Pişaţi-vă pe cadavre!

Nu sunt anti-american, cum nu sunt nici anti-rus. Sunt anti-imperialist, sau, mai precis, nu suport politica de mare putere, iar în domeniu nici ruşii, nici americanii nu au ce învăţa unii de la alţii: le ştiu pe toate! Ceva mai potoliţi de realităţi, nici englezii, nici francezii, nici nemţii, şi uneori nici italienii nu-şi lasă la intrare amintirile din vremea când aveau imperii.

Politică de mare putere fără armată puternică şi brutală nu se poate imagina. Capitol la care şi ruşii, şi americanii excelează până în ziua de azi. Dovadă masacrele din Cecenia, respectiv din Irak şi din Afganistan. Pentru că a ucide zeci de civili dintr-o lovitură, trăgând cu tunul în vrăbii, înseamnă brutalitate şi violenţă extremă, exercitate cu cinism.

Numai că americanii au urcat o treaptă în plus pe această scară a ororilor imperiale. Este vorba de scene precum cele din închisoarea Abu Ghraib, sau, mai nou, de acel filmuleţ care prezintă patru infanterişti marini pişându-se veseli şi fericiţi pe cadavrele unor talibani.  Actul este unul deliberat, nu are scuza emoţiei provocate de un eveniment traumatizant. Şi exprimă valorile unei părţi a societăţii americane, dar şi limitele şi pericolele armatei de profesionişti. Excesele americane din Vietnam erau, în felul lor, de înţeles. Acestea nu mai pot fi nici înţelese, nici scuzate.  Dar trebuie judecate în contextul actual din SUA.

Societatea americană nu se mai revoltă când vede astfel de scene, excepţie făcând diverse grupuri marginale. Dacă o revoltă ceva, deşi nu se prea vede, acel ceva este costul războiului, acceptat şi el fără fasoane până la declanşarea crizei economice. Morţi sau răniţi, soldaţii americani sunt priviţi drept nişte slujbaşi, care ştiau ce riscuri îşi asumă, deci asta e! În Vietnam situaţia era alta, pentru că morţii şi răniţii proveneau din toate clasele sociale. Acum provin doar din clasa cea mai săracă, şi fug de foame în armată. Puteau fi foarte bine în închisoare, au avut noroc că i-a primit statul în cizmele lui.

Această ruptură a militarilor de societate este o realitate. Care naşte frustrări printre soldaţi, ce cu greu îşi văd rostul în Afganistan, într-o lume pe care nu o înţeleg, şi într-un război cu o miză greu de acceptat, acum. Ei bine, gestul de a se pişa pe cadavrele duşmanului exprimă această frustrare.

Numai că e un gest care le complică şi mai mult viaţa în Afganistan soldaţilor americani, dar şi în societatea americană. Faptul că vor fi pedepsiţi nu rezolvă nimic. Astfel de gesturi şocante vor mai fi. Probabil că nu vedem decât vârful aisbergului. Or americanii nu prea par să înţeleagă de ce apar astfel de acte reprobabile, ce le declanşează. Pentru că nu vor să accepte că asta este societatea americană, că ea nu este nici pe departe ideală, mai mult, ascunde multă mizerie umană. Este poate un şoc pentru ei, dar asta e! Nimeni nu-i perfect!