Jale mare, văd, prin mediile de informare şi indignare pe bloguri: cei din Colegiul 1 al Capitalei au de ales între un fost utecist, acum liberal, Radu Stroie, şi un dorobanţist(acesta fiind echivalentul utecistului în epoca capapitalistă!), Honorius Prigoană.
Mi-e rău din fleacuri! Uite cum se pricopsiră onor alegătorii cu o dilemă. Şi încă ce dilemă! Păi, parcă Parlamentul nu mai era relevant. Parcă şi idioţii care acum joacă scena indignării erau printe cei care au votat cu două mâini desfiinţarea Senatului şi reducerea numărului parlamentarilor. Şi atunci, dacă au o profundă şi temeinică durere în cur în legătură cu Parlamentul şi-i consideră pe parlamentari o adunătură de neisprăviţi, ce trebuie exterminată precum şobolanii, la ce dracu le mai pasă dacă intră în Parlament un fost utecist sau un dorobanţist? Că tot aia e!
A, dacă s-ar indigna pentru că acum singurul criteriu de selecţie în politică a ajuns banul, aş mai înţelege. Dacă s-ar indigna că partidele au ajuns un soi de dughene, care vând demnităţi publice sau le oferă fidelilor, iar aş înţelege. Sau dacă ar fi mai mulţi care s-ar indigna de felul în care i s-a interzis candidatura unui independent, din cauza unei legi cretine, iar ar fi de aplaudat. Dar aşa? Să judec doar persoanele, iar judecata să se facă după criterii cu relevanţă mai degrabă pe prima pagină a tabloidelor? E de-a dreptul futere de vânt! Şi pierdere de timp!
Un comentariu:
Nu inteleg supararea la adresa partidelor in cazul lui Stroe. Din cate il stiu este un om care a muncit mult in partid si despre care nu am auzit informatii legate de scandaluri si coruptie. In cazul Honorius nu am ce discuta deoarece daca se supara tatal ne putem trezi cu Bahmu si asta chiar nu suport. Cred ca din acest moment devine periculos sa facem jocul presedintelui de a demoniza partidele pentru ca de aici pana la o adunatura unica sub patronajul lui mai este un singur pas. Sunt convins insa ca sub presiunea actuala vor trebui sa evolueze. Sunt organisme vii, ce naiba!
Trimiteți un comentariu