miercuri, 15 septembrie 2010

Mituri ale propagandei căcănii



Vă amintiţi, cred, ce spume la gură făceau băsescu şi boc, denunţând frauda "pensiilor de invaliditate". La un moment dat Şeitan spunea că 30% dintre pensionarii din această categorie sunt hoţi, că medicii sunt nişte ticăloşi şi că, în general, e vai de cozonacul nostru.  Ei bine, iată ce zice Casa Naţională de Pensii şi de Asigurări Sociale: din cei 915.656 de pensionari de invaliditate înregistraţi la nivel naţional, 478.745 au fost reevaluaţi de la începutul anului, iar 3.869 au fost depensionaţi. La alţi 15.863 au fost constatate ameliorări(cât de reale, cu pistolul la tâmpla medicilor?) şi au fost trecuţi în altă categorie. Deci cât e frauda? 30%, sau 0,8%?  Să nu-i dai un şut în bot jigodiei de Şeitan, care în slugărnicia lui, pentru a-l confirma pe Marele Cârmaci, o jigodie şi mai mare, a aruncat anatema asupra pensionaţilor şi medicilor? Nu e cazul să ne întrebăm de ce sunt atâţia oameni bolnavi în ţara asta, înainte de a mânca căcat? Dar ce să ceri de la "creierele" propagandei căcănii? Atât pot!


Un alt mit al propagandei căcănii este cel al românilor care muncesc prea puţin şi au prea multe sărbători. Cum e în realitate? "Angajatii din Romania lucreaza aproximativ 41,2 ore pe saptamana. Ei sunt urmati de salariatii din Malta, cu 40,7 ore pe saptamana si de cei din Marea Britanie si Luxemburg, care muncesc 40,6 ore saptamanal. Cei mai relaxati sunt angajatii din Finlanda, care lucreaza in medie 37,3 ore. Aproape la fel de putin lucreaza si francezii (37,4 ore) sau irlandezii (37,4 ore).
Si desi lucreaza mai mult decat orice alti europeni, angajatii romani nici nu se odihnesc. Un studiu realizat de European Industrial Relations Observatory arata ca Romania ofera 21 zile de concediu, fiind depasita doar de Cipru si Estonia care dau fiecare cate 20 de zile.

Si daca numarul mic de zile libere nu era suficient, romanii nici nu mai profita de ele. Potrivit unui studiu realizat de un site de recrutare, mai mult de jumatate dintre cei 11.700 de respondenti au recunoscut ca intreaga vara si-au petrecut-o la serviciu sau au fost nevoiti sa-si caute un alt serviciu. Unii au ramas acasa de teama sa nu-si piarda locul de munca, altii pentru ca n-au mai avut bani."

De comentat, comentaţi voi. Eu, unul, sunt sătul să mai fiu luat de prost de nişte jigodii, care stau prin beciurile puterii şi-şi ispăşesc "vina" de a fi fost turnători la Securitate manipulând realitatea. Măcar de-ar fi inteligenţi. Dar nu sunt...

PS 1: Nu pot decât să aplaud modul de a protesta al poliţiştilor. Faptul că nu mai dirijează circulaţia este o uşurare, că de câte ori se baletează ei prin intersecţii se alege praful, iar faptul că nu mai dau amenzi e o veste bună pentru păduri. Că de plătit amenzi, nu plăteşte oricum mai nimeni, aşa că e hârtie scrisă degeaba.  

PS 2: Pulimea Sa se crede Majestate! "Dezleg uzina Dacia sa foloseasca culoarea rosie pentru oricine solicita aceasta culoare." Asta e, suntem monarhie, fără s-o ştim!  Pulea Vodă Întâiul, întemeietor de dinastie! Mi-e rău din fleacuri!


3 comentarii:

Anonim spunea...

Stimabile, esti varza ... si tocata cand ai zis-o p-aia cu politistii care blocheaza traficul

Adrian Teacă spunea...

Am vaga impresie că ăştia chiar se cred un soi de trimişi pe pămînt să ne fericească. Asta cu "dezlegarea", ca şi aia cu Moise-Băsescu, ce dracu sînt? Nişte aiureli misticoide. http://teaca.wordpress.com/2010/09/15/haita-mistica/

emanuel deleanu spunea...

Domnule inteleg ( si sunt de acord) ca ii/il urasti. Dar poate crede cineva ca disparitia astora v-a schimba /imbunatati lucrurile ? Te limitezi la a-l injura pe Basescu, foarte bine, da' de ce crezi ca AN, Iliescu & CO ar fi mai buni ? Toata clasa politica romanesca TOATA , merita sa mearga la ocna pe viata. Pana la urma avem ce meritam pentru ca asa ca DVs. gandeste 99% din populatie. Persoana inaintea ideii. Si cum politcienii au stiut sa masluiasca persoana intotdeauna cercul vicios continua sa existe. Cred ca muzica si lectura fina ajuta, dar nu sunt esentiale
sa auzim numai de bine,

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...