vineri, 27 august 2010

Casa de nebuni



Politica la români are aceeaşi coerenţă, consistenţă, logică şi finalitate precum cea a pacienţilor unei case de nebuni. Că şi ăia fac politică, unii dintre ei la nivel înalt, de vreme ce se visează Napoleon, Alexandru cel Mare sau Bismarck, printre alţii.

Şi ce diferenţă vedeţi între cel care-şi trage şoşonelul prin ţărâna curţii stabilimentului de sănătate pomenit şi Crin Antonescu, liberalul tot mai neliniştit care se visează un soi de băsescu II, de vreme ce hotărăşte cine va fi premier în locul lui boc? Mie, unuia, mi-e greu să fac deosebirea...


Crinuţ, drăguţă floare! Înainte de a decide tu că viitorul premier nu va fi de la PSD, poate te gândeşti cum daţi voi jos guvernul, dacă asta vreţi cu adevărat.  Dar nu cred că asta e grija ta, ci mai degrabă cum să prindeţi o bucată de ciolan, alături de pedelişti. Că e tare greu să tragi targa pe uscat, pe seceta asta! 

Nu cred că e întâmplătoare "analiza" lui Tapalabă, apărută ieri pe HotNews.  Evident că PDL vrea să împartă povara nepopularităţii cu cineva. Cu UNPR nu poate, că ăia NU există! Cu minorităţile, iar nu ştie nici dracu' de ele! Cu UDMR, la fel, nu poate, că ăia au de dat socoteală doar ungurilor lor. PNL e tocmai bun de fazan!


PNL îşi face socoteala că are cum explica intrarea la guvernare. Şi poate că în vremuri normale, şi cu un electorat raţional, n-ar fi sancţionaţi. Numai că acum românilor li s-a pus pata pe ăia de guvernare, şi au să le-o tragă tuturor, chiar şi liberalilor, indiferent de motivarea dată participării la guvernare.  


Văd că, la rândul lor, pedeliştii îşi pun mari speranţe în apropiata remaniere a guvernului. Cred că-şi fac iluzii. Se vede treaba c-au uitat experienţa ţărăniştilor, din 1999. Atunci l-au schimbat pe Radu Vasile(care n-a fost un premier prost, doar puţin haotic, şi în conflict cu Emil Constantinescu, dracu' ştie de ce, că mie mi-e neclar şi acum ce aveau de împărţit) cu Isărescu. Şi tot nimic, deşi în partea a doua a anului 2000 a existat un început de creştere economică.

Corpul social are o inerţie foarte mare. Dovadă faptul că în 2009 au existat, cu sau fără ajutorul STS şi al "diasporei", suficienţi tembeli să-l aleagă pe băsescu, după cinci ani de împliniri măreţe. Acum, cu majoritatea opiniei publice împotriva lor, pedeleii pot sta şi-l limbă, că populaţia tot le va da cu urna în cap! De asta e ridicolă zbaterea lui boc, care ne anunţă, ca şi Epicureanu', că am ieşit din recesiune. N-am ieşit, şi chiar dacă am fi ieşit, e cale lungă până se simte şi în buzunarul bizonului votant. Dar mai degrabă cred că şi anul viitor vom fi tot în recesiune, pentru că nici în lume lucrurile nu stau mai bine în economie.

Poate că, dacă ar fi deştepţi, băsescu şi boc ar organiza acum alegeri anticipate. Sigur, ar pierde puterea, dar ar exista ca partid parlamentar, poate pe la 20%. Şi ar avea o bună platformă pentru relansare. Dar lasă videnii şi bercenii osul din gură? Evident, nu! Şi atunci vor trage de mandatul ăsta până la soroc, cu boc. Şi vor scoate maximum de profit din guvernare. După care Dumnezeu cu mila! Iar câtă vreme va fi băsescu la Cotroceni nu li se va clinti un fir de păr, oricine va fi la Palatul Victoria din 2012. 

Politica de balamuc are viitor luminos la Românica!


UPDATE 1: uitaţi o mostră de nebunie guvernamentală. De la Funeriu, că el e ministrul-minune. Aflat cu capra la raze prin Gura Humorului, declară că prin rectificarea bugetară se vor aloca, în maximum 30 de zile, aproximativ 100 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de investiţii la unităţile de învăţământ care se află în stadii avansate de execuţie, în baza listelor cu priorităţi pe care le aşteaptă de la inspectoratele şcolare judeţene.

Bine mă, musiu! N-ai avut bani şi ţi i-au dat abia acum, înţeleg! Dar nu puteai să le ceri listele alea de priorităţi până acum? Mai pierzi o lună cu asta? Sau pur şi simplu vă doare în cur de şcoală? Iar ăştia sunt bani pentru firmele de partid? Idiotule! Şcoala începe pe 15 septembrie, şi voi vă apucaţi de treabă când? La paştele cailor?


UPDATE 2: nici cu patronii nu mi-e ruşine! Şi ăştia sunt duşi rău, da' rău, cu pluta! Ia priviţi ce le umblă prin minte, în materie de salariu minim: "Noi am propus separarea bugetarilor de restul lumii, iar secretarul de stat din Ministerul Muncii Valentin Mocanu a intervenit şi ne-a spus că Guvernul are deja în analiză un astfel de proiect. În aceste condiţii, bugetarii, cei plătiţi de la bugetul central, nu cei din autorităţile locale, ar negocia salariul minim cu Guvernul, iar salariaţii de la privat cu patronatele şi sindicatele", a spus Opran.

Dan Matei Agathon, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), a declarat după ieşirea de la întâlnirea de la Ministerul Muncii că 800.000 de salariaţi din sectorul sunt plătiţi cu salariul minim, care în prezent este de 600 de lei, şi de aceea a propus premierului introducerea unui salariu minim garantat.


El a arătat că ACPR a propus menţinerea pentru 2011 a salariului minim la nivel naţional de 600 de lei, urmând ca în negocierile în fiecare ramură să se stabilească un alt nivel."


E bine! E din ce în ce mai bine!

2 comentarii:

Shadow spunea...

@Dle Gheorghe

din cate vad eu crinuletz nu vrea si pace cu pdlasii. asta vrea tovarasul tapalaga unul din marii creatori de gogosi din presa fost consilier al lui macovei. Consilier nu imi este clar "la ce".
crin a mai sustinut guvernare fara membrii de partid (chestie pe care ponta si nastase nu o pot suporta in aceeasi masura cu basecu).

Radu vasile a fost o nulitate de prim ministru. E drept nu avem comparatie la boc nici de frica. De aia si a ajuns rapid la pd. El tinea parte nulitatii ministeriale basecu in fata lui Constantinescu.
Isarescu a fost un premier bun.

S-a ratat atunci alegerea unui presedinte de dreapta doar prin aberatiile lui stolojan si ale lui stoica care vroiau musai "omul lor". Slabaciunea numita stolojan, prim ministru mai mediocru chiar si decat votcaroiu.

Anonim spunea...

ce le umbla patronilor prin minte sint chestii copiate de la patronatul vestic si care se discuta de 10 ani. s-au pus deja in practica prin diferite tertipuri. trebuia sa vina si la voi si meritati pt ca le-ati cerut atunci cind ati spus ca nea nicu era rau. vremurile cu nea nicu devin un rai din ce in ce mai mare!!!!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...