sâmbătă, 21 august 2010

Felii de realitate


Am fost azi printr-unul dintre hipermerketurile care au răsărit ca ciupercile după ploaie în sânul Bucureştilor, cum NU se întâmplă nicăieri în lume. Mai precis pe Barbu Văcărescu. Şi cum la noi în familie, când este vorba de cumpărături, există două mari tendinţe, eu mi-am făcut rapid partea mea de listă, că nervii mei nu rezistă prea mult în astfel de locuri, iar soţia, şi când are chef şi Cătălin, doi profesionişti în materie, s-au ocupat de restul listei, am "parcat" la un soi de cafenea şi, cu un ceai în faţă, am căscat gura la spectacolul "străzii". 

Prima constatare: extrem, extrem de mulţi bătrâni, care nu ar fi avut ce căuta acolo. Oameni veniţi pentru o pâine, o pungă de lapte, două-trei iaurturi amărâte sau câteva felii de mezel. "Graţie" politicii înţelepe a lui băsescu, pentru că în mandatul lui la Primărie au explodat construcţiile de hipermarketuri în centrul oraşului, politică pe care a continuat-o şi Videanu(motiv pentru care amândoi pot trăi cu 1500 de lei pe lună!), magazinele de proximitate au dispărut cu totul din mari zone ale Capitalei.

Şi atunci oamenii în vârstă, mulţi dintre ei singuri, fără niciun ajutor, trebuie să se târască până în aceste "temple" ale consumerismului pentru orice nimic. Ce m-a impresionat azi a fost un bătrân care îşi pusese cârja, alături de o pungă anemică, în caddy şi se folosea de el ca de un cadru pentru mers. Când am plecat, i-am dat de înţeles că-l pot ajuta, că-l pot duce cu maşina. A refuzat, cu o mişcare a capului. Semn că stătea în blocurile din zonă. Dar şi aşa efortul era prea mare pentru el.

Trist, foarte trist spectacolul bătrânilor singuri, care trăiesc într-o societate insensibilă la nevoile lor, şi care sunt pur şi simplu urâţi de cei mai tineri, care îi consideră o povară, un balast, de care trebuie să scape, pentru că din cauza lor nu trăiesc ei mai bine. Acest lucru se citea pe feţele multora dintre cei mai tineri, printre rafturi, la cozile de la casă, la intrare sau la ieşire, prin parcări.

La fel de trist şi spectacolul unui tânăr, cu faţa mâncată de vărsat, care a târât după el un caddy prin tot magazinul, a stat la codălău la casă doar pentru a lua o sticlă cu bere de 330 de ml, pe care a băut-o la o masă, lângă mine, după care a plecat, cu privirea goală, adus de spate, cu un soi de resemnare în toată atitudinea sa.

Cam din aceeaşi serie de tristeţi e şi ceea ce urmează. A fost pe la noi sora soţiei. Ele sunt dintr-o comună din sudul Olteniei, aproape de Corabia. Unde funcţiona celebrul sistem de irigaţii Sadova-Corabia. O comună mare, cu oameni muncitori, care câştigau bine şi din munca la CAP(acolo de primăvara târziu până toamna nu aveai loc de tirurile nemţeşti, în special, venite după legume şi fructe), şi din grădinărit. După Marea Revoluţie Capitalistă sistemul de irigaţii s-a dus dracului, viile şi livezile au fost rase, locul lor fiind luat de ciulinii de pe nisipurile care au revenit. Cum a revenit galopantă şi sărăcia.

De la socri am mâncat unele dintre cele mai bune legume. Şi ce suc de roşii, ce zacuscă făceam cu ele! Totul la trecut. Acum cumnată-mea ne-a adus nişte roşii de ziceai că  că nu se poate. Soţia chiar a întrebat-o "Voi aţi uitat să faceţi legume? Că dacă tot munciţi, şi plătiţi atâta să scoateţi apă şi să le udaţi, poate faceţi ceva comestibil!" 

