vineri, 27 aprilie 2012

Ţara în care speranţa nu-şi are rostul



Prieteni, nu vă aşteptaţi să scriu despre Moţiune. Pur şi simplu mi-e greaţă! Tot ce văd în Aula Parlamentului sunt două tabere, care tremură: una, de frică să nu i se ia ciolanul din gură, alta, de nerăbdare să ajungă la ciolan. Unde sunt eu în ciorba asta? Unde sunt românii, nevoile lor, aşteptările lor?

Şi dacă trece, şi dacă nu trece, Moţiunea nu mă priveşte, şi nu-mi schimbă cu nimic viaţa. Trebuie să fiu tâmpit de-a binelea, să cred că se schimbă ceva în bine, dacă pleacă unii şi vin alţii. Sigur, dacă pică guvernul ăsta, şi puterea portocalie se duce dracului, voi avea micul meu moment de jubilaţie. Dar atât! Nu sper nimic, nu aştept nimic. România este ţara în care speranţa nu-şi are rostul... 

Un comentariu:

ciprian teodorescu spunea...

peste 50 de ani o sa-si aiba rostul,dar atunci va fi prea tarziu pentru ni.pfff