luni, 23 aprilie 2012

Pe cai mari! De lemn...



Nu aş fi vrut să reiau subiectul, dar sunt obligat s-o fac. Nu-mi place absolut deloc festivalul ăsta al dezertărilor din PDL. Şi nici voioşia tâmpă a USL, care-i primeşte cu braţele deschise pe fugari. Nu mi se pare morală această schimbare a taberei, în ultima clipă. O fi un clişeu, dar nu-mi plac şobolanii, care părăsesc primii corabia care se scufundă.

Nu mai înţeleg miza Moţiunii de Cenzură. Ce vrea USL: să demonstreze faptul că Puterea nu mai are majoritate în Parlament? Şi ce dacă? Nu o mai are de ceva vreme, legile trec cum trec. Să-l readucă pe băsescu la cârma jocului politic, dacă pică guvernul condus de MRU? Nu s-au săturat să fie umiliţi? Sau e o metodă de a stabili raporturile de putere în sânul USL? O încercare de compromitere a lui Ponta, căruia Antonescu îi oferă "generos" postul de premier al unui guvern fără cap şi fără coadă, care nu poate face nimic până la alegeri. Ludovic Orban profeţea azi că USL se duce dracului după alegeri. Dacă insistă, se poate duce şi înainte, nu trebuie să aştepte până în noiembrie. Şi mâine se poate alege praful!

Cred că PNL se simte pe cai mari. S-ar putea ca acei cai să fie doar unii de lemn, de la bâlci.   

6 comentarii:

Ken spunea...

Intradevar, aceleasi intrebari mi le puneam si eu. Ma pregateam sa postez ceva similar, dar ati facut-o dvs mai repede.
Disolutia pdl, ca urmare a compromiterii si a degradarii iremediabile, devenise de acum o chestiune publica imposibil de prevenit/mascat/manipulat de masina propagandistica a partidului. Dezertarile semnificative au intarit inevitabilitatea.

Adaug insa un amanunt. Basescu via entitati proxy extra-partinice + Udrea, au tatonat intrarea in moarte clinica a pdl mult inainte ca membrii sai sa se fi prins, presupun ca atunci cand au decis si noul PM si tot atunci cand a avut loc chermeza cu Franks. ( Chiar asa, Franks vine iar, desi intelesesem ca isi incheiase mandatul si a fost inlocuit. Ce se poate intelege din asta? )
Basescu & clica (aripa mai tinerica) vor sa supravietuiasca, orice ar fi, e vorba de interese (si personale) complexe. In spatele unor privatizari (ex. cele doua Rosii) si ale unor afaceri facute tot prin ori cu ajutorul unor companii proxy/paravan, sunt matrapazlacuri pe care inca nu le putem ghici pe de-a-ntregul. Unul dintre manipulatorii de sevici de "dincolo", zice cand blogary-istii dau de pamant cu bietul (fost?) primar PSD de la Barlad:
<> Cica e foarte bine asa ...

Banda astora se tot screme sa creeze o noua entitate/partid/ONG politic(a) si un program care sa salveze "reformele" dorite de bese + aripa transnationala. Est timp, papa Volo deplange amar soarta Frantei/Europei, in cazul cand cica ne-carismaticul, fara snaga, paseist si fara viziune de viitor, Hollande ar castiga alegerile.

Si atunci, USL ce face? Se cred pe cai mari?!
In loc sa se concentreze pe chestiuni urgente -- alegerile -- si de substanta, programul viitor de guvernare … Ce rost are acum in ceasul al 12-lea demiterea guvernului interimar? Sa fie teama de fraudare a votului? Sa fie doar circ de dragul sicanarii? Voi ce credeti?
Plus, cu atatia dezertori admisi in USL, ironia dracu'!, pdl chiar isi va duce stindardul mai departe? Stiu, asta-i politica, dar nici chiar Cloaca Maxima! Parca nu stiam, da' tot ma enervez ...

