joi, 26 aprilie 2012

Raţionalizarea statului



Una dintre cele mai inutile instituţii postdecembriste a fost şi este CNSAS, aia cu dosarele de Securitate. Inutilă, pentru că nu a rezolvat nimic. Securiştii sunt bine, mersi, nederanjaţi, în schimb sunt arătaţi cu deştu nişte amărâţi, cei mai mulţi strânşi cu uşa să scrie tot felul de inepţii, pentru ca unii securişti să-şi justifice salariile babane.  

Mai mult, felul în care au fost manipulate multe dintre informaţiile existente în dosare a făcut mai mult rău decât bine. În plus, s-au creat nişte sinecuri pentru clientela de partid(indiferent de partid!), precum şi oportunităţi pentru tot felul de afaceri necurate. Una dintre ele privitoare la retrocedări. Aş băga mâna în foc că multe date despre locuinţele revendicabile, fără "stăpâni", vin din aceste dosare. Şi fac avere pentru mafia imobiliară.

Ce raţiune mai are să existe? Chiar imprescriptibile, crimele stalinismului din anii '50 nu mai au autori în viaţă, să zici că-i trimiţi pe ăia în judecată. Turnătoriile unora sunt pur şi simplu rizibile, şi după orice lege s-au prescris. Nu înţeleg de ce a ajuns turnătoria imprescriptibilă, precum genocidul. Doar pentru a ţine în viaţă o instituţie inutilă?

Cred că e vremea să facem pace cu trecutul. Ce e crimă imprescriptibilă să fie tratată ca atare de Justiţie. Turnătoriile să fie amnistiate, ca să zic aşa. Nu poţi fi atât de cretin să stigmatizezi nişte oameni pentru că, în urmă cu decenii, obligaţi de lege, au scris cine ştie ce banalităţi pentru Securitate. De ce s-o faci? Pentru a mai fragmenta societatea? Nu sunt destule falii şi aşa? Nu ne păruim suficient?

Arhivele Securităţii pot sta foarte bine la Ministerul Justiţiei sau puse sub egida Arhivelor Naţionale. Nu văd de ce ar fi plătiţi unii doar pentru a studia dosarele alea. Avem atâtea lucruri neştiute despre istoria noastră. Dar e mai simplu să copiezi date din dosarele Securităţii, decât să alergi după date şi să sapi după ele, la propriu.

Bani pentru educaţie sau pentru sănătate nu găsim, dar pentru tot felul de instituţii inutile, ca CNSAS, da. Ei bine, dacă vrem să raţionalizăm statul, s-o facem. Pentru că sunt o mulţime de astfel de instituţii, care nu fac nimic pentru cetăţeni, ci doar le toacă banii. Hai să facem un inventar şi să vedem de ce ne putem lipsi. Criteriul: utilitatea publică. Pentru miile alea de oameni care se calcă în picioare pe la diversele ghişee ale statului sigur CNSAS nu înseamnă nimic. Cum nimic nu înseamnă nici pleiada de astfel de acronime, care ascund nimicul bine plătit. Aşa că, iată o nouă temă de campanie.  

Un comentariu:

Anonim spunea...

Stimate domnule Gheorghe.
Cine sa desfiinteze institutii inutile, daca nu ies bani grei din asta? Daca am ajuns ca si contractele europene sa fie furate! Vedeti comtractele dela sectorul 3,unde primarul nu a reusit sa dea explicatii la Brussel!Felicitari ca va mai ganditi la tara asta, unde actualii dela conducere fura mai mult ca oricand. Si fara jena, direct si pe fata.