vineri, 24 septembrie 2010

La atât se reduce modernitatea?



Lucian Croitoru a prins gustul luminilor scenei, şi iese tot mai des în public. Când bate câmpii despre macroeconomie, ar mai fi de suportat. Când se apucă să dea sfaturi, şi să judece "societatea", se schimbă lucrurile. De la o vreme BNR s-a ideologizat violent şi a ajuns la dreapta extremă. Nu înţeleg de unde vine acest elan ideologic la nişte bancheri, presupuşi neutri, de vreme ce sunt obligaţi de  realităţi să lucreze cu guverne de diverse culori. Dacă un şef de bancă privată e de stânga sau de drepta, ecologist sau libertarian, treaba lui. Dacă BNR adoptă o ideologie, şi se manifestă ca actor ideologic, lucrurile se schimbă radical, pentru că ea va intra în conflict cu orice guvernare care nu-i împărtăşeşte viziunile.  Şi mai bizară este această ideologizare, într-o ţară în care partidele politice urmează o direcţie contrară: se dezideologizează.

Acum să revenim la Lucian Croitoru. Ce ne spune el? Că: "respectarea calendarului de reducere a deficitului bugetar de la 6,8%, ţinta stabilită pentru acest an, la 3% în 2012 va fi foarte dificilă pentru că economia va creşte mai încet decât se anticipa, iar implementarea programelor de tăieri de cheltuieli este mult îngreunată de populismul politicienilor, care a majorat rezistenţa populatiei la orice fel de reformă".

Acum, ăsta, care ne putea fi premier, crede că reformele se reduc la tăieri de salarii şi pensii? Crede că românii sunt atât de tâmpiţi încât, dacă n-ar fi presa şi politicienii "populişti", ar înghiţi pe nemestecate căcatul numit de el "reforme"? Observ  că, plecaţi pe urmele lui traian băsescu, tot mai mulţi tembeli precum Lucian Croitoru se împiedică de democraţie. Ei au credinţa că deţin soluţii pentru toate problemele, dar nu au puterea de a le aplica, pentru că nişte oameni răi, din Parlament şi din presă, îi sperie pe români, şi aceştia nu vor să se lase "reformaţi". 

Tot din categoria asta, a decepţionaţilor de încăpăţânarea românilor de a nu se lăsa "reformaţi" şi "modernizaţi", se află şi inevitabilul Tapalabă, care scrie, printre altele: " În cei 20 de ani de capitalism primitiv, cetatenii Romaniei n-au internalizat valorile occidentale, astfel incat sa atinga o masa critica reformista. Nici in straturile de jos ale societatii, nici printre elite. Cei putini, o minoritate tot mai restransa atrasa in mod real de spiritul occidental autentic, isi imagineaza astazi viitorul in afara tarii."

Bă, boule! Aproape trei milioane de români plecaţi în străinătate nu sunt o "minoritate tot mai restrânsă", vacă neagră! Sunt O ŢARĂ! Există în Europa ţări cu populaţie mai mică decât emigraţia ECONOMICĂ românească. Şi cei care pleacă n-o fac pentru că sunt pătrunşi de spiritul occidental autentic(care o fi definiţia termenului?), ci pentru că sunt străpunşi de o foame crâncenă!

Dar bine că există FMI şi CE, care, spune autorul, "detin inca parghii puternice, financiare sau politice, sa tracteze Romania spre Vest." Adică să-i facă ce, mai concret? De schimbat locul ei pe hartă nu se poate, pentru că, asta e, nu se poate!  Dacă se putea, ni-l schimbam singuri, nu aveam nevoie de remorcherele FMI şi CE. De schimbat valori şi mentalităţi, iar nu se poate: cele două instituţii au alte obiective şi alte priorităţi, şi oricum nu e treaba lor. 

În viziunea lui Tapalabă modernizarea României este subminată de antioccidentalismul nostru latent, care se manifestă şi prin protestul împotriva băncilor: "Avem apoi fenomene protestatare noi, pe langa miscarile sindicale clasice. Revoltele impotriva bancilor, organizate pe internet, contin in subtext un mesaj profund anti-occidental. Ele, revoltele, pleaca de la abuzuri reale, nu imaginare, dar pot fi deturnate pe parcurs in scopuri politice. Exploatate politic, efectele crizei mondiale pot face ravagii in tarile cu democratii fragile. Simbolul sifonat al capitalismului, bancile au tratat noile piete din Est cu lacomie, s-au cartelizat rapid si au profitat din plin de ingaduinta Guvernelor si Bancilor Nationale. Vom vedea daca pe desfasuratorul facturilor lasate in urma de banci vom plati si un pret politic.

Apoi, razboiul declarat de opozitie Fondului Monetar International si, implicit, Comisiei Europene, exprima, in esenta, refuzul modernizarii rapide. Asistam la asaltul falselor solutii. Populismul predica dispretul fata de etica muncii si vinde paradisuri iluzorii. Toate acestea la un loc ar putea fi speculate, la un moment dat, de forte interesate sa puna sub semnul intrebarii succesul integrarii in UE si sa scoata Romania de pe orbita euro-atlantica."

