miercuri, 20 ianuarie 2010

Morala strâmbă a lui Tismăneanu

Am şi eu o curiozitate. Azi Volodea Tismăneanu face publicitate unei iniţiative a Societatea de Studii Istorice din România, care, în rezumat, cere reducerea pensiilor securiştilor. Ca un soi de pedeapsă morală. Bine, pentru un evreu cea mai mare sancţiune este atacul la portofel. Aici îl înţeleg! Dar ce are pensia cu sancţiunea morală, şi ce fel de justiţie e aia care promovează pedepsele colective? Să fi uitat Volodea că Holocaustul a fost o pedeapsă colectivă, aplicată unei întregi etnii?
Victimele perioadei comuniste puteau să ceară pedepsirea celor care le-au făcut rău. Nu-mi aduc aminte ca deţinuţi politici, inclusiv Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu, să fi cerut condamnarea la grămadă a securiştilor. Şi chiar aveau dreptul moral şi motivele s-o facă. Poate că ar trebui să ne întrebăm de ce n-au făcut-o. Poate că ştiau că reconcilierea nu se împacă, oricum ai lua-o, cu pedepsele colective. Poate că socoteau că nimic nu i-ar fi deosebit de călăii lor, dacă foloseau metodele lor. Poate că socoteau construcţia democraţiei mai importantă decât răzbunarea oarbă.
"Statul român nu are dreptul să răsplătească asasinatul. A sosit clipa ca acest stat care, prin cea mai autorizată voce a sa, a condamnat regimul comunist, să spună categoric şi irevocabil: Ajunge! O societate care îngăduie ca foştii torţionari, ideologii şi admnistratorii regimului dictatorial, ofiţerii care conduceau operaţiunile de terorizare a populaţiei, anchetatorii sadici să primească în continuare pensii scandalos de mari este una care suferă grav la capitolul memorie. Este una şubredă în privinţa autorespectului."
Am serioase îndoieli că traian băsescu, căruia i se adresează Volodea în rândurile de mai sus, va face ceva în această direcţie. Ar însemna să dărâme eşafodajul care l-a adus şi la menţinut la putere, eşafodaj constituit din foşti securişti.
Oricum, personal nu am motive să susţin o astfel de iniţiativă. Nu pentru că aş avea vreo legătură cu fosta Securitate. Ci pentru că ea este în contradicţie cu orice principiu democratic doriţi. "Securiştii" nu primesc pensie pentru că au fost asasini, sau torţionari. Ci pentru că au contribuit la un sistem de pensii. Nu-mi aduc aminte ca în Codul Penal să existe o pedeapsă complementară, reducerea pensiei. Chiar judecaţi şi condamnaţi, cei vinovaţi de infracţiunile evocate de Volodea îşi vor primi pensia.
Să ne înţelegem bine: elitele intelectuale ale acestei ţări ar face bine să să-şi vadă dracului de treaba lor, şi să nu pună umărul la fascizarea ţării. Că nişte demenţi de genul Tismăneanu au de plătit diverse poliţe, într-o luptă care nu este a românilor, pentru că priveşte istorii ce ţin de luptele de putere din sânul fostului PCR, lansează astfel de fumigene, e una. Dar nu trebuie să sacrificăm democraţia pe altarul unor principii "morale" dubioase, ce ţin de gândirea totalitară.
Democraţia este pentru toţi. Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, aşişderea. Pedepsele sunt individuale. Vreţi să-i judecaţi pe securiştii care au încălcat legea? Perfect! Să începem cu Pacepa! Care poate fi lejer încadrat la crimă cu premeditare şi la crime împotriva umanităţii. A, avem o problemă? E în Uniunea Sovietică Ailaltă? Păi şi dacă le reducem pensiile securiştilor, lui nu i-o reducem? Şi ce facem? Revenim la "securiştii buni" şi la "securiştii răi"? Şi asta e judecată morală? Să-ţi bagi picioarele în ea de morală!

6 comentarii:

Camil Stoenescu spunea...

nu sunt fan al pedepselor colective. dar totuși, sunt mai multe aspecte de luat în calcul aici:
1. foștii securiștii nu primesc o pensie proporțională cu contribuția lor la sistemul de pensii, ci mai mare
2. a fi retribuit pentru un serviciu imoral (ca să nu spun criminal) pe care îl prestezi în folosul unei dictaturi nu mi se pare chiar cea mai nobilă profesie pe care o poate alege cineva. deoarece a fost o alegere, nu o obligație
Dl Coposu era realist - știa că în România postdecembristă măsuri lustratorii erau complet himerice. la fel cum sunt și acum, de altfel...

Anonim spunea...

Hai ca dupa cum o scalzi, pari sa vii din aceeasi familie politica securista ca si volodea, dle liberal de stinga.
Singura diferenta e ca dupa ce mictionati, el si-o baga in prohab pe dreapta securista, iar dta tot pe stinga securista.
Salutari fostului si viitorului dtale sef, tiganul adrian nastase (daca tot ai pomenit de evrei).

Karakas spunea...

Nu stiu cum e cu securistii, dar la capitolul moralitate Tismaneanu macane invariabil. Propun reducerea fodurilor alocate acestui individ suspect de tradare a intereselor Romaniei. Luati-i dom'le trompeta aia de jazz!

Io-te unde-mu fu farul de moralitatea de import...bre Tismaneanule, roata istoriei se-nvirte, tzac, tzac, tzac!

Bai, mi-e o sila de astia de sug la Romania asta saraca pe spatele romanilor...

Anonim spunea...

romanii sint de vina pt tot ceea ce se intimpla!
de ce n-a fost si nu este posibil asa ceva la cehi?!
acolo nu pune nimeni botul atit de repede ca romanul la toate zvonurile si ineptiile pe care culmea le arunca urmasii celor pe care romanii ii numesc cu ura si dispret bolsevici. parintii i-au invatat pe romani ce frumos este rosul iar fii si ficele acestora ce frumos este portocaliul. in viitor ptobabil ca vor prefera alta culoare ca romanul se dovedeste dornic sa invete toate culorile curcubeului pe spinarea lui.

Anonim spunea...

http://www.defamation-thefilm.com/

http://www.youtube.com/watch?v=tzvrcxMT8qU

Karakas spunea...

Exista o specie de oameni pentru care ideologia nu conteaza, ci doar apartenenta la un grup de putere. Asa si cu Tismaneanu. Problema lui nu este ca taica-sau a fost comunist. Problema-i ca a facut tumbe si giumbushlucuri sa ajunga la fundul lui Basescu si ca de acolo promoveaza agenda unui grup restrins de interese care nu au legatura cu Romania in ansamblul ei. Deci, nu as generaliza despre fii si fiicele comunistilor, pentru ca ar fi prea multi si nu ajuta la un rationament pe tema propusa de Constantin. Ajungem la timpenii din alea gen "tu esti securist de stinga", "tu esti securist de dreapta". Iar la cehi, Partidul Comunist nu s-a transformat intr-un partid social-democrat, a ramas comunist, si a cistigat 13% voturi la ultimele alegeri. Acum astia neo-liberalii din Cehia se dau loviti ca nu l-au interzis. Ca, deh, e pericol la buzunarele lor!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...