EvZ a devenit, cum v-am spus deja, un ziar odios, care este instrumentul propagandei demente a unui preşedinte şi al unui partid care se fascizează pe zi ce trece. Azi publică iar un articol demascator, care îi asmute pe pensionari unii împotriva altora, dar şi pe angajaţi împotriva pensionarilor.
Ce rezultă din articolul cretinilor de la EvZ(care n-au nici măcar o fărâmă de creier, să-şi dea seama că pentru a manipula realitatea, trebuie ca minciuna să fie cât de cât plauzibilă!)? Că pensiile a 8100 de oameni ţin în loc pensiile a circa 4,7 milioane de pensionari! Şi atenţie! Pensiile nesimţite sunt cuprinse între 1729 de lei şi 9000 de lei!
Deci câteva mii de pensii, care încep la 400 de euro şi ajung la 1250 de euro, împiedică mărirea celorlalte 4,7 milioane de pensii. Să facem o socoteală. Să presupunem că tuturor celor 8100 de nesimţiţi le aducem pensia la 2000 de lei. Presupunem şi că numărul celor cărora li se reduce pensia este de 5.000 de persoane, iar au toţi 9000 de lei pe lună(perfect fals, dar este o simulare). Avem 5000 de pensii reduse cu 7000 de lei, adică 35.000.000 de lei pe lună. Oricum, suma este mult supraevaluată, pentru că majoritatea pensiilor "nesimţite " se învârt pe la 3000-3500 de lei. Dar, cum spuneam, e o simulare. Rezultă că fiecare pensionar ar câştiga circa 7(şapte!) lei pe lună. De fapt, câştigul ar fi cu mult mai mic, din motivele expuse mai sus. Probabil ar fi circa un leu pe lună.
Dar şi aşa, la 7 lei pe lună, rezolvă cu ceva problema pensiilor această "economie"? Totul este o mizerie, pentru a ascunde incapacitatea guvernului Boc de a relansa economia şi de a crea noi locuri de muncă. Iar jigodiile de la EvZ nu suflă un cuvânt despre intenţia guvernului de a impozita TOATE pensiile. Să zicem că nu le impozitează cu 16%, le impozitează cu 5%(vorbesc de acelea neimpozitate încă). Păi unuia cu pensia de 300 de lei i-ar lua impozit 15 lei şi i-ar da, din reducerea pensiilor "nesimţite", 7 lei, în cazul cel mai fericit! Amărâtul tot pe minus iese. Dar ar avea o satisfacţie: ar muri şi capra vecinului! De asta suntem noi orice, numai o naţiune nu!
Aşadar, România, o ţară de căcat, cu o presă de căcat!
Liber la înjurături!
PS: 200.000 de români au venituri din drepturi de autor şi din contracte de cesiune a acestor drepturi. Este enorm! Ar trebui să fim cea mai "creatoare" ţară din lume! NICIUNUL nu plăteşte asigurări sociale. Ăştia nu ţin în loc creşterea pensiilor? O să-mi spuneţi că nici n-au să primească pensie. Mă îndoiesc. Au să primească. Se duc şi plătesc asigurări, dar declară venituri infime, în general salariul minim pe economie, şi în rest economisesc la bănci sau investesc în diverse zone, inclusiv în imobiliar. Sigur, riscă, dar asta e. Numai că vaietul lor este mizerabil şi indecent. Pentru că se consideră în afara obligaţiilor de solidaritate, pentru că practică evaziunea fiscală cu sistem, şi aşa mai departe.
14 comentarii:
"Pensile de lux" , unflate in urma unor legi speciale , sint cam 200.000. Cazul cel mai publicizat, pensionat din judetul Cluj , fost pilot, cu o pensie de peste 30.000 lei (RON) / luna . Un alt caz cunoscut , raposatul Plesita cu pensie peste 7.000 lei /luna .(cit o avea Iliescu si fostii sefi PCR , secu, MI , MApN ? )
Problema acestor pensi de lux , au darimat sistemul national de pensi. (deja subred prin sistemul de calcul).
