marți, 17 februarie 2009

"Nu mai ai ce vedea la televizor!"
Aud tot mai des în jurul meu, rude, prieteni, simple cunoştinţe, unul şi acelaşi lucru, atunci când vine vorba de mediile de informare: "nu mai ai la ce te uita la televizor, nu mai ai ce citi în ziare!". Şi le dau dreptate. Se constată o scădere dramatică a calităţi produselor media. Care este resimţită ca atare şi sancţionată de cititori şi de telespectatori. Chiar dacă "profesionaliştii media" încearcă să ne convingă de contrariul, că industria lor duduie.
De unde vine această criză media? Din deprofesionalizare, pe de o parte, şi din "mogulizare", pe de altă parte. Să începem cu deprofesionalizarea. În anii 90 principala sursă de profesionalişti în domeniu era sistemul media de stat, fie că era vorba de radioul şi televiziunea publice, fie că era vorba de presa de stat, fie că era vorba de şcolile publice de jurnalism, fie că era vorba de învăţământul artistic de stat.
Aceste sisteme aveau o capacitate limitată de a produce tot ceea ce trebuie unei industrii extrem de complexe şi de sofisticate cum este industria media. Unde creaţia este la ea acasă. Şi atunci sistemul public a fost dublat de un sistem privat, care s-a bazat însă tot pe profesioniştii din sistemul public, pentru că alţii nu erau. Inevitabil, calitatea noilor "produse" a scăzut, pentru că nici la stat, nici în sistemul privat nu se mai făcea carte cum trebuie. Dar mai ales nu mai exista răgazul unei pregătiri practice adecvate.
Un al doilea factor care a dus la deprofesionalizare a fost scoaterea din circuit a unor jurnalişti şi creatori din media, sub pretextul că vin din comunism. Adesea un produs media este centrat în jurul unor personalităţi puternice, cu o mare experienţă în domeniu. Acum există o ruptură între generaţii, ruptură accentuată şi de retragerea unor jurnalişti de calitate, din generaţia care s-a afirmat la începutul anilor 90, care au ales să se mute în alte domenii, fie în firme de PR, fie în sectorul public sau în administraţie, cel mai adesea scârbiţi de mizeria din presă. Şi de salariile de doi bani din acea vreme.
Un al treilea factor al scăderii profesionalismului este tabloidizarea. Nu toţi jurnaliştii sunt dispuşi să facă presă sub chiloţi, să se prostitueze, să ridice nimicul la rang de valoare absolută. Iar odată cu tabloidizarea a apărut şi importul de formate de afară. Nu asta ar fi problema, ci modul în care înţeleg ai noştri să umple aceste formate. Adică mizerabil, fără talent şi fără ştiinţa scriiturii.
Acum mogulizarea. Nu aşa cum o înţelege al nostru Prea Dus cu Pluta Măreţ Conducător. Pentru că nu culoarea politică a unora sau altora dintre moguli e problema. Asta nu e o problemă nicăieri în lume. Problema este culoarea banilor. Adică goana după rezultate imediate. După profit instantaneu, cu cheltuieli cât mai mici, cu rabat la calitate. Goana după rating cu orice preţ, chiar cu preţul sacrificării viitorului afacerii.
Nu vedeţi ce orori de seriale produc românii? Cu ţigani, cu manelişti, cu tot felul de marginali, în care nu se regăsesc problemele de zi cu zi ale nimănui. Sunt un fan al serialului "Războiul lui Foyle". De ce? Pentru că este, în felul lui, negarea absolută a modului în care se face televiziune în România. Adică: poveşti credibile, interpretate de actori care se potrivesc perfect rolului, scenarii beton, dialoguri pe măsură, personaje care vorbesc în acord cu "mediul" în care le-au pus scenariştii să evolueze, reconstituirea perfectă a epocii, imagine şi sunet aproape de perfecţiune. Adică respect faţă de spectatori. Respect care alor noştri moguli le lipseşte total.
Vi se pare că acum este rău? Ei bine, va fi şi mai rău! Pentru că există o gravă criză de creativitate la nivelul televiziunilor. Cumpărarea de formate nu este viitorul televiziunii, şi oricum costă cât nu face, mai ales în vremuri de criză, când şi publicitatea este pe sponci.
Consumul de media scade dramatic. Poate nu ar fi o veste proastă, dacă oamenii s-ar orienta spre altceva, spre lectură sau spre teatru, de exemplu. Dar şi aici lucrurile stau destul de prost. Pentru că prea puţini români au acces la cultură, în general. Până şi banalul mers la cinematograf a ajuns o problemă, pentru că nu mai avem cinematografe. Ce mai rămâne? Descărcare de filme piratate de pe Internet?
Nici către sport nu se pot îndrepta, o dată pentru că nu mai au unde face sport, pentru că nu există spaţii publice destinate acestui scop, iar sportul spectacol se rezumă la fotbal. Şi cine e nebunul ăla să se ducă pe stadion, să vadă nişte muhaiele care n-au niciun chef de joc, şi nişte "suporteri" care nu caută decât prilej de caft cu jandarmii?
De fapt, media nu este încă o industrie în adevăratul sens al cuvântului în România. Şi nici nu va fi, până când nu se va dezvolta un sistem coerent de pregătire şi de promovare a profesioniştilor în domeniu, începând cu ceea ce se învaţă în şcoală. Pentru că acolo se formează nu doar oamenii care vor lucra în domeniu, ci şi viitorii consumatori de media.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Şi mie-mi place Războiul lui Foyle, dar Crimele din Midsomer e preferatul meu.

Anonim spunea...

Extraordinara analiza, ca de obicei. Ce se va intampla cand bugetele firmelor de publicitate se va reduce substantial, caci si de aici provine "buba", goana dupa rating si senzational, otv-izarea tuturor televiziunilor. Astazi, la ora 5 (am vazut promo-ul) Madalin Ionescu urma sa aiba ca subiect prima casatorie dintre homosexuali din Romania sau asa ceva. Pe Antena 1, post serios cica. Bietul Madalin, se vede ca nu se simte in pielea lui cu genul asta de emisiuni.
Oricum, tot ce se intampla in mass-media este o oroare!
ruxi

Anonim spunea...

@Anonim
Bietul Madalin nu se simte bine in pielea lui oricum, nu doar "cu genul asta de emisiuni". I se trage de la deficitul de neuroni activi.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...