Cine-i noul Beria?

Mi-e greu să înţeleg cine este dementul(sau cine sunt demenţii) care se află la originea programului de distrugere a statului, program implementat de băsescu, boc şi de ai lor. Am mai spus acest lucru: tâmpiţii ăştia care administrează statul(şi-l sug de bani!) sunt cei mai mari duşmani ai lui, deşi  fără el ei ar nişte neica-nimeni. 

Ultima găselniţă a imbecililor este salariul variabil pentru bugetari. Cu alte cuvinte dependenţa de şefi a bugetarilor va fi totală. Ideea lor este următoarea: fondul de salarii este un procent fix din PIB. Scade PIB, scade fondul de salarii. Asta s-ar putea face anual, dar şi lunar. Bun, doar că lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. La ce se vor raporta? La PIB ul previzionat pentru anul în curs, sau la PIB ul realizat în anul precedent? Dacă e raportat la PIB ul realizat în anul precedent, atunci suma poate fi fixă, şi salariile constante un an. Dacă este raportat la PIB ul prognozat, atunci avem o problemă, cum spuneam, şi ar putea fi folosită o schemă în care să se facă raportarea la variaţia trimestrială a PIB. Adică în trimestrul trei, să zicem, se alocă un fond de salarii calculat la PIB din trimestrul doi. 

Vă daţi seama ce haos iese de aici? Ce de calcule de făcut? Ce încăierare între ministere? Ce frustrări în rândul  angajaţilor? Şi, evident, de ce n-ar face şi privaţii la fel? Salariile să se calculeze ca un procent din cifra de afaceri pe luna precedentă. Să se distreze şi ei, ca şi bugetarii!

 Dacă tot vor să se aleagă praful de ţara asta, sunt şi metode mai simple şi mai ieftine. Şi mai puţin chinuitoare pentru noi. Sau poate asta se şi urmăreşte, un experiment privitor la modul cum poate fi distrusă o naţiune. În anii 40-50 exista un soi de plan în nu ştiu câte puncte al NKVD, atribuit lui Beria. Acum al cui plan este? Dacă-mi spune vreun cretin că e tot mâna ruşilor, nu ştiu ce fac! Deşi ar fi mişto, până la urmă! băsescu, boc, Patapievici, şi compania, agenţii ruşilor! 

Planul ăla, real sau nu, aplicat mai mult sau mai puţin, a eşuat, pentru că ruşii erau consideraţi duşmanii noştri. Reacţia identitară a generat o mişcare de rezistenţă internă, de care s-au folosit şi comuniştii români, care fie au generat-o, din motive diverse, fie au încurajat-o. 

Planul actual are toate şansele să reuşească, pentru că autorii lui nu mai sunt percepuţi ca duşmani, ci ca prieteni. Mai mult, reacţia identitară, naţionalistă, ca şi aceea din anii 50-60, nu mai este posibilă. Aia era bazată pe cultivarea mândriei de a fi român. Acum toată lumea profesează ruşinea de a fi român. Vrem să fim orice, numai români nu. Şi apoi, cine să organizeze rezistenţa? Elitele intelectuale? Politicienii? Românii? Să fim serioşi! 

Acum este la ordinea zilei supravieţuirea individuală. Şi de cele mai multe ori asta înseamnă părăsirea ţării şi renunţarea la identitate. Aşa că de data asta proiectul, oricine l-a gândit şi oricare ar fi finalitatea sa ultimă, are toate şansele să fie un succes deplin. În fond, globalizarea este tot un internaţionalism. Nu proletar, ci patronal. Ca şi internaţionalismul, şi globalizarea cere distrugerea identităţilot naţionale şi crearea unui "om nou", care să poată fi modelat în funcţie de nevoile şi de interesele celor care se află la cârma procesului.  Şi pentru început, ce plastilină mai bună decât bizonul român?