duminică, 19 septembrie 2010

Dileală maximă!



Bogdan Glăvan, economist, adept al libertarianismului şi al şcolii austriece, postează o tâmpenie, plecând de la un articol care prezintă, ca de obicei, doar o parte de adevăr: anume că anumite acte medicale, decontate de stat unor clinici private, au valori mai mici decât celor decontate clinicilor de stat. Dar ce se uită, intenţionat sau nu, este că preţul mai mic se justifică prin faptul că privaţilor li se decontează strict manevra chirurgicală, nu şi partea de "hotel", să spunem, care, la privaţi, este foarte mare. Cine ar putea plăti 750 de lei pe zi doar pentru a sta într-un pat?  Trecem, ăsta e jurnalismul le români, iar "telectualii" sunt şi mai siniştri: ignoră cu superbie ORICE argument sau dovadă care le-ar contrazice concluziile. Că băieţii nu se mai încurcă în analiză, sinteză, trec direct la concluzii. Iar concluziile e una: DESFIINŢAŢI STATUL!


Dileala începe la capitolul comentarii. Care fac toţi banii. Cu unii dintre zănghiţii care comentează poţi umple liniştit un manual de psihiatrie. Ce e mai grav este faptul că oamenii ăştia sunt fanatici, nu înţeleg sau nu acceptă niciun argument. Şi o fac în numele "raţiunii"! Dacă vă ţin nervii, citiţi toată dezbaterea. Eu nu postez decât comentariile cele mai şocante, deşi selecţia este greu de făcut: mai toate şochează prin inadecvarea la realitate.


Totul a plecat de la observaţia, absolut corectă, a unui cititor care semnează "P": "@ionut 


˝sanatatea e un bun privat, nu public˝
Intr-o societate civilizata, sanatatea este o resursa publica.
O civilizatie este caracterizata si de starea resurselor publice. Istoria conceptulul de ˝sanatate publica˝ este strans legata de istoria civilizatiei.A oricarei civilizatii.Iar cresterea duratei medii de viata in societatile civilizate moderne este strans legata de aplicarea unor politici de ˝sanatate publica˝.Adica a unor politici publice.
Vorbeam de perioada interbelica si de mortalitatea infantila uriasa.Si atunci statul a aplicat unele politici de sanatate publica.La nivelul cunostintelor si posibilitatilor acelei epoci.In speta una dintre masuri a fost igienizarea cu var a fantanilor, a peretilor caselor, scl. Reactia unei parti a populatiei la astfel de politici publice a fost sintetizata de Toparceanu in ˝Viata la tara˝:˝Cand se ia cate-o masura/Lumea-njura/Pe agentul sanitar/Si intreaba fara noima/CE-AI CU NOI, MA?/Pentru ce sa dam cu var?˝


Unii ar spune ca o astfel de reactie denota impotrivirea unor oameni liberi la interventia statului in viata lor. Eu unul cred ca o reactie de acest tip denota reactia unei populatii aflate inca in stadiu de barbarie. Evolutia conceptului de ˝sanatate publica˝ merge in paralel cu evolutia unei civilizatii. In ceea ce priveste spitalul.O alta inventie cu statut de achizitie civilizatorie. Inventia care este institutia spitalului nu a aparut ca urmare a unei ˝logici economice˝ ci a unei logici publice. Spitalul ca institutie a aparut intr-o epoca marcata in mare parte de barbarie si a fost literalmente inventia unor ordine religioase sau militar-religioase (Ordinul Cavalerilor Ospitalieri de exemplu). Ia vedeti cui era destinata originar inventia spitalului.

Logica in care s-au inventat primele spitale intr-o epoca a barbariei in care conceptul de resursa publica era uitat, a fost o logica subordonata conceptului de Res-publica Christiana.Un concept al binelui public. Ia vedeti voi care este istoria Spitalul Universitar Sf. Spiridon din Iasi sau a spitalului Coltea de pilda. Asadar, in ordine istorica si in ceea ce priveste spitalul, ˝logica economica˝ este zurpatoarea conceptului originar al binelui public care a fondat spitalul. Achizitiile fara precedent ale civilizatiei occidentale in raport cu alte civilizatii -decalate sau sincrone istoric- se datoreaza nu numai logicii economice ci si generarii de resurse publice intr-un ritm fara precedent. Alterarea sau eroziunea acestor resurse publice ale civilizatiei occidentale vor marca declinul acestei civilizatii.  Starea spitalelor si a sanatatii ca resursa publica indica starea unei civilizatii.Sau a unei barbarii, dupa caz."


Se dezlănţuie infernul!

