duminică, 24 ianuarie 2010

Pentru ce sacrificiul?

Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu poate fi mulţumită. Idealurile pentru care s-au sacrificat părinţii săi, luptători în munţi, au fost împlinite. Sărăcia cruntă, bolile sociale, analfabetismul, au revenit în forţă peste tot în ţară. Ţăranii au cel mai mult de suferit. Doar 1% dintre copiii de la ţară ajung să termine o facultate. Actualul guvern o să desfiinţeze o mulţime de şcoli din mediul rural. Accesul ţăranilor la servicii publice tinde spre zero. Medicii lipsesc acut din sate. Nu mai vorbim de dispensare, echipament medical, medicamente. Nu mai vorbim de mortalitatea infantilă. Concuraţi puternic de importurile de alimente, fermierii români sunt pe cale de dispariţie.
Clasa muncitoare şi-a luat zborul şi se înfrăţeşte cu ţărănimea muncitoare pe câmpiile, pe şantierele şi în uzinele din Spania, Franţa, Italia, Germania, Grecia.
Sigur, doamna Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu are şi un motiv de insatisfacţie: a ajuns violonistă, conferenţiar universitar doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti în regimul împotriva căruia au luptat părinţii săi.
Am o singură curiozitate: pentru ce anume au luptat părinţii săi? Pentru a apăra ordinea interbelică, profund inegalitară, care ţinea în mizerie peste 80% din cetăţenii României? Pentru ca o clasă dominantă, dispreţuitoare, arogantă şi insensibilă social, lacomă şi impertinentă să-şi păstreze privilegiile? Dacă da, cred că lupta şi sacrificiile lor au meritat!

19 comentarii:

Camil Stoenescu spunea...

cred că putem fi de acord că niciuna dintre cele 3 ordini: interbelică, comunistă și actuală nu este cu mult mai bună decât celelalte două. primele 2 au fost represive, într-o formă sau alta (comunismul anilor 50, chiar excesiv), inegalitare au fost toate trei (nomenclatura de partid era mai „egală” decât restul). cel mai probabil părinții fetiței, grupul Arnăuțoiu, luptau nu neapărat animați de convingeri ideologice, ci ca să nu le ia statul pământul. o cauză perfect legitimă, după părerea mea

Constantin Gheorghe spunea...

Şi pentru cauza lor era legitim să folosească mijloace pe care oricine le consideră ilegitime, pentru că teroriste? Dar cei pe care i-au ucis "partizanii" din munţi, oameni care nu erau nici comunişti, nici susţinători ai comunismului, ci doar ghinionişti, pentru că au nimerit în locul nepotrivit, ei ce sunt? Victime colaterale? Eroi? Duşmani ai poporului?
Cred că e cazul unei discuţii serioase despre "luptătorii din munţi" şi despre sensul luptei lor. Alminteri vom accepta legitime metodele lor, aşa cum am ajuns să acceptăm legionarismul ca fiind legitim.

Camil Stoenescu spunea...

ezit să mă pronunț deoarece nu cunosc foarte multe despre rezistența din munți, afară de câteva nume (Arnăuțoiu, Rizea, Ogoranu). nu, bineînțeles că nu pot fi de acord cu metodele folosite. două rele nu fac un bine. nu știu...
nu pot decât să mă bucur că nu am prins totuși acele vremuri.

geomarz spunea...

Şi, dacă nu prindeam nici vremurile astea, era perfect.
Eu m-aş fi mulţumit cu 89 puţin cosmetizat.

Anonim spunea...

Propun sa dez-electrificam satele. Ca sa fie totul "perfect".
R.L.

br3b spunea...

M-am gandit daca merita cateva minute aceasta discutie. Desi trebuia sa ignor, pana la urma am cedat provocarii.

Pe aceasta cale, multumesc acestui incipient veritabil cuibusor de comunisti online! Fiindca, desi recunosc, uneori ma mai seduc unele idei de stanga, acest loc tocmai ce mi-a adus foarte brutal aminte de ce iluzia socialista nu poate functiona: in principiu, fiindca teoria va fi aplicata de oameni precum autorul acestui blog (care autor, apropo, fraudeaza grosolan cuvantul "liberal"). Nu cred o iota din oximoronul intentionat de titlul blogului desi autorul clameaza (din nou fraudulos) ca "nu exista politici economice de stanga/dreapta" dar debordeaza socialism (un exemplu ales in diagonala d-aici).

Asta ca si introducere, in fine, inca e o lume libera pentru ca fiecare sa aiba o opinie.

