Monopolul prostiei, miopiei, inculturii şi mizeriei morale a jurnalismului părea a aparţine pe veci României. Nu discutăm cauzele, pentru că este o discuţie inutilă. Doar că dinspre sora noastră mai mare şi mai carteziană, Franţa, adie un vânt de prostie jurnaluistică, dătător de speranţe, aş zice, fie şi numai pentru că ne reconfortează în ideea că nu s-au strâns toţii idioţii în presa românească.
Şi uite aşa un Pătrăşconiu de pe malurile Senei scrie, şi publică, o imbecilitate despre România, la două decenii de la căderea comunismului. Unde găsiţi TOATE, dar absolut TOATE clişeele despre amărâta asta de ţară. Totul este pus sub semnul televiziunilor-pubelă, care, chipurile, fac actualitatea.
Evident, "reportajul" trebuia să înceapă cu o înjurătură la adresa clădirii Parlamentului, copiat, neapărat! după Versailles. Clădire cu care noi, un popor de idioţi, care nu suntem prea siguri de identitatea noastră, am vrut să demonstrăm că suntem europeni, şi nu nişte păduchioşi din Orient. Şi dacă a încăput asta, de ce n-ar fi încăput şi revoluţia televizată şi furată, şi Vlad Ţepeş, şi Ceauşescu? Dar noii capitalişti, ieşiţi din vechii comunişti, ce cusur ar fi avut, să lipsească din ghiveci? Sau, cum să nu-i citeze dobitocul pe cunoscătorii care spun că există, de fapt, două Românii: Transilvania, care a aparţinut ungurilor, bogată şi dinamică, iubită de investitorii străini, care construiesc fabrici peste fabrici, şi sudul, sărac şi subdezvoltat, ocolit de investitori?
Chestia asta poate face parte dintr-o antologie a inadecvării la realitate a celor care cred că au cunoscut o ţară, ei nevrând s-o cunoască: "La Roumanie est en retard sur ses voisins. Je décide donc de m'intéresser à ce que l'on peut faire du concept de liberté au début du XXIe siècle sans avoir la moindre culture économique, et juste après avoir été abruti pendant un quart de siècle par l'ancien apprenti cordonnier Ceausescu, devenu «le Danube de la pensée». D'abord on s'endette, on s'achète une Dacia, voiture imaginée par Renault et fabriquée dans le pays. Si l'on arrive à destination - l'engin fait des bruits inquiétants, - on se précipite dans les hypermarchés - il s'en ouvre près de trois cents par an. Enfin, on regarde les chaînes de télé spécialisées dans le people et on lit Click !, tabloïd plein de photos de blondes décolorées. En Roumanie, comme dans le reste de l'Europe centrale, le capitalisme est servi cru. Il «troufignole», comme dirait Louis-Ferdinand Céline. Il vise bas. Il tombe sur la tête des gens comme une noix de coco. Cela commence par la télévision."
Omul nostru e idiot! România nu este China! Acolo poate s-ar putea deschide trei sute de hipermarketuri pe an! Dacă stau să mă gândesc, România nu are cu totul trei sute de oribilităţi din alea acum, la două decenii de la Revoluţie! Iar Dacia aia de care face el mişto este pe locul trei în clasamentul celor mai fiabile autoturisme în Franţa, după Toyota!
Plus că omul nostru bate câmpii: comuniştii nu aveau ce "clasă medie" distruge, de vreme ce România interbelică, în proporţie de peste 80% rurală, nu avea aşa ceva! Comunismul a pus bazele unei largi clase de mijloc, din care se hrăneşte acum noua clasă de mijloc, care se chinuie să se afirme de două decenii.
Da, au fost distruse nişte elite intelectuale şi politice, dar, numeric, ele au fost nesemnificative, în raport cu totalul populaţiei. Intelectualitatea tehnică şi specialiştii în diverse domenii, deşi uneori marginalizaţi, fiind indispensabili funcţionării statului comunist, au fost la adăpost de excese şi de abuzuri. Da, totalitarismul distruge suflete, dar nici capitalismul nu este mai tandru cu ele!
Mişto sunt şi comentariile, cele mai multe aparţinând unor români. Aveţi în ele o colecţie a nevrozelor noastre colective, ceva de speriat! Bucuraţi-vă de ele!