De fapt, ce vrea Tapalabă să facem: să acceptăm orice mizerie, de dragul "modernizării"? Şi ce înseamnă modernizare? Reducerea deficitului bugetar este, şi la el, şi la Croitoru, semn de modernitate, mama tuturor reformelor La atât se rezumă modernitatea? Programul unor contabili de CAP cu mânecuţe este programul de modernizare al unei naţiuni? Iar naţiunea aia nu trebuie să scoată un cuvânt, trebuie să se supună ordinelor venite de la nişte iluminaţi, singurii care ştiu ce este binele şi ce este răul? 

Cum poate accepta corpul social nişte schimbări care îi sunt impuse, adesea violent, fără să fie consultat? Oamenii ăştia înţeleg pe ce lume trăiesc? Românii vor fi rezistenţi la schimbare câtă vreme schimbarea va fi împotriva intereselor lor. Este cea mai occidentală şi mai modernă atitudine cu putinţă.  Acum.

De la 1848 încoace, ne tot modernizăm, şi tot ratăm "modernizarea". De ce? Asta este o întrebare la care nu vrem să răspundem. Şi când răspundem, o facem superficial, şi căutăm explicaţii acolo unde nu sunt. Cea mai comună este aceea a umbrei ursului de la Răsărit, ca aici: "Romania are sansa istorica de a fi asezata, geostrategic, pe harta intereselor americane la Marea Neagra, o pozitie care-i securizeaza temporar orientarea pro-atlantica. Instalarea scutului anti-racheta si prezenta bazelor americane tin Bucurestiul mai departe pe axa, dar sporesc anxietatea Rusiei. Vezi spirala expulzarilor de spioni deschisa in 2009 si razboiul diplomatic fara manusi dintre Bucuresti si Moscova. Agresivitatea Rusiei sporeste pe masura ce Romania se implica tot mai puternic in sprijinirea Aliantei pentru Integrare Europeana de la Chisinau. O recenta analiza Stratfor descrie Republica Moldova ca fiind campul de batalie dintre Rusia si Occident, iar esecul referendumului pentru modificarea Constitutiei apare ca un semn al influentei crescande a Rusiei in regiune.

Cu toata presiunea externa si vointa Occidentului de a mentine Romania pe directia buna, atmosfera interna este dominata de haos si confuzie, speculata din plin de adversarii occidentalizarii. Pana si intelectuali de forta, din randul putinilor pro-occidentali convinsi din Romania, par astazi dezorientati."


Totul este de un ridicol absolut. Cum de un ridicol absolut este şi anticomunismul unor dobitoci, care vor să-şi justifice sinecurile bine plătite de stat. 

Să ne înţelegem bine: schimbarea este un proces de lungă durată, şi, ceea ce trebuie spus este că mediul în care se propagă nu este omogen, deci viteza schimbării va fi diferită, în medii diferite. După 1989 schimbarea cea mai rapidă a fost la nivelul regimului politic. Dar "democraţia de tip occidental" ne-a venit la pachet cu toate crizele şi slăbiciunile ei, care aici au foat amplificate de condiţiile specifice României. Schimbarea economică a fost handicapată de lipsa de resurse financiare în faza critică a reformelor necesare trecerii la economia socială. Schimbarea socială a fost marcată de două procese negative: dezindustrializarea şi dezurbanizarea.

Peste toate astea se suprapune lipsa unui proiect naţional de dezvoltare. Integrea europeană şi euro-atlantică a ţinut loc de proiect de schimbare până în momentul aderării noastre la UE şi la NATO. Acum vedem că, odată atinse aceste obiective, nu ştim încotro s-o apucăm. Nu avem o politică europeană, demnă de acest nume, de unde şi imposibilitatea de a fructifica oportunităţile legate de apartenenţa la UE, iar NATO îşi pierde tot mai mult relevanţa.  De aici şi credinţe tembelă că o scrisoare de intenţie trimisă FMI ţine lor de proiect de modernizare, iar condiţiile impuse de FMI pentru a ne împrumuta bani sunt o Biblie a dezvoltării. 

Aici trebuie căutată sursa eşecului, nu în "umbra marelui urs". Polonezii sunt bot în bot cu marele urs, şi asta nu-i împiedică să-şi modernizeze ţara. Aşa că...

6 comentarii:

Karakas spunea...

Man, ce "academician" e acest Tapalaga. Cita arta in analiza lui...Cum generalizeaza el ca sa traga adevarul de mustati. Opozitia poarta razboi cu FMI si Comisia Europeana? Si chiar e o minoritate aia (tot mai restrinsa?) care pleaca? De 20 ani tot romanii sunt de vina ca nu ar ingurgita nu stiu ce ciupercute halucinogene occidentale pe post de democratie? Nu le place domnule la romani capitalismu? Mare treagedie...

