Slujbaş sau slujitor?
Sever Voinescu: "vorbesc despre Camera Deputaţilor, pentru că acolo lucrez acum". Chestia asta îmi sună extrem de prost, pentru că un deputat, sau senator, nu este un simplu slujbaş, care lucrează la Parlament. Mi se pare umilitor să pui pe un reprezentant al poporului să semneze condica. Am urât întotdeauna această mentalitate: vin la 7, plec la 15. Stau la locul meu, mă prefac că-s ocupat şi atunci când nu sunt, ridic mâna, nu ies din cuvântul şefilor, etc.
Iarăşi urăsc jurnaliştii care încep relatarea de la faţa locului cu: "Şedinţa trebuia să înceapă la ora 9, e nouă şi trei minute şi n-a început". Un Parlament nu funcţionează după orarul unei fabrici, pentru că nu este o fabrică de legi, ci un spaţiu al dezbaterii, al căutării consensului, al negocierilor. Iar o negociere ştii când începe, nu ştii când se termină.
Regret că Parlamentul a devenit, din ce în ce mai mult, un soi de administraţie prăfoasă de provincie, în care băieţii ridică mâna plictisiţi la votul final, iar în comisii prind muşte, pentru că jocurile sunt făcute de câţiva cotoi bătrâni, în totală opacitate. Nu se mai fac dezbateri politice, nu mai există oratori. Ideea de Parlament nu mai entuziasmează pe nimeni. Şi este extrem de periculos acest lucru. Pentru că oamenii nu văd în parlamentari decât un soi de trântori de lux, alţi slujbaşi cu mânecuţe, şi nu slujitori ai interesului public, apărători ai democraţiei şi garanţi ai drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Sigur, avem nevoie de o profesionalizare a celor care îi reprezintă pe români în Parlament. Şi aşa în ultimii ani s-a accelerat periculos rata de înlocuire a parlamentarilor, mai ales pe criterii care nu au legătură cu politica, ci în special cu jocurile de putere şi de imagine ale diferitelor partide. Dar nu există o meserie de parlamentar. Aşa ceva ar echivala cu moartea parlamentarismului.
Şi aşa se face că în loc să discutăm despre calitatea legiferării, noi discutăm despre ora la care vine deputatul sau senatorul la "slujbă", despre ce mănâncă la bufet, despre ce mai cumpără administraţia celor două Camere. Este tot rezultatul unei gândiri de slujbaş cu mânecuţe, ce şi-a făcut loc în mintea multor jurnalişti, care-şi fac meseria tot după orar şi semnând în condicuţă.
5 comentarii:
Foarte buna observatia, mai ales ca nu am inventa noi roata. In Franta nu poti fi functionar de stat fara sa fi absolvit o scoala nationala de studii politice, echivalentul SNSPA de la noi.
V-as lasa sa apreciati insa daca ai nostri ar avea vreo dificultate sa obtina diploma..
Am uitat sa va spun bun gasit! Imi place cum scrieti si sunt incantat ca v-am gasit pe Amar de zi. Ati castigat un cititor!
Din prima, mi-a placut numele blogului, mai ales ca intr-un fel asa ma definesc eu insumi: liberal (si) cu vederi de stanga.
In cazul dvs. inteleg ca e invers: sunteti de stanga cu vederi liberale..:)
Doamne ajuta!
Fii bine venit! Liberalismul este, înainte de toate, o stare de spirit şi un mod de a intra în relaţie cu ceilalţi. Şi, evident, de a-ţi asuma responsabilităţi.
Bine, pricep. Lucrează acolo. Pe cine ?
Prietene, tu crezi că mai ştiu cine pe cine sapă, şi cine este cu colţii în beregata cui? Aşa că mai degrabă o freacă, ceea ce măreşte numărul practicanţilor vot canci.
Desi parlamentarii NU sunt slujbasi, NU ar strica sa respecte orarul de incepere a lucrarilor. Cel de sfarsit, nu este obligatoriu. Din partea mea, le dau liber sa il depaseasca cum doresc....
Dar sa intirzie la lucrari sau sa absenteze pe banii mei, ma deranjeaza...
Nu ma sperii de nici un fel. Lor nu prea le pasa de mine...
Trimiteți un comentariu