marți, 4 octombrie 2011

Vremuri tulburi



Sincer, nu am chef de scris. Îmi trebuie timp să mă obişnuiesc cu gândul dispariţiei tatălui meu. Dacă m-am apucat acum să scriu ceva, e pentru că jupân Isărescu ne dă veşti bune: ambele motoare ale creşterii economice, consumul intern şi exportul, sunt pe cale să se gripeze. De fapt, s-au gripat deja. Iar anul 2012 arată deja sinistru, economic vorbind.

Oricum România nu are o economie orientată spre export, ea doar adăposteşte, temporar, vezi cazul Nokia, nişte capacităţi de producţie care produc pentru "export". Ghilimelele îşi au rostul lor, pentru că este greu de spus că o companie globalizată, cum e Nokia, care se adresează unei pieţe globale, face export. Statistic, poate fi considerar export, dar în logica globalizării, nu.

Din păcate, nimic nu s-a schimbat în structura aparatului productiv al României, chiar dacă unele ramuri productive au dispărut, fiind înlocuite cu altele. Eu sunt adeptul modelului Braudel, care prezintă economia ca pe un sistem tri-etajat. Economia elementară(casnică, de schimb, neagră), economia concurenţială de piaţă(cea a întreprinderilor mici şi mijlocii, cele mai dinamice, şi singurul segment în care concurenţa are sens şi există) şi capitalismul, care este un cancer al economiei de piaţă. 

În comunism au existat primul şi al treilea segment, lipsind cel de-al doilea. Proprietatea publică a reprezentat "capitalismul de stat". Acum, în "capitalism", în România există tot cele două segmente, doar că rolul de capitalist al statului s-a diluat foarte mult, el fiind înlocuit de marile transnaţionale. Care au decis ce rămâne şi ce se distruge din aparatul productiv al statului comunist. 

Segmentul de mijloc, acela care dă soliditate unei economii, cel al IMM, nu reuşeşte să decoleze. Nu se poate coordona cu segmentul capitalist, pentru că acela este imprevizibil, are alte interese, şi atunci când se instalează în România, vine cu furnizorii lui tradiţionali. La Jucu Nokia a produs oportunităţi de afaceri pentru firme de catering şi de transport local, poate ceva ambalaje, şi cam atât. Nici Dacia, sau mai nou Ford, nu se omoară să lucreze cu IMM româneşti. În general furnizorii lor sunt tot foste unităţi productive ale capitalismului de stat. 

IMM româneşti sunt prea puţin orientate spre export, nu au capacitatea de a inova, de a produce lucruri cu valoare adăugată mare, nu se pot promova. Au câteva mari probleme, legate de acces la finanţare, de costurile finanţării, de acces la piaţă, de gestiune, şi mai nou şi de recrutare a mâinii de lucru calificate. Prea puţine dintre ele ajung să acceseze bani europeni, din cauzele cunoscute. Şi chiar dacă ajung s-o facă, fondurile europene se adresează unor segmente extrem de înguste de piaţă, gen construcţii, sau procesare produse agricole. Nu cred că o economie poate creşte cu "programe de pregătire a forţei de muncă", programe care scot şi mai mulţi tâmpiţi pe piaţa muncii.

Cât despre cel de-al treilea motor al creşterii economice, inovarea, să nu mai vorbim! Faptul că încă mai există nişte flăcăi care le au cu programarea nu înseamnă mare lucru. Şi nimeni nu-i tâmpit să creadă că îşi poate baza creşterea economică pe câteva firme de soft, cele mai multe tot un fel de producătoare în lohn pentru marile corporaţii precum Oracle, Microsoft, sau altele ca ele. Iar cei peste o sută de mii de absolvenţi de liceu care nu şi-au luat bacalaureatul sunt o realitate descurajantă.

O ultimă idee: avertismentul-constatare a lui Isărescu trebuie citit cu mare atenţie: "Asistăm la o destructurare destul de rapidă(a instituţiilor la nivel global, n.m.). Această destructurare a acestor forme, uneori nici nu realizăm cât de mult s-a stricat. O destructurare este o stricăciune, această destructurare are loc în condiţiile în care noile forme se încheagă foarte greu, iar lumea trăieşte într-o confuzie. Şi structurile politice par că funcţionează mai greu, dar ştiu că nimic nu e nou sub soare. Orice ajustare este mai întâi respinsă şi apoi apar ambele situaţii, fie ajustarea se face foarte repede, fie ajustarea este tardivă. Între cele două extreme viaţa te duce la optimul normal al vieţii, dar discuţiile balansează între extreme."

Mai pe româneşte: fragmentarea puterii, şi apoi golirea de conţinut a instituţiilor, mai ales a celor de reglementare, acţiune care a fost în favoarea "pieţelor", se întoarce acum împotriva tuturor. Politicul, singurul care poate gestiona lucrurile într-o democraţie, a fost distrus de corupţia practicată de "pieţe", şi lăsat fără nicio putere de intervenţie, cu excepţia celei de a acoperi cu bani publici excesele şi eşecurile "pieţelor". Cetăţenii au fost reduşi la singura dimensiune de consumatori, şi practic nu mai luptă pentru drepturile lor.

"Societatea civilă" este fermentul disoluţiei statului, pentru că aşa a fost proiectată, deşi ţinta ei era statul comunist. Ca şi în cazul mujahedinilor din Afganistan, scăpaţi şi ei de sub control, după ce şi-au făcut treaba, şi "societatea civilă" a devenit un pericol pentru democraţie, fiind, cum spuneam, un agent al disoluţiei statului şi a democraţiei, ca sistem politic.

Problema este gravă, pentru că nu ştim ce să punem în loc. Şi atunci revenirea la totalitarism ni se va părea soluţia salvatoare, deşi ea nu salvează nimic. Oricum ar fi, faptul că nu mai vrem să ne gândim la viitor şi că nu mai percepem că nu putem exista unii fără alţii, că nu există soluţii de supravieţuire individuală, oricât ne-am iluziona, nu ne face viaţa mai uşoară. 

Dar cui să spui astea în România? Pe români îi fute grija de alde Truică, Urinel, şi alte lighioane. Sau de amanţii Leanei lui Ceaşcă. Sau de cine pe cine a mai turnat la Securitate acu' şase decenii. De parcă toate astea ne-ar scoate din criză...

PS 1: Un bou, Blănculescu, crede că capitalismul se transformă în capitalism moral şi social. Ce cretin!

PS 2: un bou nu rumegă niciodată de unul singur! Croitoru, ăl' de era să ne fie premier, crede că viitorul este al statului responsabil fiscal, iar populaţia îl va iubi! Pe el, pe stat! Hai, să mori tu!

3 comentarii:

Karakas spunea...

Speranta e doar schimbare spre stinga in Europa. In SUA nu exista stinga; democratii sunt cumparati si ei de corporatii si cercuri de interese economice. Cei care au impus sistemul capitalist neocon nu vor schimbarea status-quo-ului. O stire Reuters arata ca doar un sfert din bogati sunt de acord cu marirea taxelor in SUA pentru cei care cistiga peste $250,000.

Tarile mici insa vor fi in continuare cele mai afectate de criza.

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

Toata compasiunea pentru pierderea suferita!

Marieta spunea...

Eu am trecut greu peste asemenea momente, a fost un lung şir de duble pierderi, bunici apoi părinţi, s-au aliniat ca planetele în momente grele.