Bai, baiatu' Tapalaga, esti dus cu pluta...

Asta chiar ne crede pe toti prosti?

Karakas spunea...

Viata politica din SUA este intotdeauna interesanta, si putem face paralele cu cea romaneasca. Asistam astazi la o recrudescenta a mesajului de dreapta, prin miscari de strada (Tea Party) sustinute financiar de bogati, pentru a le oferi o baza republicanilor de a recistiga puterea. Partidul Republican a adoptat un nou document-strategie intitulat "Pledge To America", care de fapt nu contine nimic nou. Se vorbeste ad-nauseum in document despre reducerea datoriei statului si reduceri de taxe, in primul rind a taxelor pentru cei bogati, care vor deveni permanente, si care, atentie, vor provoca un deficit bugetar de 3.7 trilioane dolari.

Politica de dreapta a republicanilor, asemanatoare cu cea a puterii lui Basescu, pleaca de la premiza ca micsorarea taxelor si pretinde ca aceasta va produce o crestere economica care in final va duce si la cresterea bugetului de stat. Eroare! Campania electorala a lui George Bush din 2000 a fost centrata pe aceasta ideologie, dar datoria publica a crescut exponential (probabil "ajutata" si de finantarea razboaielor lui sfinte).

Acelasi lucru se poate intimpla in Romania. Puterea insista ca aceasta este unica cale pentru dezvoltare si insanatosirea statului, ceea ce se va dovedi a fi un fals, pentru ca pleaca de la aceleasi premize gresite: presupusa crestere economica care in final va duce la un buget colectat din taxe mai mare. In primul rind, nu este foarte clar si nu li se spune romanilor cita crestere economica ar fi necesara pentru ca bugetul sa fie alimentat suficient (2%, 5%, 10%?). In al doilea rind, orice crestere economica romaneasca este complet dependenta de stabilizarea economica a tarilor dezvoltate cu care Romania are relatii economice, urmate de cresteri in aceste economii. Nu este clar cit de mult trebuie sa salte economic aceste tari pentru ca Romania sa beneficieze de propria crestere dorita in asa fel incit sa creasca suficient bugetul de stat prin taxare. In al treilea rind, indatorarea excesiva la FMI si conditiile de austeritate care duc la constrictia pietii vor fi o frina ulterioara pentru dezvoltare, statul fiind mai dator decit ar trebuie pentru ca sa existe suficienta crestere economica.

PS: scuze, off topic

Karakas spunea...

In capitalism, li se tot repeta romanilor, nimic nu este garantat: nici slujba, nici venitul, nici profitul (pentru antreprenori). Dar, este bine sa fim atenti cind ni se recita aceasta poezie si sa citim printre rinduri. Sunt cazuri cind guvernele, in cirdasie cu anumite industrii private, garanteaza profitul pentru sectorul privat. De exemplu, in Canada, guvernul provincial al Ontario (prin Ontario Energy Board, organizatie guvernamentala) a decis chiar sa creasca rata profitului pentru sectorul energetic, asigurind companiilor private furnizoare un profit crescut de 240 milione dolari. Cresterea, sustine guvernul provincial, a fost necesara datorita nevoi de modernizare a industriei. Dar de ce trebuie sa plateasca pentru modernizarea unor institutii private tot cetatenii? De ce nu plateste industria privata, din profiturile lor, garantate sau nu?

Deci, atentie cind vi se recita poezii: nu voi cetatenii de rind aveti dreptul la un venit garantat, ci oamenii de afaceri! Profiturile lor intotdeauna sunt mai importante decit veniturile angajatilor in ideologia dreptei. Iar puterea de dreapta intotdeauna va valida o astfel de logica, atita timp cit are loc de intors.

http://www.cp24.com/servlet/an/local/CTVNews/20100923/100923_hydro_rates_electricity/20100923/?hub=CP24Home

Fluieratorul spunea...

Oh, dar eu am internalizat din plin valorile occidentale, de-aia nu-i mai vreau pe nici unii din hotii de la guvernare si din mestecatorii de vorbe profesionisti de pe ecrane si din ziare.

De la docitocii astia care nu stiu decit sa taie, prin pesedistii care propun doar impozitari progresive, nimic altceva, si pina la palavreageala haotica si fara solutii, ne aflam in compania unor prosti. Ce internalizare sa mai fac, nu e clar?

Cheval sauvage spunea...

http://club.doctissimo.fr/webbot/dette-effondrement-economique-188158/video/argentine-memoire-saccage-11983812.html

Niste filmulete cam... naspa. Parca ar fi amintiri din viitor. :(

Fluieratorul spunea...

M-am uitat la film, saqueo/saccage/pillage/jaf in toata regula. Cu numele schimbate, asta e ce se intimpla la noi de vreo 20 de ani, si nu va deveni paroxistic atita timp cit romulanii au unde s-o taie la munca sau la furat. N-are cum sa devina. Los argentinos au cojones, chapeau! Nu stiu ce se mai intimpla acolo dupa povestea din 2001.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...