Revenind la comentariul propriu-zis, in primul rand, Dvs. comiteti un ignorant sofism al argumentarii prin extrapolarea Dvs.

Asadar rezistenta din munti au fost de fapt grupari mafiote care au omorat oameni (a se citi securisti) nevinovati. Si vai, ce sa-ti spun, tocmai din cauza idealurilor lor analfabetismul la sat este cat este.

Apropo, ultimii doi ani de UE au facut pentru ruralul romanesc mai mult bine decat 50 de ani de comunism si de fapt ultimii 100 de ani. Nu cred o iota din rapoartele facute de unii comunisti zelosi in privinta satelor romanesti din anii Epocii de Aur. Iar inegalitatea, daca vrei, a fost facuta inca din 1864 cand reforma agrara a dat aceeasi suprafata de teren la fiecare taran insa unii au primit pamand roditor si altii doua pogoane de stanca. Daca tot despicam firul in patru.

Ce-ati scris in acest articol ramane o mizerie buna de inspirat noua generatie de purtatori de tricouri Che Guevara. Ceva usurel-pamfletaresc in care aruncam cu noroi in niste romani care n-au acceptat pur si simplu un anumit sistem profund terorist. Asta ca sa stabilim de la inceput cine erau adevaratii teroristi.

Pe final, acum imi pare rau ca am pierdut minute din viata mea dand atentie acestui blog.

Numai bine,
br3b

Constantin Gheorghe spunea...

Sigur, reforma agrară din 1864! Cum de nu m-am gândit! Iar Alexandru Ioan Cuza era un protocomunist! Mama lui! El e de vină pentru sărăcie şi inegalităţile din lumea satului. Până la el era parfum la ţară!Ţăranii erau nişte boieri!
Cât despre caracterul "terorist" al comunismului, e mult de discutat. Dar poate ne mai dau de gândit şi altele. Inclusiv la sprijinul practic zero primit de "partizani" din partea oamenilor simpli. Ştiu eu, poate nu totul se explică prin teroarea Securităţii. Care, apropo, avea la 1989 de trei ori mai puţini lucrători decât democraticele noastre servicii secrete actuale. Poate se explică prin modul în care elitele interbelice i-au tratat şi pe ţărani, şi pe muncitori, şi o anumită parte a intelectualităţii, cea care s-a opus fascizării ţării. Dar când îţi anulezi spiritul critic, şi gândeşti cu mintea altora, nu mai vezi pădurea, din cauza copacilor.

br3b spunea...

Ok, democracy iz bad, capitalizm iz evil, long live comunizm! Pana una alta, sistemul asta e cel mai respirabil sistem socio-politic din istoria omenirii. Eu n-as prefera sa traiesc in niciuna din epocile trecute. Acest prezent, asa cum este el acum, este cel mai bun moment al omenirii.

Desigur, e mare internetul si e loc pentru toate utopiile si nostalgiile de stanga.

Iar regimul comunist din Romania a fost unul terorist.

Constantin Gheorghe spunea...

Nu am spus că democraţia e rea. Nu-mi atribui afirmaţii care nu-mi aparţim. Dar nici nu pot fi idiot, să nu mă raportez critic la sistem. În fond, democraţia fără diversitate, fără pluralism, nu are sens. Şi nici fără alternative. Orice sistem fără alternative devine totalitar. Din păcate, democraţia îşi pierde substanţa tocmai pentru că ne mulţumim cu ceea ce avem, pentru că la un moment dat am avut şi ceva mai prost.
Şi trebuie să fii rupt de realitate să crezi că ăsta e cel mai bun moment al umanităţii! Păi ce urmează după momentul ăsta? Apocalipsa?

Karakas spunea...

Comunismul nu este decit o reflectie a capitalismului, ambele sisteme extreme. Unul fara altul nu ar fi existat. Din pacate, apologetii capitalismului, vad in general critica sistemului imediat ca o perspectiva "comunista". Ei prefera sistemul in care traiesc, invocind imoralitatea comunismului, cind de fapt capitalismul este la fel de imoral. Tot din pacate, acesti "ginditori" lejeri nu inteleg ca exista oameni de stinga care cauta o cale de mijloc, un sistem in care bogatia acumulata nu arunca in strada pe cei saraci si fara sansa.

