Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Sconcsul neoliberal

Euroscepticismul ceh

Vaclav Klaus este pentru neoliberalism ceea ce a fost pentru comunism Ceauşescu: un soi de ultim mohican, care moare, dar nu se predă! Şi nu exagerez cu nimic: dogma neoliberală, în economie, nu e cu nimic mai brează decât dogma ultra centralismului şi a planificării dusă la absurd din vremea lui Ceaşcă. Ambele atitudini sunt pe cât de stupide, pe atât de contra-productive.

Spre deosebire de România sub Ceauşescu, care n-a condus vreodată CAER, Cehia lui Vaclav Klaus este acum la comanda unui ansamblu economic uriaş, UE, care are o mulţime de contradicţii interne, contradicţii care vin din interese şi viziuni diferite, din diferenţe de dezvoltare, şi care înfruntă criza în ordine dispersată. Este bizar ca şeful acestui ansamblu, fie el şi numai pentru şase luni, să se pişe contra vântului, făcând pe Gică Contra doar aşa, de amorul artei!

Criza asta nu e o simplă răceală, pe care şi dacă o tratezi, şi dacă nu, tot şapte zile îţi curg mucii pe piept. Este vorba de soarta a zeci de milioane de cetăţeni europeni, şi de viitorul Uniunii, în ansamblul ei. Şi o fi statul cum o fi, dar, din cauza unor dogmatici precum Klaus, el a ajuns partea cea mai importantă a soluţiei.

Neintervenţia, ca şi excesul de intervenţie, sunt la fel de proaste. În loc să vină să debiteze platitudini, cum a făcut azi Klaus în Parlamentul European, reuşind să golească sala, în semn de protest faţă de tiradele sale anti-europene, responsabilii politici ar face mai bine să-şi pună mintea la contribuţie şi să ofere un nou model de organizare socială, şi un nou contract social, care să răspundă situaţiei actuale, nu dogmelor de tot felul.

Am mai scris pe marginea acestui subiect: deşi sunt un om de stânga, nu sunt un fanatic al intervenţiei statului. Dar acum există un risc sistemic la nivel global, care nu poate fi gestionat de simplii cetăţeni, ci doar de actori colectivi extrem de puternici, precum statele. Nici măcar multinaţionalele, altă dată arogante şi dispreţuitoare în relaţia cu statul, nu-şi mai permit să ţină coada sus.

Singura noastră grijă trebuie să fie legată de păstrarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Nimic nu justifică, nici măcar acum, în plină criză, încercările unor lideri din fruntea statelor de a limita liberul lor exerciţiu. Pentru că această criză nu este produsă de cine ştie ce duşmani oculţi, ci de gândirea dogmatică a acestor lideri, de alianţa lor cu sectorul privat întru ocolirea unor reguli care au făcut posibilă funcţionarea sistemului până acum.

Faptul că acum plouă cu bani nu face decât să amâne reforma de sistem, care va fi dureroasă, şi nu pe placul deţinătorilor de capital, care s-au obişnuit cu rate ale profitului nesimţite. Dacă nu judecă raţional, şi nu sprijină aceste reforme, s-ar putea ca în locul unui profit mai mic, să aibă surprize neplătute. Poate recitirea istoriei Revoluţie Franceze şi a celei Bolşevice i-ar aduce cu picioarele pe pământ.

Avem nevoie de un plan B în ceea ce priveşte capitalismul şi relaţia sa cu statul, dar şi cu piaţa. Pentru că această criză este în primul rând criza ignorării de către capitalismul financiar a tuturor regulilor de funcţionare ale pieţelor libere. Aşa că Vaclav Klaus este, până una-alta doar un mic sconcs neoliberal, care împute dezbaterea publică pe marginea reformei capitalismului cu dogmele unei gândiri ruptă de realitate.