Cum să vă spun? De frumoase, erau frumoase. Prunişoare. Când le tăiai, altă poveste. Fibroase, verzi, practic de nemâncat. De ce? Unde s-au dus roşiile de altădată? Păi, s-au pierdut soiurile pe care le cultivau ei, adaptate zonei. Veneau de la o Staţiune de Cercetări care a dat şi ea colţul. Acum cumperi seminţe fie de la hipermarket, fie de la tot felul de samsari, care le iau şi ei de te miri pe unde. La fel şi cu răsadurile. La fel şi cu alte legume. Şi uite aşa nu mai este nicio diferenţă între mizeriile cumpărate din hipermarketuri şi legumele produse de ţărani. Uite aşa anul ăsta e primul an în care n-am mâncat o roşie demnă de acest nume. Roşia era ultimul bastion  al rezistenţei autohtone în faţa ingineriei genetice care face orice i se cere. Acum a căzut şi ăsta!

Ţăranii ar cultiva şi altceva, dacă ar avea de unde lua seminţe şi răsaduri. Dar specialiştii agricoli fie au dispărut din sate, fie promovează soiurile astea de plastic, momiţi de multinaţionale. Tot ce însemna bază de date genetice în domeniu a fost distrus. La legume, la fructe, la animale. Este o totală nebunie.

Statul, care ar fi trebuit să păstreze moştenirea genetică, cum fac toate naţiunile dezvoltate, a fost primul care a distrus-o. Chiar dacă mă repet, imbecilii care cred că "piaţa" rezolvă totul sunt handicapaţi mintal. În România "piaţa", lăsată de capul ei, a distrus totul. Şi ce brumă de normalitate mai avem vine dinspre entităţi economice din ţări în care statul joacă un rol proeminent în economie, vezi Franţa, vezi Germania, vezi Italia şi altele. 

De ce mai plătim un Minister al Agriculturii, o Academie de Ştiinţe Agricole, dacă pe câmp şi în pieţe nu se vede nimic?  Doar să confirmăm faptul că suntem ţara formelor fără fond?

PS: nu are legătură, dar e tot o felie din realitate. Ne mirăm degeaba când vedem statisticile morţilor şi răniţilor de pe şosele. Când vezi tot felul de cretini care pe un drum cu două benzi, la stop, intră pe contrasens, pentru a pleca primii, încurcând pe toată lumea, îţi vine să pui mâna pe armă şi să-i omori. Înainte ca imbecilii să omoare oameni nevinovaţi.


Ca să înţelegeţi despre ce vorbesc, eu fotografiez din maşină, de pe banda doi. Cretinul cu BMW este, practic, pe contrasens. Asta e, suntem la Românica!   

4 comentarii:

geomarz spunea...

Eu fac piata in Domenii sau 7 Noiembrie cum imi pace mie sa spun. Nostalgie, deh!
Astazi, ca niciodata, erau in piata vreo 4-5 cersetori in afara de cei obisnuiti ai locului.
La intarea in ghereta de piine, un batrinel subtire, parkinsonian cu miinile fragile si rosii chtaia EFECTV cu glas scazut un fel de litanie din care nu intelegeai nimic initail. Daca erai ceva mai atent puteai identifica cuvinte bani si piine. I-am dat si am intrat sa cumpar piine. Dupa ce m-am mai fitiit prin piata aud din nou chitaitul acela linga ureceha mea. Cu privirea lui de ciine batut, batrinelul isi spunea din nou ruga pentru cine ar fi vrut sa o auda.
Privirea imi era adresata mie. I-am dat din nou. Nu m-a recunoscut.

Viorel spunea...

