ticăloşia sistemului cu care ne-am pricopsit! Sistemul a fost construit intenţionat fără acei "paznici de far" necesari pentru a nu pierde drumul drept. Asta sub pretextul "statului minimal".
Mecanismele de corectie sunt revolutiile. Nu gasesc alte exemple in istorie, dar nici nu m-am omarat sa caut.
ruxi
Ruxi, revoluţiile sunt metoda hard de a face corecţii! Nu trebuie să cauţi prea mult în istorie! Uite ce s-a întâmplat la noi în 1989!
Metoda soft este aceea de a introduce sisteme de corecţie şi de a le face să funcţioneze, sub autoritatea statului.
Scuze, dar nu s-a inventat metoda "soft"! Spune, unde sa caut si ma conformez!
1989 n-are nici o legatura!
Poate "agenturili"
ruxi
Ruxi, revoluţia, indiferent despre care dintre ele vorbim, înseamnă inserarea violentă a poporului în procesul politic. O revoluţie este produsul unui eşec de sistem. Nu suntem încă la un pas de eşec în cazul capitalismului. Dar la fel de adevărat este că fără o reformă profundă de sisatem, poporul iar se va amesteca violent în cursul istoriei.
Metoda soft este, de fapt, evoluţia. Sistemul capitalist trebuie să evolueze, să ia cunoştinţă de noile realităţi. Am mai spus asta, dar cred că este poziţia cea mai corectă: câtă vreme nu va exista un sistem de contraputeri, capitalismul se va deda la toate excesele. Cine va fi viitoarea Maria Antoaneta, care le va spune săracilor să mănânce cozonac, dacă nu au pâine?
Sorry, capitalismul a avut tot timpul din lume pentru"evolutie".
Singurul rezultat a fost "socialismul".
Suntem intr-o fundatura si nu vad cum vom iesi din asta.
ruxi
Trimiteți un comentariu