ANONIMUS spunea...

Nu cred ca Dl.Antonescu este cauza,si nici ca cineva cauta sa-l compromita pe DL.Ponta.Reuseste singurel cu mare talent si aplicatie.Cititi blogul lui Ponta scris apropo' despre alegerile din Franta
si poti crede ca Basescu-l invidiaza.Te crucesti ca un politician care maine poimaine este "om de stat"poate "comite"cu o voiosie si imaturitate o asemenea prostie crasa.Bucurosi ca reprezentantii puteri care isi dau seama ca sunt pe faras , dau bir cu fugitii,nu au puterea de a se impotrivii la acceptarea unor "lepre" care nu aduc nici un castig real. Multi votanti scarbiti sunt gata sa nu voteze
tot cu PD-L-ul refugiat.Vreau sa sper ca reprezentantii puterii gresesc mai des si mai grav decat ai nostrii,pentruca e vai de pielea noastra daca nu e asa.

Ando spunea...

Si uite asa capata o importanta tot mai mare PP-DD-ul"independent" al lui Diaconescu !

Fila spunea...

De ce ar vota o persoana care uraste pdl-istii o chestie (partid, coalitie...) in care colcaie pdl-isti?

Ken spunea...

Asta era replica, de retinut, a unui cunoscut blogary-ist de "dincolo", care nu's cum a fost mancata cand am postat:
"dragos paul (a-lu'-gica -- dle Gheorghe, sper ca nu va suaprati ca am preluat porecla ce i-ati dat-o?):
… Inteleg ca PDL a externalizat catre Blogary departamentul de comunicare, unitatea de analiza si strategie si celula de reactie rapida. Cel putin de la distanta asa se vede."

In alta ordine, nu se gaseste oare cineva sa mai tempereze nesabuinta usl? Niciodata nu strica un dram de sobrietate si de modestie/umilinta, mai ales la cei in functii publice.

Ken spunea...

In weekend, la Praga a avut loc o demonstratie de proportii, dar presa loco, ca si cea externa, au evitat relatarea evenimentului cu detalii si imagini, desi cf. datelor oficiale au fost 25 000-30 000 de participanti, iar cf. protestatarilor, peste 100 000.
Cehii au iesit masiv cand s-au propus masuri de austeritate cu taierea a 10% a salariilor & beneficiilor bugetarilor. La noi, pe de alta parte, ne pot lua tot, si chiar viola si pe mama, tot doar o mana de oameni se aduna… Repet un truism cliseizat de-acum, pe undeva, ne meritam soarta…

Acu vine Franks sa ia maul pulimii in prag electoral si sa promita "reintregirea" salariilor. Dumnezeule, chiar ne-a mers buhul de idioti de mamaliga!!! Noi stim doar sa explodam emotional cand ajungem carne vie de atata pradaciune, explodam in panica si anarhie. Oricat de adanca injustitia si incalcarea drepturilor si a legii, nimic nu ne clinteste sa ne organizam din timp, sa practicam macar asa-zisa politica a pasilor marunti, preventiva. Pe noi toate ne prind cu izmenele-n vine. Noi ne "descurcam" orice ar fi … Daca as avea timpul si uneltele necesare, as face un studiu sociologic/antropologic asupra acestei blestemate trasaturi de caracter autohton. Zau, nu este de ieri, de azi si nici doar de la "jugul" Otoman ori Fanariot ni se trage. E mult mai vechi, mai adanc, mai perfid viciul asta de caracter … Si nici nu blamez amarastenii care nu prea stiu pe ce lume sunt, ci pe cei care sunt constienti de ceea ce se intampla, sunt umblati, scoliti, au vazut si ce si cum fac altii, dar ...?!
Iar m-a luat amocu', sorry ...

Thousands march in Prague protest over pay cuts - News - The Prague Post -- http://www.praguepost.com/news/5799-thousands-march-in-prague-protest-over-pay-cuts.html