vineri, 26 iunie 2009

O dimineaţă sinistră

Ce-ţi veni, Michael, să dai colţul? N-aveai treabă? Trebuia să-i stârneşti pe cretinii care se amăgesc că sunt "analişti" sau "jurnalişti" pe la televiziunile de ştiri?
Mi-ai făcut dimineaţa sinistră! Nu mi-a ajuns că a trebuit să alerg pe la secţiile de poliţie pentru un act banal? Trebuia să-l aud pe Val Vâlcu înjurându-l pe Ion Iliescu, la Antena 3, pe motiv că te-ar fi folosit în lupta politică? Minţind cu neruşinare? Mistificând adevărul? Să aud la Realitatea Tv alţi idioţi înjurând clasa politică, prin analogii forţate cu "imaturitatea ta socială"? Să aud toate poveştile sordide, cum că românii ţi-ar fi făcut "cadou" un copil al străzii?
Să-l citesc pe un dobitoc precum Răzvan Vintilescu, care face acelaşi lucru: îl înjură pe Iliescu, pretextând că-l pomeneşte pe Michael Jackson? Sau pe tembelii de la EvZ, care scriu astea: "Michael Jackson rămâne primul superstar care a venit să concerteze în România la apogeul carierei. Era 1 octombrie 1992. Ţara trăia haosul electoral. Pe 27 septembrie avusese loc primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Emil Constantinescu şi Ion Iliescu erau la balotaj. EVZ a prezentat pe larg concertul lui Michael (de promovare a albumului „Dangerous“), din care a făcut principalul eveniment al anului (a surclasat şi bătălia electorală!).
Mulţi dintre ei dormiseră la porţile stadionului. Cântăreţul american era, poate, cel mai iubit om de pe Terra în 1992. Iar concertul de la Bucureşti a fost fabulos. Spectatorii l-au întâmpinat cu dragoste pe Michael şi cu ură pe Ion Iliescu şi pe Adrian Năstase. I-au huiduit atunci când organizatorii au avut proasta inspiraţie să le mulţumească „pentru condiţiile create“. România prooccidentală era pe stadion şi scanda „Michael, Michael, nu pleca, asta este ţara ta!“.
Tu odihneşte-te în pace! Rămânem noi să ne luptăm cu hienele care ţi-au făcut viaţa un iad. Cei mai urâţi dintre pământeni: jurnaliştii!

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...