marți, 3 august 2010

Pixelul albastru de criză



Văd că facem noi ce facem şi revenim la pixelul albastru. Şi la alte şi alte teme periferice, fără nicio relevanţă asupra prezentului şi viitorului nostru. Când a fost vorba de inundaţii, purtătorului de tăceri al Pulimii Sale i s-a rupt în paişpe de comunicare. Azi, când un năuc a redeschis subiectul filmuleţului care mai mult l-a încurcat, decât l-a ajutat pe Geoană, reacţia Administraţiei Prezidenţiale a fost promptă şi furioasă. De unde se vede că cineva tot l-a călcat pe coadă pe Iubitul Conducător, dezgropând mortăciunea asta mediatică, ce pute a cacealma de la o poştă.

Crin Antonescu are şi el o coadă la fel de sensibilă ca a Iubitului Conducător, drept pentru care continuă să atace stupid şi încrâncenat PSD. Foarte bine, nu plânge nimeni de dorul liberalilor în PSD. Dar să nu uite un lucru: FMI a revenit în România adus de traian băsescu, care a pus guvernul, din care făcea parte şi PSD, în faţa faptului împlinit, cum a făcut-o şi în cazul anunţului cu tăierea salariilor şi pensiilor.

Dar Crin Antonescu ar face bine să nu uite modul în care guvernul Tăriceanu a rupt relaţia cu FMI. A fost o decizie necugetată, care acum ne costă. Cum ne-a costat decizia similară a lui ceauşescu. Atunci când a revenit în România, FMI a avut grijă să ne facă să simţim că deciziile de acest gen au un cost. Şi aşa ne-am pricopsit drept vice-rege în România cu un funcţionar, cretin şi rupt de realităţi, de la FMI, care ne poate fute cum vrea el. Şi vrea, că el are acum puterea,  nu boc sau băsescu. 

Pentru un istoric, domnul Antonescu este neaşteptat de maniheist. Realitatea este plină de nuanţe, de lumini şi umbre: nimeni nu-i nici absolut înger, nici absolut demon. Or fi destui români tâmpiţi, de vreme ce i-au acordat un nou mandat lui băsescu, dar sunt şi alţii, nu cu mult mai puţini decât cei care l-au votat pe Pulimea Sa, care judecă folosindu-şi mintea şi spiritul critic. Se presupune că liberalii se adresează cu predilecţie lor. Ei bine, nu e cazul să aplici acestor oameni, aşa cum face Crin Antonescu, metoda "să-i prostim pe proşti". 

Văd că şi pe liberali i-a prins flama pixelului albastru, şi încearcă să facă din negru alb şi invers. Crin Antonescu uită că după vorbe trebuie să urmeze faptele. El de două decenii tot vorbeşte. A venit timpul să arate că ştie să şi facă, nu doar să vorbească. Până acum n-am văzut decât ţâfnă şi un potop de vorbe. Pe când saltul calitativ?

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...