Presa românească este plină de cretini, care i-au săpat groapa, şi acum trudesc din greu s-o vâre definitiv în ea. Dovadă? Mizeria numită "ratarea strângerii de mână". Ieri, în lipsă de altceva mai bun, pupincuriştii băsescieni au inventat "refuzul Regelui de a da mâna cu Iliescu". Care Iliescu rata încă o ocazie de a da mâna cu Regele, lăsându-se să se înţelează că acest lucru nu s-a petrecut niciodată în aceşti 22 de ani, că Regele refuză să-i strângă mâna lui Iliescu. Culmea cretinismului e atinsă de HotNews, unde apar cele mai multe dintre aceste mizerii, dar şi o fotografie, din 2002, cu cele două personaje strângându-şi mâna!
După care tot ei dau de un nene, şef de protocol pe la Senat, care dă nişte explicaţii, oricum inutile, despre un moment confuz, fără nicio relevanţă, de vreme ce Ion Iliescu fusese invitat şi a participat la toate momentele prilejuite de jubileul Regelui.
Una peste alta, manipulările astea de doi bani sunt o formă de dispreţ faţă de cititori. Asta nu vor să înţeleagă imbecili precum cei de la HotNews. Internetul îţi oferă cea mai bună protecţie împotriva manipulării: e atât de simplu să verifici o informaţie banală, încât doar trepanaţii n-o fac.

2 comentarii:
Iar când o fac o fac atât de prost încât mai bine se lasă păgubaşi ...
ei,na si acum ,ca si atunci regele "s-a dat"cu lepadaturile comuniste...
eu nu sunt un pupin...PDL,dar asta este adevarul fie ca recunosti ,fie nu.
Trimiteți un comentariu