Habar nu am pe ce s-a bazat circul DNA privitor la transferurile fotbaliştilor. Dar toţi cei zece pungaşi trimişi în judecată au fost declaraţi nevinovaţi. Deşi, sincer, cred că sunt vârâţi până peste cap în tot felul de afaceri murdare cu bani negri, cu transferuri făcute pe burtă şi cu alte mizerii. Asta e, justiţie românească! Să nu uit: sentinţa în cazul "Valiza" se amână pentru a treia oară. Semn că se fac presiuni în sensul unei condamnări pentru Gigi Becali, condamnare care, probabil, nu se pupă cu dovezile din dosar.
În schimb, aceeaşi justiţie decide că Sergiu Andon îşi pierde mandatul, după o sesizare a ANI. Doar că, minune! Incompatibilitatea evocată de ANI ar fi avut loc în 2008, în timpul altui mandat! Este absurd, după orice logică, să dai astfel de sentinţe, oricât de judecător tâmpit ai fi! Nu se poate să nu înţelegi cum funcţionează sistemul politic, să nu înţelegi lucru elementare, care ţin de liberul exerciţiu al unor drepturi.
Asta se întâmplă după şapte ani de MCV! Prieteni, suntem în plină demenţă! Ăia de la Bruxelles văd progrese în justiţie, dar nu ne-ar scoate de sub monitorizare. Madam Macovei zice că e bine în Schengen, dar cu monitorizare, cu tot. Vin de la Bruxelles tot felul de trepăduşi, care cer să vadă peştii cei mai la proţap. Din care băsescu şi ai lui înţeleg să-i pună la proţap, cu mâna justiţiei, pe ăia care-i calcă pe ei pe coadă! Cu riscul de a face de căcat justiţia!
Ţara asta a ajuns o mizerie! Pur şi simplu nu mai există instituţie a statului(pompierii nu sunt instituţie!)în care cetăţenii să aibă încredere, să joace un rol de reper, de ancoră. Este moştenirea otrăvită a lui traian băsescu, în primul rând. Dal la ea şi-au adus "prinosul" generaţii de politicieni post-decembriste, dar şi jurnalişti şi intelectuali publici.
Faptul că suntem în an electoral ne va face să asistăm la minuni din acestea judiciare pe bandă rulantă. Evident, dacă avem simţul umorului, poate că vom "aprecia" absurdul din justiţie. Dar cei care îşi pun soarta în mâinile ei au serioase motive să se îngrozească: viaţa lor se poate schimba radical, doar pentru că un procuror sau un judecător tâmp s-au trezit cu faţa la cearceaf. Dar facem progrese, şi justiţia s-a reformat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu