Fetişul "echilibrelor macroeconomice"

Cu regret trebuie să constat că noul Buget al României nu are decât o calitate, şi, în rest, doar defecte. Calitatea este aceea că există. Şi există doar pentru a putea primi împrumuturile de la FMI, de la BM şi de la CE. Când Întâiul Pezirist al ţării, întâmplător, şi aproape sigur pasager, ministrul ei de finanţe, spune că echilibrele macroeconomice vin pe primul loc, în faţa creşterii pensiilor, lucrurile ies din zona raţionalului.

Să ne înţelegem bine: o economie, indiferent care ar fi ea, NU există pentru a avea "echilibre macroeconomice". Echilibrele există, dacă există, ca o consecinţă a bunei ei funcţionări, nu invers, buna funcţionare a economiei vine din existenţa echilibrelor macroeconomice.

Nu-mi aduc aminte ca, spre exemplu, China să-şi fi propus, ca obiectiv strategic în economie, atingerea echilibrelor macroeconomice. Chinezii şi-au propus industrializare, creştere economică, creşterea bunăstării generale, dezvoltarea infrastructurilor. În anii din urmă, China a cunoscut şi echilibre, şi dezechilibre, dar nu şi-a bătut prea tare capul cu ele.

Văd că la noi "echilibrele" au devenit un fetiş. Poţi să ai o economie cu un picior în groapă, dar dacă pe hârtie există celebrele "echilibre", totul e minunat! Când arăţi cu deştul spre şomaj, spre cheltuielile publice, spre calitatea serviciilor publice, spre pildă, ţi se bate obrazul. "Amice, ce vrei? Echilibrele macroeconomice au un cost!" Cum de nu! Varianta capitalistă a "generaţiei de sacrificiu".

Nu ar fi mai util ca decidenţii politici să se concentreze pe stimularea creşterii economice, şi să lase dracului "asigurarea echilibrelor macroeconomice"? Nu de altceva, dar dacă economia funcţionează şi vin bani la Buget, echilibrele se prezintă singure la raport!

Ştiu, o să mi se dea peste nas cu criteriile de convergenţă. Să fim serioşi! Cel puţin două dintre ele nu au nicio explicaţie economică: limita superioară a deficitului bugetar, de 3% din PIB, care a "omorât" multă creştere economică din momentul introducerii sale, şi cel al nivelului datoriei publice din PIB. Sigur, nu poţi împrumuta ca tâmpitul, ştiind că nu poţi plăti, dar nici să nu te împrumuţi când trebuie, având şi capacitate de plată, pentru că aşa vrea dogma economică nu e prea inteligent!

Să ne înţelegem bine: nu poţi pupa evoluţii extrem de dinamice, cum sunt acelea din economie, cu obligaţia de a rămâne în "echilibre macroeconomice" statice, care ţin de existenţa unor dogme economice. Fetişul "echilibrelor macroeconomice" este şi un semn al impasului în care se află acum gândirea economică. Pe care eu o văd tot mai ruptă de realităţile economice prezente şi fără o dimensiune prospectivă. Poate greşesc. sau poate nu. Oricum, doar cu "echilibre macroeconomice" România se va duce spre nicăieri.