A murit, pe 17 ianuarie, Erich Segal, profesor de literatură latină şi greacă la universităţile Yale, Harvard şi Princeton. A fost mai cunoscut pentru romanul său Love Story, deşi a scris şi scenariul filmului Yellow Submarine, pentru The Beatles.
Moartea lui mă întristează, pentru că "Love Story" a fost o parte a adolescenţei mele, aşa cum a fost şi The Beatles. Romanul a apărut în "Secolul 20"(am şi acum numărul ăla din revistă, şi poate s-o găsi un suflet milostiv să digitalizeze întrega colecţie a revistei, fie şi numai pentru a arăta unor imbecili splălaţi pe creieri că România nu a fost un deşert cultural, că legăturile cu Occidentul au fost mai vigurioase decât se spune, şi că nu la extrema dreapta e de căutat un model cultural, cum facem acum), şi apoi filmul a născut un adevărat fenomen popular. Nu o isterie, deşi cozile erau interminabile.
Locuiam atunci la Slatina, un oraş vai mama lui, cu o sală de cinema minusculă. Depăşiţi de evenimente, cei de la Cultură au cerut pentru proiecţia filmului "Love Story" sala de şedinţe a Comitetului Judeţean de Partid. Cred că niciodată după acele zile miraculoase Comitetul Judeţean PCR Olt nu a mai văzut atâta entuzism şi emoţie sinceră în sediul şi în jurul său! Şi niciodată PCR nu a fost mai deschis faţă de cetăţeni, mai atent cu sentimentele lor! Inutil să vă mai spun că de la proiecţii n-a lipsit niciunul dintre şefii judeţului. Care au lăsat-o dracului de ideologie şi au trăit ca oameni povestea de dragoste dintre Oliver şi Jennifer.
Ce ne-a învăţat filmul? "Love means not ever having to say you're sorry". O fi mult, o fi puţin?
6 comentarii:
Am si eu revista, am si cartea. O poveste frumoasa.
Citit, placut.
Insa faptul ca proiectia unui film a reprezentat un act de maxima exceptie arata cat de aiurea erau vremurile alea. Un film, pentru numele lui Dumnezeu. Pentru nemernicii de capitalisti decadenti si putrezi era o chestie cat se poate de banala si de cotidiana. Pentru stralucitorii comunisti din Slatina, era un act de cutezantza.
Comme on... Tu cu gura ta ne arati cum normalitatea era exceptia, si nu regula :(
Depinde ce conţinut dai normalităţii. Şi asta e o chestie extrem de subiectivă. Ce am povestit eu e un fapt de viaţă. Fără valoare exemplară. Şi fără morală.
...iar lacrimele s'au vãrsat la Nea Tucã? :)
Romeo si Julieta modern... Ca o aducere aminte a acelor vremuri. Un adolescent...
,,Ce s-ar putea spune de o fata de 24 de ani, ca a fost tanara si frumoasa ca-i placea Mozart, Bach si The Beatels si...
Multumesc pentru aceasta aducere aminte
la noi erau timpuri frumoase si linistite. viata era asigurata aveai totul la dispozitie ca sa cresti intelectual si sa te ocupi de propia viata. astia sub 40 de ani cu creierii spalati de specialistii vestului nu vor pricepe in veci ce-a fost sau ce este cu propia minte din cauza lipsei ei. vesticii cam faceau foamea dupa criza izbucnita in 1965 iar tineretul era mai mult pe strazi protestind pt o sansa la o viata. s-a dat ceva insa pe datorie iar astazi a venit scadenta asa c-a disparut totul. vestul n-a fost nu este si nu va fi niciodata ce-si inchipuie romanul din simplul motiv ca toate visele astea sint pur romanesti si numai romanul stie sa traiasca din sau cu ele.
cert este c-as da miine porcaria de vest pe romania anilor 60-70!
Trimiteți un comentariu