sâmbătă, 28 august 2010

Scara amintirilor


Am descoperit întâmplător fotografia asta pe Internet. Scara asta am urcat-o, în adolescenţă, de atâtea ori, şi nu era lucru uşor. Trecea pe lângă liceul Zinca Golescu din Piteşti, şi făcea legătura cu strada pe care locuieşte şi acum unchiul meu, Ion, zis Şuţu, o mare figură, de felul lui. Motociclist pasionat în tinereţe, muncitor de înaltă calificare la un atelier în Piteştii anilor 60,  apoi maistru, era şi un aprig vânător de fuste, până într-o zi, când a făcut-o şi el. Şi-a pus pirostriile. Acum nu bag mâna în foc că şi-a pierdut reflexele de vânător multă vreme de la acel (ne)fericit eveniment. Aventurile lui la malul mării, în primul concediu "motorizat", aveau o savoare care nu ne-a scăpat nici nouă, nepoţilor lui, deşi erau destinate doar urechilor tatălui meu. 


Scările porneau din spatele şcolii la care am învăţat în clasele cinci-opt, Generală 3, o clădire veche, care în anii 80 cred, a fost dărâmată. O şcoală în care m-am simţit foarte bine, deşi eram un nou venit. Primele patru clase le-am făcut la Generală 1, din cartierul Ciair, undeva spre malul Argeşului. 

Văzând fotografia, m-a apucat subit dorul de foştii colegi. Viaţa, cu meandrele ei, a făcut să pierd legătura cu foştii colegi mai repede decât aş fi vrut. Am plecat din oraş, la Slatina, la sfârşitul clasei a opta. Nu m-am despărţit cu inima uşoară de şcoală şi de colegi. Ne-am mai văzut întâmplător în anii de liceu, când îmi vizitam rudele din Piteşti, în special pe nea Ion, cel mai sus pomenit, care era vecin cu două dintre fostele mele colege.

În timpul facultăţii aceste întâlniri s-au rărit şi mai mult. Eu, unul, regret acest hiatus. Au fost ani minunaţi. Am mai povestit despre ei: filme americane, mai ales cele cu Elvis, şi cu cowboy, cărţi minunate citite pe sub bancă(atunci am descoperit "Un veac de singurătate", trăgând cu urechea la comentariile picante ale fetelor), excursiile în pădurea Trivale, repetiţiile pentru spectacolul de 1 Mai pe stadionul nou-nouţ(un amic adusese binoclul de artilerie al tatălui său, să putem admira de aproape formele în schimbare ale colegelor), îngrijorările pentru soarta colegului nostru Stanciu, în timpul războiului de şapte zile, în 1967. Plecase de puţină vreme în Israel cu mama sa, profesoară de pian, care fusese în lagărul de concentrare şi avea tatuat pe mână numărul de înregistrare. A fost primul care a plecat afară. I-au urmat şi alţii, fără îndoială, oricum, de cel puţin doi ştiu sigur că au făcut-o.

Dacă prin cine ştie ce minune vreunul dintre foştii mei colegi citeste rândurile astea, poate îmi dă de veste. Cum spuneam, mi-e tare dor de ei.

3 comentarii:

Anonim spunea...

daca ai fi trait in capitalism la vesticii aia civilizati ti-ar fi lipsit total amintirile pt ca singura viata pe care o ai la dispozitie este echivalentul unor 3-4 scenarii zilnice pe care le traiesti la infinit. cind tragi linie observi ca la total ai trait poate o saptamina. la asta contribuie si nivelul de educatie al omului iar asta in vest este la pamint. duce numai la aparitia de ooameni ce par lobotomizati. din cauza asta cind ramin fara genul asta de rutina zilnica ajungind someri sau pensionari se imbolnavesc psihic sau se sinucid. interesant plan nu-i asa?

Anonim spunea...

http://www.safehaven.com/article/4108/the-fed-announces-it-will-hide-m-3-to-keep-you-from-knowing-what

Anonim spunea...

http://www.danieleganser.ch/Home.html?lang=en

On March 1, 2008, the book „NATO’s Secret Armies“ was published in German under the title „NATO Geheimarmeen in Europa“. The book is also available in English and seven other languages. It describes how secret armies were set up across Western Europe during the Cold War by NATO and the CIA and how in some countries these secret soldiers were linked to terror, torture and coup d’etats.


http://wikileaks.org/




traiasca vestul noul far calauzitor!