"Intr-o scoietate civilizata, sanatatea este o resursa publica.”

O societate in care se practica jaful/talharia institutionalizate nu poate fi numita in nici un caz civilizata decat de adeptii acestuia (al jafului). Civilizatie inseamna cooperare voluntara si nu furtul institutionalizat in numele “binelui comun”. Cand calci in picioare drepturile si libertatile inalienabile ale omului nu te poti numi civilizat, e o iluzie. Ca orice bun la origine si spitalul este o inventie privata acaparata (strategic) de stat."

Sau: "Jaful nu poate fi in beneficiul public.”

Pai si asta mi-o spui mie? Spuneti-o tie care-mi justifici “beneficiul public”! Sunt perfect de acord ca jaful (adica taxarea si impozitarea) se face numai in interes privat, ca interesul public e o poveste. Asta nu intelegeti voi adeptii proprietatii publice OBLIGATORII. N-as avea nici o problema cu proprietatea publica, atata timp cat ea ar fi voluntara. Actualmente insa, la nivel mondial toata proprietatea publica e ilegitima, adica obtinuta prin jaf/talharie."


Acelaşi individ continuă: "Dar tu spui ca la nivel mondial, in orice societate contemporana , resursa de drept este ilegitima si obtinuta prin jaf?”  Pai orice impozit,taxa, acciza obligatorii inseamna talharie/jaf (in forma continuata), in plus monopolizarea artificiala si obligatorie o face ilegitima. Eu nu sunt de acord ca resursa de drept trebuie sa fie “de stat”. Deoarece singura lege legitima e cea provenita din drepturile si libertatile fundamentale si inalienabile ale omului (adica ale tuturor oamenilor, tot timpul),la baza carora sta dreptul de proprietate, LEGEA de aici trebuie sa provina. De aceea legea trebuie descoperita mai degraba decat “decretata” (asa cum este ea astazi). Marea majoritate a legilor decretate sunt ilegitime."



Vine şi alt diliu(păcat, dacă te iei doar după discursul lui, omul pare normal, dar dacă treci dincolo de formă, dezastru!): "Pensiile si asigurarile de munca, învatamantul si sanatatea inclusiv asigurarile medicale, trebuie sa fie private si sa functioneze in sistem concurential, pe o piata dereglementata, pentru a asigura servicii de caitate la preturi rezonabile consumatorilor.  Finantarea din taxe a unui sistem de pensii si asiguari sociale de tip PAYG, a spitalelor si scolilor conduce tocmai la ineficienta acestora, si mai ales la posibilitatea “sifonarii” banilor catre diferite grupuri de interese asociate politicienilor sau birocratilor de rang inalt, precum si posibilitatea cumpararii voturilor de catre politicieni prin acordarea de favoruri – pensie la 50 de ani, ajutoare pentru tot felul de paraziti. Deasemenea orice sistem public, este expus in mult mai mare masura decat companiilor private coruptiei si favoritismului ca in cazul pensiilor de handicap obtinute fraudulos."  Ce contează pasta de dinţi facturată 1000 de dolari tubul în spitale private americane sau alte asemenea "mărunţişuri", care fac din ţara care cheltuieşte cel mai mult pentru sănătate o societate profund bolnavă, la propriu, ceva de genul Africa.

Nu putea lipsi din ciorba asta un tembel, Extra 300, care e "perla" libertarianismului mioritic. Părerea mea!  "P, da, pentru tine albul e negru. Chiar daca suna ciudat uite ca “barbaria” la care te referi este mult mai CINSTITA! Tu esti ipocrit acum si nu vrei sa recunosti FALIMENTUL acestei ideologii, nu vrei sa recunosti CRIMELE facute in numele “umanitatii”.  Da, exact asta e problema. Daca taranul ala nu vrea sa dea cu var atunci E PROBLEMA LUI!!!! Da, ghinion fantastic – unii mor. Asta e. CE VINA AM EU???
Ti-am mai zis si uite ma repet (pentru ca nu cred ca esti ca MIA sa nu intelegi): tiganii care fac 12 copii trebuie “ajutati”? Trebuie sa le dam “subventii”? Cu ce sunt eu vinovat ca unii nu stiu sa se vaccineze, cu ce sunt eu vinovat ca unii habar nu au ce-i ala sapun? Tu chiar crezi ca taranul e prost de bubuie, ca el chiar e handicapat de tot si nu stie sa aiba grija de el, nu? Trebuie sa le dau apartament la bloc si apa calda, nu-i asa? Trebuie sa le ofer conditii, nu? Sa il duc de manuta peste tot, sa am grija cand trece strada, sa-i spun unde trebuie sa munceasca, sa-l OBLIG sa mearga la scoala, la facultate samd, nu? GRESIT!


