vineri, 7 octombrie 2011

Să plantăm bolnavii în pătrat



O ceată de derbedei a pus mâna pe stat, în primul rând pe banii noştri, şi, în numele "reformei", îi dau, prin lege, unor grupuri private de interese, să facă ce vor muşchii lor cu ei. Ultima tâlhărie este "privatizarea" sistemului de sănătate. Miza? Vreo patru miliarde de euro pe an, dacă nu mai mult. 

Practic, vor să spargă CNAS în zece case private de asigurări de sănătate. Cărora statul să le dea bani, vreo patru sute de milioane de euro de căciulă. Spitalele să fie transformate în fundaţii. Şi să facă fiecare ce-l taie capul. Cică ăsta e modelul olandez. O fi. Dar cretinii care-l promovează se întreabă în cât timp s-a dezvoltat modelul ăsta? Şi ce are în comun Olanda cu România, de ne-am lipit fix de modelul ăsta?

Am mai imitat în guvernarea CDR un model de organizare a sistemului de sănătate, pe cel german. Şi s-a ales praful. Acum vrem să-i punem cruce definitiv.

Asta îmi aduce aminte de slugărnicia faţă de sovietici, din anii 50, când în agricultură experimentam plantatul porumbului în pătrat, că aşa ne învăţa experienţa tovarăşului Hruşciov. Acum experienţa olandeză ne învaţă cum să plantăm bolnavii în pătrat. În cimitir...

Nu vrem să facem noi o analiză de sistem, cu oameni care cunosc realităţile României, constrângerile ei, problemele ei de sănătate, mentalităţile oamenilor, tradiţiile ei, bune-rele, şi să schimbăm ce-i de schimbat, fără să distrugem ceva ce, de bine, de rău, funcţionează, punând în loc o nebuloasă?

Boii care promovează demenţa asta nu s-au întrebat de ce nu s-a dezvoltat, în două decenii, un sistem alternativ? Poate că oamenii nu au bani pentru aşa ceva. Un profesor olandez are salariul de douăsprezece ori mai mare decât un profesor român. Olandezul are bani să-şi cumpere o asigurare privată. Românul, nu.

A, avem prea puţini contribuabili la sistem, şi prea mulţi beneficiari. De ce nu facem precum francezii: introducem Contribuţia Socială Generalizată. Care reuneşte toate contribuţiile, gen sănătate, pensii, şomaj. Pe care o plăteşte toată lumea, deşi diferenţiat. S-o facem şi noi. Şi să dea şi ăla cu pensie de 350 de lei un leu simbolic pe lună. Pentru că sistemul este de solidaritate, dar în acelaşi timp avem toţi aceleaşi drepturi şi obligaţii. 

Să n-o mai lungesc: când e vorba de dat banii noştri altora, Pulimea Sa e moţ în frunte. Cum dracu se lipesc toţi hoţomanii ăştia de Preşedinţie, numai Ăl de Sus, sau poate SRI, pot şti. Ăl de Sus e mut: n-a mai vorbit de la facerea lumii. SRI e şi el mut, că pe ăia care-l populează îi doare în cur de servirea interesului naţional, ei neavând nici greţuri cu austeritatea. Asta e: bucuroşi le-om duce toate! 

2 comentarii:

Karakas spunea...

Ideea e ca odata ce se vor "privatiza", dupa ce vor fura cit vor putea, vor cere bani tot de la stat sa ii "salveze". Luati exemplu de la sistemul de sanatate canadian sau scandinav, nu de la SUA!

cristi spunea...

Modelul olandez a condus la o explozie a preţurilor şi la consolidarea rapidă a asiguratorilor. Creşterea rapidă a preţurilor şi reducerea opţiunilor prin fuziuni între asiguratori au fost şi sunt probleme majore şi în SUA. Dar problemele astea erau cunoscute de mult. Pacienţii nu sunt consumatori iar piaţa liberă nu funcţionează în domeniul sănătăţii decât pentru cei foarte bogaţi.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...