Cui ar trebui să spunem nu?

Ce drăguţ! Uite cum încep să iasă la iveală ticăloşiile "societăţii civile", care papă degeaba zeci de milioane de euro anual, bani europeni şi americani, pentru "implementarea democraţiei" la Românica. Vasile Dâncu scrie un post pe blogul lui, cu care sunt 100% de acord, despre laşitatea actualei puteri în faţa abuzurilor Franţei faţă de cetăţeni europeni, întâmplători ţigani, dar nu numai. 

Ştiu, ţiganii nu au prea mulţi fani în România, şi ca atare recunosc, nici eu nu mă topesc de dragul lor. Dar nu despre asta este vorba. Ca orice om raţional, ştiu că trebuie să găsim o cale de a-i integra, de a-i scoate dintr-o cultură a violenţei, a respingerii legilor şi valorilor morale ale societăţii noastre. Dacă n-o facem, vom avea probleme şi mai mari. Şi dacă n-o facem acum, ratăm poate ultima şansă de a rezolva această problemă paşnic. 

E bine să protestăm faţă de măgăriile unui demagog ordinar, musiu Bling-Bling, care vrea să dovedească faptul că e mai francez decât francezii, complexat de statutul său de minoritar, dar şi mai bine să avem o strategie, un plan de integrare, care să evite stereotipiile în materie. Doar că pentru asta îţi trebuie parteneri de dialog şi de partea ţiganilor. Doar că dacă partenerii sunt ca ăştia despre care scrie Dâncu, s-a terminat smecheria! 

" Romii nu sunt pe placul nostru. Sunt refractari la educaţie şi civilizaţie, ne fac un deserviciu de imagine. Sunt o problemă pentru România, acum şi pentru Europa, dar ei trăiesc o tragedie. In ce constă tragedia? In primul rând, lipsa unei elite care să-i ajute să se debaraseze de nomadism şi contracultură. O elită care nu îşi face datoria. O să îmi aduc aminte toată viaţa un episod din cariera mea de ministru în Guvernul României, singurul moment în care mi-am pierdut cumpătul şi mi-a venit să reacţionez de o manieră primitivă. Lucram alături de o echipă de specilişti tineri, romi în majoritate, la Strategia natională pentru îmbunătăţirea situaţiei romilor, făcusem ceva progrese, începusem să lucram mai ales pe dimensiunea socială şi educatională, începusem programele de cuplare la curent apă şi canalizare a unor comunităţi exclusiv rome şi eram mereu sabotat de cativa lideri ai unor organizatii, oameni cunoscuti pentru că se prefăceau că luptă pentru drepturile omului. I-am adunat la mine în birou pentru ca să mediez, să negociez un acord între ei, lucru imposibil, după cum am văzut mai apoi.

 Se certau pentru banii virtuali care vor veni din programe, dar singurul punct de consens între ei era următorul, pe care unul dintre ei mi l-a spus răspicat: eu nu am ce să caut în programe de îmbunatăţire a situaţiei romilor pentru că romii dacă se deşteaptă nu mai pot fi controlati, dacă sunt in mizerie este mai bine, ei bulibaşii îi vor duce la vot. Prinzând curaj altul mi-a spus că dacă vreau să fac ceva pentru ei ar fi mai bine să vorbesc cu Premierul si Preşedintele pentru ca să-l scoata de la bulău pe Fane Spoitoru, el este liderul şi de el le este frică, cu el liber ei po fi ţinuti sub ascultare. M-am albit la faţă, după spusele unui consilier, am dat cu pumnul în masă şi i-am dat afară, dar eram departe să mă comport ca şi în bufetul din Runcu Salvei. Am uitat în acel moment de condiţia mea de ministru, de diplomaţie şi de toate, am vrut să le sparg figurile acelor ticăloşi care nu erau de acord ca să începem să le cumpărăm încaltaminte si ghiozdane copiilor romi, acelor bezmetici care vroiau sa ia in continuare impozit pe prostie şi sărăcia bieţilor ţigani. Pentru că saracia si analfabetismul etniei lor era, pentru ei, o importantă resursă pe care o exploatau în modul cel mai veros."

Despre asta e vorba, despre felul în care elitele ambelor etnii fac bani şi câştigă recunoaştere socială şi relevanţă politică pe spinarea amărâţilor, ţigani şi români deopotrivă.  Problema elitelor este una fundamentală pentru România. Dacă suntem în situaţia în care suntem, e pentru că elitele noastre se comportă cum se comportă şi nu-şi fac datoria în spaţiul public. Mai mult, ele promovează frica de care vorbeşte Dâncu, frică reală, ce ne transformă în sclavi: "Ar trebui să ne educăm copiii în spiritul libertăţii, dar ce să înveţe ei din atitudinea noastră de acum ? Frica este un sentiment normal pentru oameni, dar pentru comunităţi este dezintegrator. Se tranformă în strategii de supravieţuire prin abdicarea de la valorile umanităţii. Inchidem ochii la nedreptatea care li se face ţiganilor pentru că nici nouă nu ne sunt simpatici. Apoi nu ne pasă de pensionari pentru că suntem încă tineri, nu ne pasă de ţăranii uitaţi prin satele depopulate, pentru că suntem trăitori la oraş. Nedreptăţile încep să ni se pară normale, atâta timp cât nu ne ating pe noi, le putem boteza savant ca meritocraţie sau competiţie socială. Nu observăm că, pe zi ce trece, rămânem tot mai singuri, copaci fără pădure, cum spunea un poet. Când va veni rândul nostru să fim anulaţi , cei care ar fi putut să ne sprijine, vor fi deja legume sociale, tremurând de spaimă în propria lor cochilie."

Înainte de a fi o problemă a stângii sau a dreptei, ţiganii sunt o problemă a noastră, a tuturor, pentru că cetăţeanul de rând ia primul în piept relaţia disfuncţională cu ţiganii, nu elitele politice şi intelectuale, care o exploatează în interesul lor. Şi noi nu avem cum replica decât violent, dacă ţiganii vor continua să absolutizeze comportamentul lor anti-social, să facă din el elementul structurant al identităţii lor. Asta trebuie să li se spună în primul rând: că dacă vor să fie trataţi cu respect, trebuie să respecte, la rândul lor, pe ceilalţi. Altminteri lucrurile vor merge din rău în mai rău, şi ţiganii nu-şi vor găsi liniştea nicăieri în Europa.

Încă mai putem rezolva problema paşnic, în limitele democraţiei, drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Dar în mintea multor europeni se înşurubează ideea, promovată de partidele de extrema dreaptă, xenofobe şi rasiste, aflate în creştere, că problema ţiganilor, ca şi aceea a musulmanilor, nu are rezolvare în democraţie, ci în afara ei. Şi că violenţa este acceptabilă pentru apărarea civilizaţiei occidentale. Nu cred că aşa ceva ne dorim.