O alta problema , in Romania exista o gramada de scutiri CAS, sau mai bine zis , nu vine calculat pe intregul venit lunar al unei persoane .
Inclusiv impozitul pe venit are o multime de exceptii (la unii nu se aplica pe sporuri, prime , suplimente banesti lunare ).
La altii( cei din IT daca nu ma insel) , nu se aplica de loc .
Ce scrie ziarul mentionat este o manipulare egala cu numeroase altele care se fac in presa romana . Din prostie sau interes. Poate vor sa impoziteze si veniturile minime . Pe cele mari nu reusesc sa le impoziteze in plus ca nu sint de acord beneficiarii lor . (parlamentari ,senatori)
Deci , nu sintem o tara de c...t.
Sintem o tara "originala" in care unicul obiectiv este ciolanul de la stat . Toti se bat pentru o bucatica ! :)
Gindirea este comunista: sa uniformizam pensiile. De ce nu si salariile?
In orice tara normala in lumea asta, diplomatii, parlamentarii, serviciile secrete au pensii care sa se coreleze cu activitatea si serviciile aduse tarii respective. Altfel s-ar vinde secrete de stat pe eBay.
Cine naiba mai vrea sa traiasca in Romania cu asa netoti?
Dacă sunt atît de mulţi pensionari care îi supără pe portocalii, de ce nu încearcă, domnule, cu stricnină, ceva ?
Karakas.
O mica diferenta. In tarile normale , pensia este data de contributile platite in zeci de ani . Se cheama sistem contributiv . Ai platit mai mult , incasezi mai mult .
In Romania , incasezi mai mult din pix, prin legi cu "dedicatie ".
Ce contributii a platit domnul Iliescu cind era secretar in PCR ?
Ce contributii a platit cind a fost presedinte ? Plesita ce a platit cind era in secu ?
Om fi prosti dar unii sint prea smecheri !
De fapt ce ne miram , idealul in viata romanesaca este Becali, CVT, Patriciu, EBA , Udrea. In nici un caz un laureat cu premiul Nobel, un profesionist apreciat pe plan mondial . Ca doar de aia ne inghesuim la Spiru Haret . Sa parvenim chiar daca capul este gol . Importanta este diploma si aparentele !Sanatate si noroc !
Generalizari multe cand vine vorba de drepturile de autor.
Am un loc de munca unde platesc toate darile catre stat. Din cand in cand mai colaborez cu o institutie sau alta, mai scriu un capitol de carte, etc. Toate acestea sunt platite prin drepturi de autor, conventii. De ce ar trebui statul sa imi mai ia o taxa in plus pe aceste venituri, pentru care deja platesc taxe, daca pensia mea este asigurata de contributiile de la locul de munca stabil?
Nu spune nimeni insa de tampeniile din ultimii 20 de ani, cand pentru a nu creste somajul s-a permis oamenilor sa iasa la pensie aiurea. Acum acestia stau si plang ca e diferenta mare intre pensii si, ceea ce e si mai grav, raportul angajati / pensionari a ajuns unde a ajuns. Platim acum stupiditatile guvernantilor anteriori, care au lalait reforma economica.
Pensiile ar trebui sa fie asa:
In fiecare luna, eu pun de-o parte 400 roni pentru mai tarziu. De ei nu ma ating pina nu ajung sa ma opresc din lucru. Intelept ar fi sa am banii astia pusi undeva unde sa faca pui. Asta este treaba finantistilor.
Paina in 89 puteai pune depozite la CEC pe termen cu dobinda mai mare. Daca CEC-ul nu si-ar fi schimbat politica de dobinda si leul nu s-ar fi depreciat enorm, multi ar fi avut, in acest fel, batrinetea asigurata.
Numai ca nu este asa. Fiecare a furat cit a putut chiar si din fondurile care ar fi trebuit sa fie intangibile, cele ale pensionarilor...