Nu domnule barba3, nu mi-a placut comunismul, dar il vad bine din perspeciva lumii capitaliste in care traiesc, si cu bune si cu rele. Pentru ca au fost si parti bune, chiar daca absolventii scolii Soros au implant neoliberal in creier acum. Oare nu e de mirare ca intr-o lume in care neoliberalismul a distrus vietile atitor oameni, romanii, si est-europenii in general, sunt campioni ai neoliberalismului? Nu e de mirare cind tari cu traditie democratica incearca sa revina la politici de gestionare si reglementare a pietelor, romanii voteaza cu taxa unica si trimiterea de trupe in Afgansitan? Ce ziceti domnilor "capitalisti" de revenirea pe o dreapta militarista? Ne falim cu trupe in Afganistan dar ne mor oamenii degerati pe strazi...hai sa fim seriosi domnilor cu pretentii de superioritate ideologica!

Karakas spunea...

Apropos, br3b, e "respirabil" cind iti mor oameni degerati de frig pe linga tine? Doar esti liber sa mori de frig si foame, nu? Cind handicapatii isi dau foc in fata primariilor? Cind copii mor prin spitale care seamana cu lagarele de exterminare? Cel mai bun moment al omenirii zici? Aha...aia-i!

Karakas spunea...

Hei, uite ca vine si bunastarea aia capitalista. Astia de ce n-or fi respirind asa lejer?

„În loc să stea acasă, la căldură, umblă după bagabonzi ca noi”

„Domnul Ştefan” e unul dintre cei 700 de oameni ai nimănui, care ziua cerşesc, iar noaptea dorm pe unde apucă. 700 de oameni, atât cât declară oficial autorităţile. În fapt, în Capitală să tot fie vreo 5.000 de-alde „domnul Ştefan”, susţin reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale, care-i mai vizitează din când în când, le mai duc câte ceva de mâncare, câte un ceai cald. Pentru cei 5.000 de „homeleşi”, oraşul european de pe Dâmboviţa pune la dispoziţie fix 300 de locuri în adăposturi provizorii.

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/884255/Homelesii-Capitalei-adapostiti-cu-forta--VIDEO/

br3b spunea...

Karakas, hai sa vorbim vorbe si sa ne aflam in treaba. In comunism nimeni n-avea curajul sa raporteze astfel de morti. In in anii '50 s-a murit de foame la propriu in Romania. Frig? Orase intregi stateau cu improvizatii de instalatii de caldura. Iar aurolacii din Gara de Nord, orfanii tip Africa, bolnavii de SIDA, au fost crunta noastra mostenire de la sistemul vostru preferat. Statistici care, din nou, NU ERAU RAPORTATE de tovarasii vostri.

Nu eu am comparat capitalismul cu comunismul ci chiar autorul acestui locsor stangist DIN PRIMA LUI FRAZA. Care autor imi baga cuvinte-n gura, discutand comentarii pe care le aproba fara sa le citeasca.

Nu sunt "rupt de realitate" tovarase! Asta chiar este cel mai bun moment al omenirii. Si vorbeam strict in relatie cu trecutul de care se discuta in acest articol & comentariile aferente.

Nostalgicilor comunisti d-aici le recomand cu caldura:

http://www.zvoner.ro/amintiri-din-epoca-de-piatra/

Karakas spunea...

@barba, nu-s "tovaras" cu tine. Ai inteles zero din ce am spus, dovada ca te maninca neuronul inainte sa-l pui in functiune.

Constantin Gheorghe spunea...

br3b, uite care-i povestea! Treaba ta ce crezi! Dar dacă eşti atât de idiot să nu judeci lucrurile în ansamblul lor, nu da lecţii altora! Nu am spus că regimul de până în 1989 este o binecuvântare. L-am urât ca aproape toţi românii. Karakas este în Occident de ani buni, dinainte de 1989. Dar nu ne poate anula nimeni, cu nişte lozinci, spiritul critic. M-am săturat să mă arate cu degetul tot felul de imbecili, unii membri ai PCR şi activişti de frunte, care după 1989 au devenit de dreapta şi anticomunişti feroce, ca şi ăia de până în 1989, pentru că am convingeri de stânga. Nu am fost membru PCR şi, crezi sau nu, chiar sunt un liberal de stânga.
Doi: partizanii din munţi sunt contraponderea "ilegaliştilor". Şi unii, şi ceilalţi, luaţi individual, au trăit nişte tragedii. În ansamblu n-au făcut nimic. Mai mult, unii dintre partizani au fost criminali de drept comun, oameni care n-au făcut decât rău semenilor lor.
E o modă să ne închinăm lor. Dar mulţi dintre ei ar fi fost judecaţi, în occident, pentru crime de război. O să treacă şi moda asta, şi poate vom avea o istorie neromanţată şi obiectivă a "rezistenţei din munţi".
Din păcate, "comunismul" a fost singurul regim politic care a realizat modernizarea în profunzime a societăţii româneşti, după model OCCIDENTAL! Adică industrializare plus urbanizare plus meritocraţie plus lărgirea bazei de selecţie a elitelor.
În TOATE aceste procese Occidentul a făcut erori, unele grave, pe care abia acum reuşeşte să le corijeze. De ce ar fi făcut comuniştii aceleaşi lucruri fără erori?
Dacă ai suficientă imaginaţie, ia vezi tu ce se va întâmpla când va începe criza datoriei externe. Ai văzut cu cât a scăzut consumul intern într-un singur an? Ei bine, stai să vezi ce urmează! Îşi imaginează cineva că e la adăpost? Mai vorbim peste un an!
Nu mă interesează ce crezi despre "stângismul" meu. Nu-ţi place cum gândesc, liber! Nu mă interesează să fac trafic. Bune, proaste, astea sunt ideile şi modul meu de a vedea lucrurile. Cui nu-i place, sare peste!