Stimate Dle. Gheorghe,
Desi am 27 de ani, am urmarit la randul meu "spectacolul vietii" in multe locuri, in gara Obor de exemplu, cand, student fiind, mergeam acasa in Ialomita. Fiecare om in parte are o poveste, uneori cutremuratoare. Trecem peste faptul ca am avut si experiente nu tocmai placute in cadrul calatoriilor cu trenurile personal CFR (eu avand cu indulgenta 50 kg "in viu"). Am vazut oameni amarati. Extrem de amarati.
Legat de celalalt aspect, acum vreo 2 ani, in cele cateva zile de concediu pe care le-am avut, l-am ajutat pe taica-meu sa faca un "solar" - cum se zice la tara. Nu vreau sa ma laud dar, desi nu are foarte mult timp sa se ocupe de el, tata cultiva niste legume cum mai rar se pot vedea, fara pic de chimicale. Asa ca daca vreti rosii bune sau mai bine bulion si sos facut acasa, fara nici o obligatie (ba ar fi una, sa nu inchideti nici o data acest blog), puteti sa dati o replica acestui comentriu si rezolvam problema :).

Fluieratorul spunea...

Mdah, buna dimineata! Citeva felii de viata, pe care le vad de mult si in Brasovul natal, si le-am vazut si prin alte orase din tara pe unde am umblat/locuit.

Nu e numai povestea de Bucuresti cu Basescu si Videanu, e si in Brasov de 7-8 ani. De atita timp nu se mai poate cumpara o piine decenta de la mine din cartier, care avea inainte 3-4 alimentari si aprozare si o piata, pe linii de distributie dedicate.

Sint si acum, dar cumpara de la Metro si Selgros, si de ladistribuitorii pietelor scumple, si revind. Marfa la mine in cartier este cea mai scumpa din oras.

Ca sa ajung la Carrefour, Real si alte asemenea excrescente, merg cu 2 autobuze (familia mea e anti-autoturism personal, nici unul nu conducem, ca nu ne place) si pierd, depinzind de trafic, intre o jumatate de ora si o ora pe sens. De unde ma lasa transportul in comun, fac cam 10-12 minute pe jos pina acasa. (Ati ghicit, locuiesc in "Virful" Scheilor, in orasul vechi. Fain loc.)

Supermarket-urile de centru nu merita. Profi, Penny Markst, Luca, Hard Discount, si altele din categorie sint niste bombe sinistre, daca poti gasi 2-3 item-uri acceptabile, ai fost norocos. La scoruri nu tocmai mici.

Deci pentru mine, fie ploaie, vint, caldura sau zapada, a face cumparaturi alimentare este pentru noi o mare corvoada (adulti si sanatosi fiind). Mai degraba putem sa ne luam din centrul vechi telefoane mobile, toale de firma, suveniruri, bijuterii... Din fericire, si carti, pentru ca toate cele 5 librarii mari din Brasov (St. O. Iosif, Ralu, George Cosbuc, Carturesti si Okian) sint intr-un perimetru care se inconjoara la pas in maximum 10 minute. Se mai poate bea si minca bine in Brasovul vechi, indiferent de adincimea buzunarului...

Legumele din curtea alor mei au "durat" cit au putut si ei sa-si faca propriile seminte. De vreo 2 ani le cumparam. Cine cultiva legume stie ca nu poti trage de o cultura fara incrucisari mai mult de 2-3 ani. Semintele vin, in toata tara, pe aceesasi filiera, si au aceeasi provenienta, foarte certificata UE...

Cu asta ne-am ales de la aderare, supermarketuri, seminte, Gas de France, Ruhrgas, Vivendi, si concedii fara viza, turism in masa si lucrat afara, mai mult la negru. Am fi putut scapa de prostia proprie, sa luam ce e bun de la altii, dar n-avem what it takes... Sa ne fie de bine.

Karakas spunea...

Asa a fost tot timpul in Romania. Tara in care mistocarii, smecherii si hotii dau palme celor care respecta legea. Politia nu isi face datoria si/sau legile sunt prea blinde. Daca ar exista legi care sa le confiste masinile sau sa le suspende permisele pe o lunga perioada, chiar si idiotii ar fi mai atenti cum conduc.