Tragedia este ca NU se CREAZA nimic in tara asta. NU se CREAZA valoare. Numai se vinde.
Economisti imbecili ai acestor politicieni de tot rahatul (nu tara, politicienii sint de c...t) cum mama ma-sii ati reusit ca in 20 de ani sa nu INVESTITI in NIMIC ? Si sa aduceti la sapa de lemn un popor si o tara ?
Oare chiar nu se gaseste nimeni sa va ceara socoteala ?
Nu generalizez. Cifra este oficială. Şi nu mă refer la aceia care au carte de muncă. Este stupid să plăteşti CAS de mai multe ori, fără ca asta să se reflecte în pensie. Mă refer la aceia care nu au carte de muncă, şi nu plătesc nimic. Sau declară venituri infime faţă de realitate.
Doi: am scris că nici sistemul pensionărilor anticipate nu este sănătos. Dar el s-a impus în anii 90 pentru că nu exista un sistem de asigurări de şomaj, şi în plus ne-a fost "recomandat". Francezii l-au folosit intens în acei ani, şi nu doar ei.
Trei: în "comunism" toată lumea contribuia, cu mici, foarte mici excepţii. Nu existau pensii speciale, ca acum. Sigur că acum nu este echitabil, dar cine a zis că suntem o societate echitabilă?
Din pensiile alea speciale sunt câteva care nu au legătură cu contribuţia respectivilor. Dar impactul bugetar este infim. Numai că dacă se dorea, era suficient să se spună: tot ce depăşeşte pragul de 3000 de lei se impozitează cu 80%. De ce nu o fac? Pentru că ar recunoaşte eşecul cotei unice şi ar permite revenirea la impozitarea progresivă. Ceea ce nu convine bogaţilor acestei ţări, pentru că restul nu câştigă nimic de pe urma cotei unice!
Interesant, nimeni dintre trambitele astea portocalii nu zice nimic de fostii securisti. Se vorbeste de piloti, de judecatori, de diplomati, dar nu de fostii sefi ai securitatii. De ce oare? Sa fie o scapare sau o scapare "intamplatoare"?
Stefan A.
Amestecati lucrurile. Ce cauta CVT,a carui cultura nu o contesta nici cei mai aprigi dusmani in "compania" lui EBA, UDREA, BECALI. Sau a mafiotului Patriciu?
Chiar daca voi deranja multa lume, in actuala situatie economica a tarii si chiar in raport cu costurile necesare unui trai decent, orice pensie care trece de 4.000 de lei este nesimtita.Si este de discutat si nivelul salariului maxim pe care ar trebui sa-l aiba un bugetar, indiferent de functie. Nu e cazul sa aduc argumente, mi-ar trebui spatiu mai mare pentru a ma explica. Cei care cunosc, cat de cat, situatia intreprinderilor mici si a sutelor de mii de romani care lucreaza in spatiul privat si in economia reala (exclud multinationalele, aici avem de-a face cu alt fenomen) vor intelege ce spun. Ceilalti, nu vor intelege.Am prieteni care pana acum o luna cumulau pensia de 4000 de ron cu salariul de bugetar tot de 4000 de ron (aproximez). Oamenii astia pierdusera total notiunea banului. Nu voiau sa inteleaga ca nu mananca nici cu sapte guri, nici nu stau simultan in sapte case iar masinile de lux sunt o povara care mananca bani si atat.Cum s-a ajuns aici? e mult de spus despre politicile din ultimii 20 de ani si am promis sa nu ma intind cu comentariul.
Constantin,
Chestia asta cu drepturile de autor nu este neaparat o metoda de evaziune fiscala, desi probabil unii fac si asta. In schimb, contractele de cedare a drepturilor de autor se folosesc in diferite cazuri unde nu ar trebui, ca o metoda de a scapa de birocratia sau legile proaste ale statului.