Adival: "Pourquoi nous parler de PRO TV et de son pitoyable journal, alors que vous auriez dû nous parler des programmes constructifs et intelligents diffusés sur antenna 3 en fin de soirée? Pourquoi être allé voir des "journalistes" de pro tv alors que vous auriez dû rencontrer des journalistes tels que MIRCEA BADEA ou VICTOR CIUTACU. Imaginez que les journalistes du monde viennent faire la même besogne que la votre en citant certains programmes de tf1 comme representatifs de notre télé...Je doute que vous ayez rencontré beaucoup de roumains ou que vous soyez resté longtemps en Roumanie. Vous êtes pleins d'idées reçus et caricaturez le tout. Vous êtes vraiment un piètre journaliste et une honte pour votre profession."
Lucian: Je suis Roumain. Malheureusement vous avez 99% raison, mais il y a 1% qui doit etre plus explique. Oui, les medias en Roumanie sont trash-medias, c'est pourquoi les Roumains sont forces de penser et de parler "trash"... Nous sommes une nation abruti, desabuse. Recemment, le President a fait le gros de sa campagne electorale au plus "trash" tv, l'OTV, et des milliers des gens l'ont vote parce'qu'il ont recu un paquet de farine et une bouteille d'huile. MAIS!... il y a une explication economique pour tout ca: la pauvrete! Les sujets "trash" sont les plus faciles a couvrir. On n'a pas besoin des enquetes sur le terrain, on n'a pas besoin des journalistes intelligents qui sachent ecrire une analyse, mais qui sont chers, etc. Le sujets "trash" existent, purement et simplement, et c'est tres simple de les faire publier. Et encore, combien coute un journal en France? 1 euro. En Roumanie il coute 0,5-1 RON, c'est-a-dire approx. 0,2 euros. Le pouvoir d'achat des gens ne supporte pas un prix plus eleve. Nous disons en Roumanie "putin dai, putin face": "on paye peu, on prend peu". On paye peu, on prend du trash: c'est simple!"
Un comentariu:
Monopolul prostiei, miopiei, inculturii şi mizeriei morale a jurnalismului părea a aparţine pe veci României.
total fals! ti-am spus de ceva timp ca voi va adaptati la sistemul "civilizatilor" ca doar romania preia sistemul javrelor vestice si nu invers. tot ce va poate fi reprosat este silinta excesiva ca sa ajungeti ca ei.(unicat mondial)
rusinos!!!!
de la boii vestici n-ai ce altceva sa astepti decit ceea ce vezi si critici aici. trebuie sa va treziti odata si sa vedeti realitatea: v-ati inselat deoarece ati crezut ca vestul este ceea ce va inchipuiati voi. culmea este ca desi vedeti ce este refuzati in continuare sa credeti iar asta se intimpla de 20 de ani!!!!
(alt unicat mondial)
ce spune covaci un roman care a trait pe afar si a vazut ce este de vazut si macar acum recunoste ceea ce trebuie:
,,AntiMioriţa lui Nicu Covaci de la Phoenix”: “Această naţie are un mare minus – îi lipseşte şira spinării. Învăţaţi să spuneţi nu!”
După ‘90, Covaci şi gaşca nebună s-au întors în ţară, unde-i aşteptau susţinătorii de-o vârstă cu ei, dar şi copiii acestora, posesori de muzică Phoenix în ADN. Ce au schimbat nou veniţii din public în gândirea muzicienilor?
“Copiii ăştia trebuie educaţi, noi am ajuns să reprezentăm ceva. Nu mai suntem nici tineri, nici frumoşi, dar suntem credibili. Nu ne-am compromis, nu ne-am făcut de râs. De ce se întâmplă în prezent mi-e silă. A avut probleme cu comuniştii, am probleme şi mai mari cu capitaliştii.
Îmi pare rău pentru tânăra generaţie, educată în filosofia firului de iarbă: să te apleci după cum bate vântul. Acestă naţie are un mare minus – îi lipseşte şira spinării. Învăţaţi să spuneţi nu. Luaţi-vă porţia, nu fărâmiturile. Eu Mioriţa aş mânca-o friptă. Lucrez de ceva vreme la AntiMioriţa, în care ciobanul, auzind de la oaia năzdrăvană ce i se pregăteşte, spune că câine, prietenul lui: “Deseară ne-om bate!”
Vine rar în România. Paradoxal, în ţara liberă se simte mai străin şi mai nefericit.
“N-aş rezista aici. După două săptămâni m-aş urca pe pereţi.Locurile sunt la fel ca întotdeauna, oamenii, însă, s-au schimbat mult. Nu mai regăsesc omenia de altădată. Valorile de-atunci. Şi-atunci prefer să mă ţin departe de-aici. Stau să mă gândesc dacă aş fi preferat să nu se întâmple ce s-a întâmplat… O schimbare trebuia să se petreacă, dar nu asta. Sau nu aşa…”
Trimiteți un comentariu