NICIODATA nu s-a reusit nimic in felul asta, niciodata nu s-a ajuns acolo unde visati voi ba chiar din contra, ideologia asta a incurajat lenea, minciuna, a provocat suferinte inutile, a UCIS milioane de oameni. Nu uita ca unii au ajuns sa OTRAVEASCA fantani si sa puna diverse substante in mancare TOCMAI pentru ca, din punctul lor de vedere, unii erau prea multi. Tu uiti acum crimele facute de socialisti fara a intelege ca tocmai abordarea ta predispune la asa ceva, ca tocmai felul tau de a pune problema genereaza indirect si ca un efect pervers o mentalitate unde e “normal” sa ucizi milioane de “dizidenti”, sa elimini “elementele destabilizatoare”, “mosierii care sug sangele poporului”, evident in numele “binelui comun”. Ca deh, pentru tine STATUL a facut tot, el ne-a tras apa calda, nu?
Tot esti tu de la tara si habar nu ai cine a inventat curentul electric – pentru tine primarul care iti da subventii trebuie laudat, nu Edison. Tu probabil crezi ca medicina se face asa, cu bunele intentii, si nu cu bani. Nici nu ma mir ca TOTI doctorii care se respecta pleaca cat mai departe sau cer BANI pentru ORICE. Spaga aia atat de normala pe care voi o urati din tot sufletul, fara a va pune absolut deloc in locul lor. Well, afla ca toate povestile astea se platesc. CU SANGE. Daca tu nu ai inteles CUI trebuie sa multumesti pana acum pentru “civilizatie” afla ca din punctul meu de vedere tu esti un barbar. Care trebuie strivit ca o insecta (ca sa vorbesc pe limba voastra). Abia astept...Da, din punctul meu de vedere te comporti ca un socialist imputit, care TREBUIE STRIVIT! Da, la chestia se va ajunge in curand. Da, chestia sa va fi facuta in LEGITIMA APARARE. Ai perfercta dreptate.  Insa nu eu sunt cel care ameninta aici, eu nu te OBLIG cu absolut nimic. Nu e nici macar instigare (care apropo, si asta se pedepseste). Eu “instig” lumea la RATIUNE, la apararea propriilor DREPTURI. Inteleg ca tu habar nu ai ce’s alea si nu dai doi bani pe ele, inteleg ca tu CONFUZI o gramada de chestii, insa te rog nu imi pune cuvinte in gura doar ca sa ai motiv dupa aia sa fii .. nesimtit. Eu nu prea sunt tolerant cu astfel de chestii."


Dacă aveţi răbdare, veţi descoperi şi alte minuni, ca aceea că democraţia nu este decât ante-camera totalitarismului, şi că ea trebuie înlocuită cu individualismul capitalist. Ştiu, e doar o discuţie, dezlânată, pe un blog. Dar, prieteni, ce au unii în cap e de speriat! Şi demenţii ăştia pot ajunge, prin cine ştie ce glumă a vieţii, să decidă pentru alţii. Atunci să te ţii!

Cât despre ce şi cât înţeleg ei din felul în care funcţionează societăţile moderne, mai bine nu discutăm...



PS: cum spuneam, dileală curată! Libertarienii noştri fac infarct dacă află că libertarienii americani e social democraţi! În Românica măcar nu te plictiseşti! 

12 comentarii:

Andrei Gheorghe spunea...

Primul lucru pe care vreau sa il spun este urmatorul: o tanti care lucra la ministerul sanatatii spunea ca din contributiile destinate sistemului sanitar 50% sint deviate de la scopul lor initial si trimise la alte ministere. Din jumatea ce ramane, 60% ajung la clinicile private. Deci sanatatea publica primeste doar vre-o 20% din ceea ce noi platim. Nu am date care sa confirme sau sa infirme aceasa afirmatie dar mai curand as lua-o drept buna.

Andrei Gheorghe spunea...

Al doilea lucru este in legatura cu blogul lui Bogdan Glavan. Am inteles ca preda la facultatea romano-americana, o parte din articolele pe care le scrie sint despre finante. Bune sau rele, nu eu am competente sa le corectez.

Dar cand vine vorba despre o buna parte dintre comentatorii sai, vorba poetului, putem sa ii impartim in doua cete, in nebuni si in misei. Desi mai sint si personaje normale, pe blogul cu pricina comenteaza un numar impresionant de schizofrenici sau psihotici, oligofreni fara tulburari psihiatrice si cativa borfasi marunti care intr-un stat normal ar infunda inchisoarea.

