luni, 20 septembrie 2010

Aceşti demenţi care ne conduc



Un premier, despre care fostul lui ministru al finanţelor, nici el un geniu, spune că este un prost cu spume în materie de economie, vine în faţa Parlamentului cu un soi de dare de seamă, ca pe vremuri secretarul de partid în BOB. În afară de obişnuita agresivitate, de texte repetate până la demenţă de doi ani de zile, boc comite azi o tâmpenie cât casa(era să zic cât el de mare!): "Această reformă a asistenţei sociale trebuie să meargă mai departe şi trebuie reevaluate şi alte programe sociale. Trebuie regândită indemnizaţia de creştere a copilului şi reducerea generozităţii unor indemnizaţii în ideea alinierii lor la standardele internaţionale, adică trebuie şi România să plătească ceea ce îşi permite şi Europa să plătească". 


Omul ăsta este fără speranţă! Ori e bou-bou, şi atunci n-are rost să discutăm, ori e cinic şi-şi bate joc de noi. Adică în ţara în care dacă ai pensie de două sute de euro şi salariu de patru sute de euro eşti demascat de stăpânii statului(că aşa se cred cei doi clovni siniştri care ne conduc) drept nesimţit şi duşman ai bugetului, în care cel mai mare ajutor social e de vreo treizeci de euro, trebuie introduse standardele europenie în materie de protecţie socială, care sunt, chipurile, mai puţin generoase decât la noi.


Sigur, e un dobitoc, pentru că dacă ar trebui să introducă standardele europene în materie de protecţie socială probabil şi-ar pune juvăţul de gât! Ca de obicei, politicianul neputincios se ascunde în spatele "standardelor europene".  Dar te sperie agresivitatea celor care, deşi văd în ce hal guvernează ţara guvernul pe care îl sprijină, îl sprijină cu un fanatism care trece dincolo de raţiune.


După ce, într-un fel sau altul, guvernul ăsta o să plece, iar băsescu va fi redus la ceea ce este: un mahalagiu ajuns din prostia unor români şef al statului, trebuie să introducem o lege a lustraţiei portocaliilor. Nu-mi place ideea, dar, dacă vrem ca democraţia să mai aibă o şansă în România, PDL TREBUIE SCOS ÎN AFARA LEGII. Iar bocilor, anastasiilor, nuţicilor, şi altor lighioane de genul ăsta trebuie să li se interzică măcar cinci ani să ocupe o funcţie publică, aleasă sau numită. Regula trebuie aplicată şi unor pupincurişti siniştri, precum mihăieş sau patapievici, care au contribuit la naşterea şi ascensiunea unui regim politic monstruos, care a dus proasta guvernare şi corupţia la cote ameţitoare.

Un comentariu:

Karakas spunea...

Boc e depasit total si de tot! Nu stiu ce a vazut Basescu la el, si de ce si-l doreste asa tare...