Despre sistemul sanitar, fără patimă şi idei preconcepute

Nu am vrut să scriu mai multe despre starea tatălui meu, care este departe de a fi bună. A ieşit de la terapie intensivă. Răspunde relativ bine la tratament. Din păcate începe să piardă contactul cu realitatea. E posibil să fie agravarea unui mai vechi AVC.  Oricum, nu mă aşteaptă lucruri bune.

Cum nu mă cunoaşte nimeni în spitalul ăla, pot fi obiectiv. Nu pot reproşa nimănui, nimic. Medicii şi-au făcut datoria, fără "imputuri". Renovat, spitalul arată bine. Şi pentru mine "bine" înseamnă că nu miroase a spital: urină, dezinfectante, transpiraţie, dar mai ales acel miros, al resemnării şi lipsei de speranţă. Cum am mai spus, spitalul e dotat, s-a schimbat mobilierul, nu crapi de căldură, are aer condiţionat în saloane. Personalul e curat, îmbrăcat decent, se vede un soi de disciplină care nu ne este prea comună.

Dar... Ei bine, există un dar. România, sistemul ei sanitar, dar şi sistemul ei de valori morale, nu sunt pregătite pentru problema numită "îmbătrânirea populaţiei". Nu poţi avea doar o asistentă la 25-30 de pacienţi, cei mai mulţi în vârstă, care nu mai pot face lucruri elementare, cum ar fi să se hrănească singuri. Oricât de devotat meseriei ai fi, eşti depăşit de situaţie. Degeaba ai medici buni, dacă în spatele lor nu e mai nimic. În primul rând personal mediu şi infirmiere.

Nici mobilierul, nici circuitele nu sunt adaptate bolnavilor de vârsta a treia. Este evidentă nevoia de a specializa personal pentru îngrijirea bătrânilor. Nu ştiu dacă medicaţia unui bătrân costă semnificativ mai mult decât a oricărui alt bolnav. Sigur îngrijirea lui costă mai mult. Dar şi dacă ai vrea să angajezi un însoţitor, să zicem, nu ai de unde. Eu am avut noroc cu cineva din bloc, tot o persoană în vârstă, dar care mai poate ajuta, să-i dea de mâncare şi să-l ajute cu una sau alta. 

Sigur, sunt anumite medicamente care lipsesc. Nu-i o nenorocire, nu fac parte din tratamentele care se practică de obicei într-un spital de urgenţă, care are specificul lui. I le-am adus pe cele pe care le lua acasă. Dar cea mai mare problemă o reprezintă lipsa de personal. Au plecat mulţi medici, lipsesc diverse specializări, şi se aşteaptă mult până când singurul medic dintr-o astfel de specialitate "exotică" apucă să ajungă la un caz. 

Dacă nu facem ceva acum pentru a păstra în ţară medicii şi personalul medical, vom avea mari probleme. Le avem deja. Vor fi şi mai mari. Nu va putea o ţară întreagă să se trateze la Viena sau la Paris. De sănătatea cetăţenilor depinde bunăstarea naţiunii şi starea economiei. Nu sunt vorbe în vânt. Ţările ale căror cetăţeni au starea cea mai bună de sănătate au şi cele mai bune performanţe economice.

Noi vrem să distrugem sistemul public de sănătate, fără să punem nimic în loc. Oricât ar părea de ciudat, de pe urma românilor nu se poate face avere într-un sistem privat de sănătate. Pur şi simplu nu sunt suficienţi oameni care-şi pot permite o asigurare privată. Sigur, el trebuie restructurat, schimbate priorităţile, mai bine administrat. Sunt suficiente spitale care demonstrează că sistemul public, bine administrat, poate face performanţă. Dar nu cu oameni umiliţi cu salarii derizorii, arătaţi cu degetul şi făcuţi vinovaţi de toate relele din sistem. Erori medicale sunt peste tot în lume, indiferent cât de mulţi bani ar fi investiţi. Totul este să găsim calea pentru a le reduce sensibil.

O soluţie ar fi înlocuirea tuturor contribuţiilor sociale: pensii, sănătate, şomaj, cu ceea ce francezii numesc CSG, Contruibuţie Socială Generalizată, pe care s-o plătească absolut toată lumea, inclusiv şomerii şi pensionarii. Pentru cei cu venituri foarte mici plata unei sume simbolice n-ar fi o nenorocire. Şi din acest impozit unic se pot finanţa sistemele publice mai bine şi mai ritmic.

Se cheltuiesc mulţi bani aiurea în ţara asta. Inclusiv în sănătate. De ce? Pentru că nu există un control al acestor cheltuieli din partea contribuabililor. Statul a ajuns complicele celor care sifonează banii publici, pentru că nu există o reacţie din partea beneficiarilor. Cu alte cuvinte, venim iarăşi la democraţie şi la nevoia de funcţionare democratică, transparentă, a statului şi a instituţiilor sale. 

Oricum ar fi, trebuie să schimbăm lucrurile în sistemul public de sănătate. Şi să-l pregătim pentru îmbătrânirea populaţiei, cea mai mare sfidare pentru lumea occidentală.