Astfel incat prefer ca evit spatiul cu pricina, cu atat mai mult sa intru in polemici cu trogloditii de acolo.

ama spunea...

http://www.cmu.ro/ro/cmu-individual/preturi.html
Preturi la centrul medical Unirea numai pe procedurile respective.
Va rog sa calculati cam 8-9 roni pentru fiecare analiza de laborator si trebuie vreo 15 si mai trebuie si alte tipuri de investigatii cu vreo 20 bucata (un minimum de vreo 6-7) fara cazare, si vedeti si domniile voastre cam unde se duce totul.
Asta in afara de faptul ca in privat nu se accepta decit cazuri fara potential de evolutie dificala.
Deci, nenea cu pricina, mai bine nu ar minca r...t. Si sa puna mina sa-si cunoasca specialitatea.

Anonim spunea...

Acelasi Extra, la postul despre pensii (Logec):
"In libertarianismul autentic pur nu exista notiunea de pensie, nici cea de somaj, nici macar asigurarile de viata, de sanatate sau impotriva furtului."

E foarte interesant cum asta a devenit brusc cea mai in voga teorie exact cand statele s-au impovarat atat de mult incercand sa salveze banci si sa bage bani in economie ca sa iasa din criza, incat s-au umplut de datorii si le-au crescut deficitele pana la cer. Deci trebuie gasita o teorie care sa le permita sa scape de obligatiile sociale.
Amintiti-va cum se punea problema in 2008, in Grecia:
http://www.fxstreet.com/news/forex-news/article.aspx?storyid=cac1ad4a-747d-4f7e-9483-1fdaa4f42428

Si fara criza insa, in cele din urma la fel ar fi stat lucrurile, cata vreme orice companie se poate delocaliza intr-o tara cu regim fiscal mai bun si cu forta de munca mai ieftina. Daca nici nu-ti mai vin bani suficienti din impozite si nici nu-ti poti permite sa maresti taxele, cum te mai finantezi?

In acelasi timp, nu au justificare coruptia si inconstienta statelor care s-au indatorat in prostie, in anii dinainte de criza, si au mers pe deficite mari pentru tot felul de lucrari publice grandomane (cum a facut chiar Grecia), in ideea ca nu le face nimeni nimic daca arunca cu bani pe geam, fiindca oricum ii salveaza UE. Adica ei pot risipi oricat, ca bani de pensii si cheltuieli sociale oricum vor gasi.

Anonim spunea...

extra este ala care mai semneaza si john galt un pirlit de taran din renumitul oras botosani. este normal ca-n capul lui sa fie molohul pe care-l si exprima si tot ce se poate sa fie un urmas al celor care nu-si varuiau casa decit cu forta. el nu stie saracul insa din cauza alimentatiei sarace in iod din cauza nestiintei parintilor se numara printre cei 60% de oameni afectati la nivelul bilei aflata la el in mod clar pe post de creier. daca la asta adaugi si gramezile de emulgatori alimente modificate genetic si flouridele facute cadou de privatii lui iubiti si pe care le-a inghitit cu placere ai exact exemplarul "extra" adica un individ tocmai bun pt bosi carora le face munca de propaganda pe gratis. il vor rasplati cu un vaccin sanatos asa ca nu-ti face probleme de soarta unui astfel de servitor. el cred c-a inteles despre ce este vorba insa este departe rau de tot!!! este doar un taran handicapat si nu poate mai mult.

nbsh spunea...

Mi se pare simpla problema propusa de libertarian. Cititnd doar postarea lui (prefer sa nu ma stresez citind tampeniile papagalilor capitalisti) mi-am raspuns foarte repede: "ar trebui desființată cotizația la asigurările de sănătate?". DA! Dar asta intr-un sistem capitalist(ca asta rahatesc in care traim acum). De ce? Pentru ca e cam asa cum spunea Andrei Gheorghe in primul sau comentariu de aici. Daca tot stim ca banii se deturneaza, de ce sa contribui la jaf? Sa le stea in gat capitalismul si astfel politicienii si bugetarii vor desfiinta automat proprietatea privata care le ia painea de la gura. Ca taxe si impozite or mai vedea ei la pastele cailor in haosul actual. Daca tot alimentam in nestiinta sistemul asta maroniu tot asa "bine" vom trai...

Andrei Gheorghe spunea...

Nbsh
da, ai dreptate, asta le-ar lua ciolanul de la gura. Dar dupa aceea ne-ar fi rau tuturor. Fara sa exagerez, in patologia severa pot exista costuri pe care le poti suporta individual doar daca te cheama Isarescu.