br3b spunea...

Comunismul nu a modernizat Romania ci a avut doar o incercare patetica si falimentara. Progresul era inevitabil oricum, datorita progresului tehnologic fabulos al secolului trecut, dar "cred cu tarie" ca monarhia (si implicit capitalismul nostru interbelic) ar fi gestionat mai bine acest progres.

Am gresit din primul moment cand am dat atentie acestui blog pamfletaresc.

Anonim spunea...

"Adică industrializare plus urbanizare plus meritocraţie plus lărgirea bazei de selecţie a elitelor."

Hmm, elitele cu o baza larga de selectie erau reprezentate de hoti,criminali, in general cei care nu aveau nici o treaba cu munca, cei cu 4 clase(exemplul cel mai bun este Ceausescu). Tare asta cu elitele, cand toata lumea stie ca regimul comunist a insemnat preluarea puterii economice, sociale de catre jegurile societatii.

Atatea discutii teoretice, intrebarea este daca in Romania ar fi lovitura de stat si s-ar incerca reinstaurarea comunismului, vreunul dintre voi care zice-ti ca partizanii din munti au fost criminali de razboi ati lua arma in mana sa luptati? Da sau nu? Sau ati imbratisa varianta de dat limbi cui trebuie. Eu inclin sa crred, din ce am citit ca ati ramane fara saliva.

Ciao.

Karakas spunea...

@anonim, nu mi se pare un salt calitativ deosebit in ce priveste "elitele" de la putere fata de cele din trecut. Cred ca trebuie nuantat pe perioade istorice: "elitele" impuse de la rusi dupa razboi, apoi crearea de cadre autohtone sub perioada nationalista Dej, urmind cu ce a fost sub Ceausescu. Cred ca faci o greseala sa ii etichetezi pe toti ca fiind "jeguri", pentru ca la anumite nivele erau oameni foarte capabili, intelectuali, instruiti si profesionisti, multi cu studii in alte tari. Toti patrioti, mult mai idealisti decit pragmaticii de azi care-si vind tara si constiintele pe moneda straina.

Nu cred ca sunt multi care ar vrea sa se intoarca in comunism. In aceasta logica, de ce nu ne-am intoarce la feudalism? Mult mai interesant este sa incerci sa creezi o societate mai buna cu gindul spre viitor.

Dar e foarte posibil sa existe rabufniri sociale extreme, in care cei saraci sa ia chiar si arma-n mina din cauza injustitiei sociale si a opresiunii pe care o simt din partea "elitei" de avizi ce s-au instaurat la putere. Astia care mentin un anumit tip de capitalism feroce, care tin oamenii in bezna, din toate punctele de vedere. Atunci, tu in cine o sa tragi?

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

Anonimul de mai sus habar nu are despre selectionarea elitelor. Multi dintre intelectualii veritabili de azi si dintre profesionistii valorosi (cati au ramas prin tara) nu ar fi avut nici un fel de viitor daca s-ar fi nascut azi. Atunci orice copil avea acces la invatatura si la educatie. De la coada vacii puteai ajunge profesor, medic, cercetator. Acum, educatia de calitate nu mai este este aceesibila oricui. Iar actul de invatamant din scoala a fost deliberat viciat.Invatamantu trece printr-o criza, dar nicidecum intamplator. Cultivarea falselor valori, mistificarea istoriei, falsficarea realitatii sunt deliberate. Populatia trebuie sa devina o masa de manevra, usor de manipulat(apropo, vreo coada la vaccin, se mai aude ceva...?)si de prostit, numai buna sa voteze pentru un kil de ulei.Acesta e scopul si in doua generatii si-l vor atinge.Drogati cu Cola, E-uri si Internet, analfabeti functionali.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...