Utopii socialiste

Văd tot felul de apucaţi, care se opun ideii de impozit progresiv şi de supraimpozitare, cu argumente de genul: "Suprataxarea averilor mari sau impozitul progresiv pleaca de la o intelegere gresita a termenului de egalitate de sanse in societate. In fapt, se inlocuieste acest termen de egalitate de sanse (care inseamna ca fiecare dintre noi sa fim liberi sa ne valorificam talentele, aptitudinile, inteligenta cu care suntem dotati natural fara a ne confrunta cu nici o constrangere) cu o egalitate de rezultate (toti ar trebui sa castigam egal in societate adica cei care sunt mai creativi si mai inovativi, care isi asuma riscuri mai mari trebuie sa accepte in mod impus si agresiv sa cedeze din averea acumulata celor care nu au aceasta capacitate).

Astfel de utopii socialiste sunt foarte periculoase pentru libertatea individuala si nu fac decat sa reintoarca societatea romaneasca la practicile de care am scapat prin sacrificiul suprem al unor oameni de toata isprava. Aceste “solutii” ridicate la rang de doctrina de partid si plimbate acum prin fata ochilor nostri nu fac decat sa ne impinga spre o societate in care nu mai avem nici o motivatie sa cream ceva, sa ne ridicam cu un cap deasupra celui de langa noi, sa acceptam sa intram in competitie cu ceilalti indivizi si sa incercam sa progresam individual in societate. Nu vom mai fi orientati catre acumulare, pastrarea si transmiterea din generatie in generatie a ceea ce castigam prin munca si creativitatea noastra (de ce sa lasam mostenire ceva copiilor nostri daca ei vor fi obligati sa plateasca suprataxa pe aceste mosteniri). In plus, astfel de masuri vor da nastere la suficiente motivatii pentru multi din societate sa devina asistati si sprijiniti financiar de cei mai creativi din societate. "

Tipul care scrie astea, Cristian Păun, este profesor la ASE, la două facultăţi private şi la SNSPA. În acest fel se impune dominaţia unei anumite viziuni, profund periculoasă pentru viitorul României, şi, de ce nu, şi pentru cel al capitalismului.

Dacă prostul moare, de obicei, de grija altora, în cazul nostru de grija bogaţilor, îi propun omului o utopie capitalistă absolută: desfiinţarea impozitului. Toată lumea va plăti o taxă minimă, necesară întreţinerii unui serviciu de ordine şi unei armate. În rest, nimic: nici educaţie publică, nici servicii medicale publice, nimic. Cine are bani, îşi cumpără şi educaţie, şi sănătate, şi pensii, şi protecţie, şi orice alt serviciu, până acum mutualizate.

Dacă bogaţii au nevoie de şosele, căi ferate, alte servicii de acest gen, să pună mână de la mână şi să-şi construiască. Cine vrea să circule, îşi cumpără acest drept. Au nevoie bogaţii de forţă de lucru calificată, să facă şcoli, facultăţi, să recruteze tineri, să-i pregătească, pe banii lor.

Să vedem, le convine? Cererea de servicii se va reduce brusc. Ca urmare, cei care vor să supravieţuiască, vor fi obligaţi să crească preţurile. Se numeşte inflaţie de subconsum. Şi se va intra într-un cerc vicios: pe măsură ce preţurile cresc, scade şi cererea, scade cererea, cresc preţurile.

Oamenii, pe bună dreptate, vor vrea salarii mai mari. Până acum am putut face din salariile mici un avantaj competitiv, pentru că exista mutualizarea unor riscuri, sub forma seviciilor publice. Cum bogaţii, care nu vor să împartă cu nimeni bogăţia lor(care nu de ei e făcută, până la urmă, că nu e România o naţiune de genii creative!), nu vor ceda cererilor, violenţa socială va fi la ea acasă.

Primul lucru care se va întâmpla va fi plecarea investitorilor străini. După care vor pleca şi bogaţii României, chiar şi în ţări în care se practică impozitul progresiv şi se taxează moştenirea sau bogăţia. Înjurându-i pe români, pentru că nu le-au înţeles nevoile şi dorinţa lor de libertate.

Să vedem, e funcţional modelul ăsta?