Dupa parerea mea, primul pas este sa le dam peste manutza (si apoi sa le prindem degetele in usa) celor responsabili de genocidul in desfasurare.

nbsh spunea...

Pai asta spun si eu: toti (sau aproape toti)o vom duce mai rau, deci vom fi obligati toti sa schimbam ceva in loc sa prelungim agonia. Cred ca cei care inca mai au bani si care prefera acest sistem nu constientizeaza ca se poate trai bine si in alt sistem. Comoditatea e a lor, lipsa de initiativa pe care o reproseaza socialistilor care vor sa fie "nasiti" de stat este de fapt a lor, pentru ca ei au puterea sa faca ceva dar nu fac. Si asta din cauza ca sunt niste ipocriti care nu vor sa recunoasca ca nici lor nu le e bine cu amenintarea permanenta a pierderii libertatii in urma unor eventuale acuze serioase pentru ce fac si dreg cu banul public. Diferenta intre socialism si capitalism e ca in socialism putem fi si "individualisti" chiar fara sa ne pese ca altii au mai mult decat noi daca noi o ducem bine, dar in capitalism trebuie ca doar ei sa o duca bine, altfel n-ar mai avea cum sa strige pe la paranghelii "fara numar!".

Pintea Haiducul spunea...

Extra 300 are perfecta dreptate, domnule Constantin Gheorghe, sunt dezolat ca trebuie sa va contrazic. Totusi, din respect pentru Dvs, nu vreau sa va contrariez catusi de putin, asa ca imi voi explica pe cat se poate de clar punctul de vedere:

in pofida rezistentei pe care o intampina noile idei libertariene din partea social-democratilor "old fashion style", disputa se reduce (cred eu) la o chestiune de interpretare. In Occident, capitalismul pur si dur al Statului (care nu se da in laturi sa salveze megabancile pe cheltuiala populatiei) a ajuns sa fie considerat drept "socialism de stat"; la noi --in schimb-- securismul PDL-ist de extractie socialista (care salveaza Statul pe cheltuiala populatiei) e perceput drept "capitalism pur si dur". In fond, si in Occident si la noi populatia pauperizata e sfidata de aceiasi vechi dusmani seculari ai ei, CAPITALISTII, diferenta de perceptie dintre noi si americani reducandu-se la o diferenta de perspectiva culturala. Intelegeti? Ceea ce americanii numesc "libertarianism" e social-democratie curata, stimate domn. Iar ceea ce noi numim (deocamdata) "social-democratie" e colaborationism curat, PSD-ul se degradeaza ideologic pe zi ce trece cautionand politicile antipopulare ale Guvernului. Spun asta pentru ca Legea de reducere a salariilor bugetarilor cu 25% a fost votata in corpore de parlamentarii PSD dupa retrimiterea ei in Parlament de la Curtea Constitutionala. Cum vedeti, pozitia Dvs nu se sustine din punct de vedere moral si ideologic, domnule Constantin Gheorghe. Nu va sugerez sa o reconsiderati, va invit in schimb sa decideti ce fel de Social-Democratie sprijiniti: una care sprijina Statul impotriva populatiei sau una care sprijina populatia impotriva Statului. E atat de simplu. Eu unul (un social-democrat radical) am transat demult dilema. :-)

Cu aleasa consideratie,
F.I.

machiavellian spunea...

Domnu' Gheorghe,

Iar facem aceleasi greseli care s-ar fi rezolvat cu un gugle sau cu un ochi in dictionar? ;)

Ia, o privire aiurea aici

http://en.wikipedia.org/wiki/Libertarianism

si vezi ca nici una din miscarile care se autonumesc libertariene nu au treaba cu social-democratia. Libertarianism, liberalism, social democratie, tot un drac, nu? ;)

Deci sa adaugam la lista de necunostinte (matematica, limba engleza) si stiinta si teorie politica? ;)

Constantin Gheorghe spunea...

Machiavellian, dacă făceai efortul să citeşti comentariul sub care ai postat, nu dădeai o probă de ridicol, încercândd să fii ironic. Eu mă distram pe seama acelui comentariu, şi, în general, pe seama ghiveciului ideologic care domneşte în gândirea multora din ţara asta. Ghinion de neşansă! Mai încearcă...

machiavellian spunea...

Asa e, nea Gheorghita, n-am considerat suficient de important comentariul politologului american Pintea Haiducul. Iar in aceeasi nota umoristica, stii cum se numeau social-democratii germani prin `33? Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei. Parol!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...