sâmbătă, 11 septembrie 2010

Mândria, sau judecata?



În 2001, la momentul 11 septembrie, SUA se găseau la apogeul puterii şi infuenţei lor globale. Erau învingătorii Războiului Rece, hiperputerea fără competitor strategic, americanii erau naţiunea indispensabilă. Un eveniment dramatic, dar fără prea mare importanţă(de fapt, fără nicio importanţă în ceea ce privea influenţa şi lidershipul americane), tratat cu mijloace inadecvate şi mai ales fără o viziune cuprinzătoate, ci doar cu instrumentele orgoliului rănit, a schimbat, într-adevăr, faţa lumii. A făcut din hiperputere o putere de mâna a două, a sleit-o de resurse şi a aruncat-o, alături de întrega lume, într-o criză fără precedent. 


În timp ce Occidentul, în frunte cu SUA, s-a împotmolit în două războaie păduchioase, China a ajuns a doua putere economică a lumii şi începe să gândească global. Criza economică face atractiv modelul său economic, iar unii tânjesc şi la sistemul său politic.  Gândind "războiul anti-terorist" în termenii unei cruciade, SUA şi aliaţii săi occidentali au discreditat atât democraţia(care s-a dovedit o formă fără conţinut, în cele din urmă, de vreme ce liderii americani şi occidentali au făcut ce-au vrut, fără să fie cenzuraţi de "popor"), cât şi valorile occidentale. "Victime colaterale" cu sutele de mii, închisoarea Abu Ghraib, închisorile ilegale ale CIA, tortura la Guantanamo, corupţia din Irak, dar mai ales din Afganistan, şi multe altele au proiectat o imagine mizerabilă a Americii şi a Occidentului. Ultima prostie pe care urma s-o facem(deşi n-am scăpat de ea, e, de fapt, inevitabilă) era arderea publică a Coranului. 

Dacă suntem oneşti, nu avem cum nu vedea că am pierdut nu "războiul cu terorismul"(care nu a fost nici după 11 septembrie un pericol real), ci pe cel cu viitorul. Sigur, o mare putere, un imperiu, nu se descompun peste noapte(nu faceţi paralele cu URSS, ăla n-a fost imperiu decât din întâmplare, şi s-a desfăcut, pentru a se reface într-o formă sustenabilă şi viabilă, în timp). Dar de obicei astfel de întâmplări nesemnificative, la care imperiul supra-reacţionează, semn de slăbiciune şi de nesiguranţă, sunt cele de la care se poate vorbi de începutul sfârşitului. 

Iar sfârşitul puterii americane va veni dinspre economie, nu dinspre tehnologie sau forţă militară. Tehnologia nu poate nimic în faţa determinării. Aşa a fost în India, aşa a fost în Vietnam, aşa a fost în Algeria, aşa a fost şi va fi şi în Afganistan. Un război de înaltă tehnologie, la scară mare, este peste puterile SUA, oricât de mult ar investi în noi sisteme de armament. 

Ca să nu mai vorbim de frontul de acasă, de luptele pe care nu vrea să le mai dea(sau nu mai poate să le dea) cu sărăcia extremă, cu violenţa, cu degradarea sistemelor de educaţie şi de sănătate, cu imigraţia ilegală, cu grupurile care contestă guvernul federal şi se gândesc la secesiune, cu schimbarea structurii rasiale, cu starea mizerabilă a infrastructurii. 

SUA sunt în faţa unui cerc vicios: dacă se retrag din Irak şi din Afganistan, mulţi vor interpreta asta ca pe un semn de slăbiciune. Ca să stea acolo înseamnă să risipească resurse care ar putea fi folosite pe fronturile din interior, care, de fapt, sunt adevărata ameninţare. Ce va prevala: mândria, sau judecata? Nu ştiu ce mă face să cred că şi americanii o au pe asta cu capra râioasă, cu coada pe sus!


O ultimă întrebare: s-a făcut dreptate în felul ăsta, şi cu preţul pe care îl ştim, victimelor atentatelor de la WTC, sau tot ce s-a întâmplat este o ofensă adusă memoriei lor? Răspunsul ăsta contează, în cele din urmă. Nimic altceva...   

3 comentarii:

Karakas spunea...

Foarte bun articol, putini au curajul sa gindeasca la rece!

Ascultam de dimineata jeluirile Laurei Bush, despre suferinta, victime, familiile lor si in general ale americanilor ca urmare a 9/11. Cita ipocrizie! Cind de fapt crima monstruoasa de la 9/11 a fost urmarea politicilor sotului sai, George Bush, care si-a ridicat lumea araba, fundamentalista, in cap. Iar americanii au suferit in mod exclusiv de pe urma acestui tip de leadership extremist, de dreapta, si a minariilor CIA, cu arme vindute "prietenilor" lui Bin Laden, care ulterior deveneau dusmani.

E de-a dreptul descurajant sa vezi cum o democratie ca cea americana, a validat un razboi inutil si ilegitim. Razboiul nu a instaurat o democratie exemplara in Irak, asa cum preconiza SUA, care, vezi Doamne, ar fi produs rasturnari de regimuri autoritarism-islamice, si ar fi instalat democratii in Orientul Mijlociu, ca un joc de domino. A fost deci inclusiv o eroare de rationament.

Fiecare tara are timpul sau, si nu poti forta modelul tau unei civilizatii nepregatite sa il absoarba.

Bani aruncati cu lopata degeaba! Ne-au mai tras si pe noi cu ei in groapa...iar noi, bucurosi, am dat la sapa.

cristi spunea...

America are mari probleme a căror cauze nu sunt însă limitate doar la Statele Unite şi n-au absolut nici o legătură cu terorismul islamist. Ce s-a întâmplat acum 9 ani a fost un atac surpriză, venit pe neaşteptate, însă ce (nu) s-a întâmplat de atunci face din Al Qaida o ameninţare mai curând imaginară.

Cauzele reale ale declinului SUA şi occidentului în general sunt altele: totul a început prin anii 70 şi timp de 40 de ani mulţi au fost convinşi că sunt evoluţii pozitive. Cea mai bună descriere am găsit-o în documentarele lui Adam Curtis de la BBC: "The Century of the Self", "The Power of Nightmares" şi mai ales "The Trap". Astea pot fi văzute gratis pe Google Video, sau de la freedocumentaries.org. Sunt 11 ore, dar merită.

geomarz spunea...

Cultura america este, de fapt, o subcultura. Nu a creat nimic in plus fata de Europa. Numai a bagatelizat.
Economia de peste balta s-a bazat in primul rind, in ultimii 45 de ani, pe rivalitatea cu Europa fata de care se erija in superior.
Imi amintesc mai multe congrese de-ale noastre in care americanii venau ca stapini cu indicatii si ordine. Rivalitarea cu Europa era evidenta mai ales cind se prezenta sub forma : in Anglia se face asa, noi facm asa...
Evenimentele din 11 sept 89 au fost modalitatea administratiei Bush de a-i determina pe tembelii de rind sa accepte atacarea lumii islamice (nu din motive ideologice ci strict economice). Daca in timpul celui de-al doilea razboi mondial obtinerea acceptului opiniei publice de a intra in razboi le-a fost benefic, de data asta au dat kix. Degeaba i-au convins pe prosti sa accepte. Rezultatele sint cu totul altele.