Pupincuriştii băsescieni au mai găsit o bubă în capul USL: vrea să ne izoleze de lume, sub pretextul "nu ne vindem ţara". Pentru Tapalabă, unul dintre cei mai fanatici pupincurişti băsescieni, capitalistul român e rău, capitalistul străin e bun. Asta e ideea, restul, umplutură, în articolul postat de el pe HotNews.
Cretinul ăsta nu poate înţelege, nici acum, ce dezastru economic îl reprezintă faptul că nu mai avem nicio bancă serioasă cu capital naţional? Nu vrea să vadă slăbiciunea extremă a capitalului autohton(a nu se confunda cu clienţii de partid, care sunt intermediari între stat şi furnizorii străini de bunuri şi servicii), care în 2011 a investit doar 400 de milioane de euro, şi a generat doat vreo trei-patru mii de locuri de muncă? Nu înţelege că neputinţa noastră de a atrage fonduri europene vine din faptul că solicitanţii nu au acces la finanţare? Se şi fură, nimic de zis, dar furturile sunt în media europeană, ca procente din suma totală plătită de UE. Numai că băncile româneşti nu dau finanţări pe proiecte, iar statul fute banii pe tot felul de cretinisme, gen telecabine care pleacă de nicăieri şi duc spre niciunde.
Boul de Tapalabă este atât de orbit de pasiunea lui pentru curul veşted al lui băsescu, încât să nu vadă că România actuală, membră a UE, este mai izolată de Europa decât înainte de admiterea ei în Uniune? Că anul trecut investiţiile străine au fost de doar 450 de milioane de euro? Că investitorii străini fug mâncând pământul, iar ăia români n-au ce investi? Ce dracu mai deţine capitalul românesc în România? Iar ăia de încearcă să facă ceva, vezi Roman Braşov, sunt şuntaţi sistematic. Vezi mai multe camioane şi autobuze făcute la Braşov în Irak, decât în România! Asta spune multe!
Pentru Tapalabă idealul este transformarea României într-o colonie occidentală. Sigur, el face parte dintre cei care au de câştigat de pe urma acestei transformări. Cineva trebuie să le spună românilor cât de bună e soarta lor în această colonie şi cât de buni şi de culanţi coloniştii. Şi nu o face gratis, fiţi siguri! Cozile de topor sunt în general bine plătite!
Oricum, articolul lui poate provoca voma oricărui om cu neuronul la el, cu o urmă de morală şi cu puţin bun-simţ.
Tapalabă poate sta liniştit: nici ăia din USL nu-s mai patrioţi decât portocaliii. Şi ei funcţionează pe bază de comision şi de aprobări de la Marea Poartă, oricare ar fi ea. Capitalul românesc nu are nicio şansă, oricine ar fi la Palatul Victoria, la Cotroceni sau în Dealul Parlamentului. Şi da, sinecurile plătite din bani străini au să-i asigure în continuare un trai liniştit, nu-i niciun pericol!
PS: articolul a fost postat întâi pe Facebook.
2 comentarii:
Dulce ca mierea e glontul patriei!
Traiam in eroare, credeam ca doar politicienii si economistii sunt de vina pt. raul din Romania. Acum cu laba asta ce sa facem? Or mai fi multi ca el?
Putem spune ca toata presa e cu astia sau asta nu e presa ,e doar laba?
Trimiteți un comentariu