joi, 5 aprilie 2012

Domnu' Ponta, v-aţi trezit din iluzii?



Cezar Preda este un gunoi politic, şi şi-a făcut averea din gunoaie, şi împreună cu alte gunoaie politice. Câtă vreme PDL racola cu ambele mâini deputaţi şi senatori de la opoziţie, pentru a construi monstruoasa coaliţie cu UNPR, care a distrus statul român(motiv pentru care ar trebui să sfârşească în faţa unui pluton de execuţie, sau, pentru că suntem "civilizaţi", să primească închisoare pe viaţă!), individul nu scotea un diftong. Acum l-a apucat grija faţă de migraţia politică, pentru că şobolanii portocalii abandonează corabia guvernării.

Sigur, nu asta m-a făcut să-mi sară capsa. Ci acest citat, din spusele lui publice: "Ma uit la cei care se duc la candidatii nostri ca la niste proxeneti politici, le promit ca-i fac modele si de fapt ii arunca pe centura politicii ca sa isi faca interesele. Le cer acestor proxeneti politici sa inceteze cumpararea, pentru ca nu se face altfel decat prin cumparare, pentru ca sunt institutii ale statului care sunt foarte atente la modul in care se face 'trafic de carne vie' in politica". Pardon?!  

Cum vine asta? Instituţii ale statului care sunt preocupate de opţiunile politice ale cuiva? Care urmăresc politicieni, să vadă unde se duc şi pentru cine candidează? Scrie asta în Constituţie? În vreo lege a ţării ăsteia de căcat?

Parcă boul ăla de director al SRI(amănunt: Cezar Preda este şeful comisiei parlamentare de control al SRI) ne asigura că SRI e perfect neutru? Mai mult, garanta pentru asta! Şi şeful lui pe linie de "societate civilă" ameninţă cu folosirea SRI împotriva adversarilor politici? Pentru că eu aşa interpretez spusele gunoiului!

Alo! Domnu' Ponta, v-aţi trezit din iluzii?

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...