Sa ma explic. Daca eu, ca persoana fizica, doresc sa prestez un serviciu catre o firma sau institutie, acest lucru nu se poate face legal decat daca sunt PFA (Persoana Fizica Autorizata) sau firma. Ei, cum eu sunt angajat si prestez servicii peste program doar ocazional, nu m-am stresat sa-mi fac autorizatie. Ce-i ramane firmei sau institutiei de facut pentru a legaliza tranzactia? Contractul de cedare a drepturilor de autor, care nu ma obliga sa fiu PFA sau mai stiu eu ce. Totul legal, cu impozit pe venit etc.
Nu e un pic absurd? Nu ar trebui sa fie treaba si riscul firmei daca alege sa contracteze o persoana fizica sau o "persoana fizica autorizata"?... titlu care garanteaza fix nimica.
Problema nu este "pensiile nesimtite". In Canada un parlamentar care a lucrat 10 ani in Parlament cistiga $70,000 pe an pensie. Si nimeni nu ii ia de urechi ca in Romania, pentru ca in Romania puterea populista a facut din subiect propaganda. Foarte asemanatoare cu lupta de clasa. In final, faptul ca nu pot plati pensiile la care statul s-a angajat e si un semn de esec al guvernelor de pina acum. Ale caror poitici economice le deconteaza societatea acum.
Problema este sustenabilitatea sistemului de pensii. A facut cineva vreo analiza pe subiect? Se susitine sistemul pe termen scurt si lung? Daca nu, atunci ce e de facut? Solutia lui Constantin este una buna (cea cu impozitarea progresiva peste un anumit nivel). Poate ca este nevoie de recalcularea tuturor pensiilor, poate nu. In orice caz, cel mai important este insa un calcul despre sustenabilitate, si o analiza despre surse pentru fondul de pensii.
Altfel, eu nu dau doi bani pe timpenia populista basesciana cu "pensiile nesimtite". Cind el cistiga 60,000 USD pe vremea lui Ceausescu, ala nu era "cistig nesimtit"?
Avem multi mari actori si ii respect. Stiu foarte bine, din interiorul sistemului, ca cei mai guralivi (azi) dintre ei castigau inainte de 89, daca jucau in cateva filme pe an (iar unii chiar in 4-5 filme daca nu mai mult) echivalentul a 4-5 "Dacii", oricum sume de cateva ori mai mari decat leafa lunara a unui ministru ceausist, pentru 2-3 saptamani de filmare (pentru un film). Paralel aveau venituri din teatru, radio si tv, depinde de institutia la care erau angajati.Nu am indrazneala sa intreb ce au facut cu banii, oricum in 90-92 s-au devalorizat pentru ca nu toti au avut norocul sa lucreze in valuta precum TB. Dar pot sa intreb:banii aceia au fost impozitati la vremea lor? Si daca da, de ce au pensii mizere? E un subiect tabu, stiu.Sa nu ne atingem de marii nostri actori, de valori etc. etc. etc. Dar cineva trebuia sa o spuna: regimul comunist nu i-a oropsit absolut deloc.Sunt multi tinerei care nu cunosc lucrurile astea si isi dau cu parerea in necunostinta de cauza.
"Vaietul lor este mizerabil şi indecent"?? Da, poate o fi mizerabil si indecent vaietul unui "formator de opinie" milionar din afaceri proprii, care se da aparatorul jurnalistilor pe la TV, dar numai cineva care habar n-are cum functioneaza presa nu stie ca ziaristul palmas, ala care traieste din leafa, n-are de ales cand e vorba sa se angajeze, pentru ca sistemul e cartelat: aproape nicaieri nu i se accepta ca toti banii sa-i fie trecuti pe cartea de munca. Nici macar jumatate din bani. Si nu ziaristul asta palmas face regulile si cere sa fie platit pe drepturi de autor la locul lui de munca de baza, ci patronul, angajatorul. Dar bineinteles, nici un mare sindicat, din cele care fac marile greve, si nici un mare partid de stanga n-are chef sa discute treaba asta.
Trimiteți un comentariu